Noul e-tron GT intră pe linia de asamblare până la premieră şi devine primul EV Audi produs în Germania

11 Decembrie 2020, 15:27
Denis Godorozea
Deşi nu a marcat încă premiera oficială, Audi e-tron GT a ajuns pe linia de asamblare la uzina din Neckarsulm. Astfel, acesta devine primul electromobil din gama Audi produs în Germania. Pe lângă e-tron GT, uzina respectivă produce supercar-ul R8, dar şi modelele electrificate cu propulsie plug-in hybrid, precum A6, A7 şi A8.
Germanii se mândresc că pe lângă substratul tehnic 100% electric, e-tron GT nu generează vreun impact negativ asupra mediului în procesul de producţie din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon. Uzina utilizează resurse de energie regenerabile şi a minimizat aproape în totalitate cantitatea de deşeuri, datorită reciclării. Mai mult ca atât, germanii au dispus startul imediat a producţiei electromobilelor de serie, fără teste practice preventive, iar asta datorită tehnologiilor cu realitate augmentată implementate în cadrul pregătirii liniei de producţie.
Noul comunicat, însă, nu oferă detalii noi despre designul sportivei electrice — în imagini putem vedea doar caroseria maşinii fără elemente exterioare, iar prototipurile din imagini sunt în continuare camuflate. Nu a fost specificată nici data premierei oficiale, însă Audi anticipează startul livrărilor pentru primele săptămâni ale anului viitor. Respectiv, cel mai probabil vom putea vedea noul e-tron GT în cursul lunii decembrie.
0
1,172
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!