O şoferiţă beată criţă, adormită pe autostradă în Germania, dar salvată de sistemele inteligente ale maşinii

19 Decembrie 2020, 11:12
Ilie Toma
Un caz extrem de ciudat s-a produs acum o săptămână pe autostrada A73 din Germania. Un echipaj de poliţie, care patrula pe autostradă, a observat vineri seara un automobil staţionat pe banda extremă dreaptă, cu şoferiţa stând nemişcată în interior.
În asemenea cazuri, motivul cel mai probabil e unul de ordin medical, iar poliţiştii sunt învăţaţi să intervină imediat cu proceduri de salvare sau resuscitare. Dar aici, şoferiţa n-a avut probleme medicale, ci de ordin alcoolic. Aceasta, în vârstă de doar 28 de ani. s-a trezit vădit dezorientată, abia putând dezlega câteva vorbe. Poliţiştii au testat-o alcoolscopic şi au fost consernaţi de cifra aproape record de alcoolemie pe care o avea — 1.65 mg/L în aerul expirat. În rezultat, maşina sa i-a fost remorcată, iar ea a fost reţinută, urmând să fie acuzată penal pentru fapta sa.
Curios e faptul că sistemele inteligente ale maşinii au fost cele care au salvat nu doar viaţa şoferiţei, ci şi potenţial viaţa altor participanţi la trafic. Din câte se pare, şoferiţa a adormit în timp ce maşina încă era în mişcare, iar maşina a fost menţinută pe banda sa de sistemul de meţinere a benzii (lane keeping assist) şi sistemul de cruise-control activ, capabil să scaneze împrejurimile maşini şi să ajusteze viteza în funcţie de obstacole. Atunci când şoferiţa nu a mai controlat maşina, aceasta a efectuat iniţial corecţii ale volanului, menţinându-se în limitele benzii sale şi avertizând şoferiţa să reia controlul volanului. Când cea de la volan a continuat să nu reacţioneze, automobilul a început a încetini în siguranţă, incluzând luminile de avarie şi trăgând pe banda extremă dreaptă, în siguranţă. Anume într-o asemenea poziţie precisă au găsit vehiculul cei de la poliţie.
Poză simbol

E trist că şoferiţa iresponsabilă a urcat în asemenea stare la volan, dar în acelaşi timp e unul din cazurile în care sistemele moderne şi avansate de siguranţă chiar salvează vieţi!
0
21,389
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!