Peste 4 mii de camioane stau în aşteptare în Marea Britanie, blocate din cauza restricţiilor. Şoferii sunt epuizaţi

23 Decembrie 2020, 13:58
Ilie Toma
Două crize s-au suprapus una peste cealaltă în Marea Britanie, iar în rezultat mii de şoferi de camioane şi camioanele lor s-au pomenit blocaţi pe insulă, de mai multe zile, fără posibilitatea de a ieşi din ţară şi cu perspective sumbre şi lente pentru zilele următoare. Printre cei blocaţi se numără şoferi de toate naţionalităţile, inclusiv români, moldoveni, spanioli, polonezi, etc. Cel mai probabil, aceştia nu vor mai ajunge de Crăciun acasă.
Sursa foto: bbc.co.uk

Pe de o parte, fluxul de camioane a fost mai mare ca niciodată spre Marea Britanie, din cauza perspectivei ca ţara să se pomenească fără vreun acord cu Uniunea Europeană, iar cel temporar, în vigoare în prezent după Brexit, să expire. Astfel, mulţi importatori şi-au dorit stocuri mari înainte de acest moment crucial de la sfârşit de an.

Pe de altă parte, noua tulpină de coronavirus, descoperită în sudul Marii Britanii, a determinat peste 40 de ţări să restricţioneze circulaţia dinspre Marea Britanie, printre ele numărându-se şi ţările prin care se practică de obicei conexiunile terestre — Franţa şi Belgia.
Astfel, fluxul majorat de camioane s-a pomenit acum blocat la ieşirea din Marea Britanie, accesul lor fiind interzis în Franţa de mai multe zile. Şirul de camioane a blocat la început o mare parte din autostrada dinspre portul Dover, însă ulterior nici măcar asta n-a mai fost suficientă, aşa că autorităţile au direcţionat aseară peste 3 mii de camioane spre aeroportul Manston, care stă în această perioadă inactiv din cauza aceloraşi restricţii. Astfel, pe teritoriul aeroportului stau în prezent peste 3000 camioane şi şoferii acestora, iar multe alte camioane, estimativ minim 1500, mai sunt pe autostradă şi în apropiere de Dover şi alte puncte de trecere.
Foto: camoane pe aeroportul Manston. Sursa: Swift Aerial Photography

Un acord recent de urgenţă la care au ajuns autorităţile britanice şi franceze presupune că şoferii de camioane vor fi lăsaţi să treacă în Franţa în următoarele zile, dacă vor avea cu ei un test negativ la Covid-19. Asta înseamnă că autorităţile britanice trebuie să organizeze acum proceduri rapide de testare pentru aceşti şoferi, iar cele mai rapide teste durează cam 30 minute până la obţinerea rezultatului. La un număr atât de mare de camioane, chiar dacă s-ar opera în paralelel cu mai multe camioane, perspectivele despre cât de repede vor putea trece aceşti şoferi pe continent în următoarele zile arată destul de sumbru. Autorităţile britanice au anunţat cu puţin timp în urmă că şoferii ar mai putea avea de stat „câteva zile”.
Sursa foto: bbc.co.uk

Pe lângă asta, există deja dificultăţi majore pentru şoferi privind accesul la elementarele toalete, apă, magazine cu mâncare, etc.

Dacă eşti unul dintre şoferii blocaţi acum în Marea Britanie şi citeşti acest articol, te îndemnăm să ne scrii în comentariile la link-ul de pe Facebook de cât timp stai, care sunt condiţiile şi ce vă spun autorităţile în aceste ore.
0
5,112
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!