Românul de pe Manhattan îşi prezintă noul Aro 24, reabilitat ca nou, pe străzile din New York

7 Decembrie 2020, 10:12
Denis Godorozea
Eduard Palaghiţă este un român stabilit la New York, un mare pasionat de automobile clasice româneşti. În luna aprilie a acestui an Eduard a realizat o serie de imagini fantastice cu o Dacia 1300 pe Manhattan-ul aflat în carantină, reabilitată de el la starea originală. Iar acum a reuşit să realizeze un alt proiect incredibil, şi anume să aducă în SUA un Aro 24, offroader românesc care poate fi considerat drept strămoşul actualului Duster, produs în 1992. Însă acest Aro din imagini este unul mai special decât am putea intui.
Offroader-ul nu este, de fapt, un model de serie, ci un prototip, creat în România acum 28 de ani special pentru piaţa americană. Însă mulţi ani acest Aro i-a petrecut anume acasă, ajungând la o stare tehnică deplorabilă. Ulterior maşina a fost reabilitată pe exterior şi interior, tot în România, iar în acel moment a atras atenţia lui Eduard Palaghiţă, care şi-a propus să o importe în SUA, pentru propria colecţie. Pe continentul american, după taxe de import de peste 3,000 dolari, a continuat şi reabilitarea maşinii.
Din punct de vedere tehnic, reabilitarea maşinii în România ar fi mult mai dificilă, iar asta pentru că sub capota offroader-ului a fost instalat un motor de Ford. Or, cum am menţionat mai sus, a existat o versiune destinată pieţei americane. Ajuns în SUA, Aro 24 a beneficiat de o deservire tehnică completă, produsă tot de un specialist din România, cu schimbarea celor mai multe elemente de sub capotă, care au degradat mult în timp. Au fost schimbate anvelopele şi readuse la normalitate toate funcţiile integrate — pentru 1992, Aro 24 fusese echipat inclusiv şi cu un sistem de aer condiţionat.
Acum acest Aro 24 străluceşte pe străzile New York-ului, pe Manhattan, unde atrage privirile oamenilor şi pare chiar să se încadreze în peisajul urban, având caracteristici asemănătoare şi cu offroader-ele clasice americane, nu?
0
2,630
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!