Şofer de camion, oprit de poliţia germană pentru că transporta alte două camioane şi o maşină, una peste alta, dar lăsat apoi să plece

5 Decembrie 2020, 08:54
Ilie Toma
Poliţia din Germania a avut parte o de surpriză rară acum o săptămână pe una din autostrăzile din regiunea Niederbayern. Au identificat în trafic un camion, condus de un şofer străin (naţionalitatea nu se menţionează în comunicat), care remorca o platformă mare, iar pe acea platformă era transportat un alt camion mai mic, tot cu platformă, care avea, la rândul său, pus pe ea încă un camion un pic mai mic, cu benă, iar în bena acelui camion — mai era pus un Peugeot! O adevărată construcţie de matrioşcă, ce mai! Trei vehicule unul peste altul, transportate de un al patrulea!
Fireşte, poliţiştii germani au tras camionul pe dreapta pentru verificări adiţionale. Paradoxal, dar, deşi toată situaţia pare haotică şi ilegală, poliţiştii n-au putut constata vreo încălcare directă a legii, atât timp cât vehiculele erau încărcate securizat. Aici au existat mici probleme, cu necesitatea unor fixări adiţionale, pe care şoferul a putut să le remedieze pe loc. După asta, poliţiştii n-au putut să invoce vreo încălcare ce ar determina interdicţia de deplasare mai departe — înălţimea maximă nu era depăşită, lungimea — la fel, iar vehiculele transportate nu ieşeau în afara platformei principale. Prin urmare, poliţiştii germani n-au putut decât să-l avertizeze pe şofer să conducă prudent mai departe şi au fost nevoiţi să-i ureze drum bun, uitându-se cruciţi cum construcţia ciudată de vehicule pleacă mai departe.

Nu ştim dacă după asta germanii vor insista pe vreun nou articol de lege, care să interzică asemenea suprapuneri de vehicule, dar la etapa asta chiar poliţia a publicat acest comunicat, recunoscând că s-au înşelat atunci când la prima vedere au presupus că vor avea de-a face cu un caz de interdicţie a deplasării şi poate chiar reţinere a şoferului de camion.
0
4,307
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!