Toyota opreşte producţia la uzinele din Franţa şi Marea Britanie din cauza noii tulpine Covid-19

22 Decembrie 2020, 17:32
Denis Godorozea
Toyota a fost nevoită să oprească producţia la uzinele din Franţa şi Marea Britanie din cauza situaţiei pandemice în aceste două ţări, după ce autorităţile au depistat mutaţia suferită de Covid-19. Potrivit autorităţilor, virusul devine mai contagios cu noua tulpină, iar astfel sunt întreprinse măsuri pentru a preveni răspândirea. Toyota se numără printre primii constructori auto care impune restricţii în Europa.
Conform deciziei conducerii Toyota, a fost oprită producţia la cele două uzine din Marea Britanie şi la uzina din Franţa, iar angajaţii au mers în vacanţa de iarnă înainte de termenul prestabilit. Deşi noua tulpină a fost depistată în Marea Britanie, o decizie similară a fost adoptată şi pentru uzina Toyota din Franţa, or restricţiile impuse de autorităţi vor afecta livrările de componente prin Canalul Mânecii.
Stoparea producţiei va afecta, cel mai probabil, livrările automobilelor Toyota Corolla şi Suzuki Swace, produse de Toyota în Marea Britanie, dar şi compactei Yaris şi proaspătului crossover urban Yaris Cross. Amintim că mai devreme în acest an Toyota a oprit producţia la uzinele din Europa odată cu începutul pandemiei globale de Covid-19.
0
1,530
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!