(VIDEO) Accident în lanţ cu 55 de camioane din cauza ninsorii pe o autostradă din SUA

19 Decembrie 2020, 08:33
Ilie Toma
A nins puternic în partea estică a SUA, în special în statele din nord-est. În ultimele zile, zăpada din unele regiuni a ajuns să măsoare peste 1 metru. Iar asta e provocat imediat dificultăţi de circulaţie, mai ales în interiorul oraşelor mari, unde mulţi şoferi nu obişnuiesc să-şi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă, sau pe autostrăzi, unde traficul vine din diferite regiuni ale SUA, cu diferită climă.
Deşi stratul de zăpadă nu era atât de mare, ninsoarea a fost şi contextul unui accident major, produs acum două zile pe autostrada I-80 din Pennsylvania. Un număr de 55 de camioane şi alte 11 autoturisme s-au buşit pe rând, generând un blocaj imens de fiare contorsionate. Chiar şi şoferii care au reuşit ca prin minune să evite un accident, dar s-au pomenit blocaţi în adunătura de vehicule, au fost nevoiţi să aştepte curăţarea ulterioară a autostrăzii.

Din păcate, accidentul în lanţ a cauzat şi două decese, conform poliţiei statului Pennsylvania, unul direct, la faţa locului, şi altul dintr-o cauză medicală relaţionată cu acest accident. Autostrada buclucaşă a fost închisă vreme de 18 ore după accident. Puteţi vedea în video-ul de mai jos toată gravitatea celor produse, filmate de un şofer în clipele imediat de după accident, ba chiar când încă mai continuau să vină noi camioane înspre vehiculele deja accidentate.
0
2,617
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!