(VIDEO) Cum arată drumul spre un sat izolat din Siberia, unde locuiesc doar 15 oameni, dar şi viaţa de acolo

Despre Siberia şi Taigaua din Rusia circulă circulă tot soiul de legende populare despre cât de izolate sunt unele localităţi, despre cât de dificile sunt adeseori căile de acces până acolo, şi despre cât e de dură viaţa prin acele regiuni. Dură nu în sensul că ar fi mizerabilă, ci în sensul dârzeniei cu care oamenii sunt impuşi să facă faţă condiţiilor naturale în care trăiesc.

Dacă aţi văzut vreodată documentare despre Alaska şi sălbăticia vieţii de acolo, atunci puteţi înmulţi totul cel puţin la doi, ca să vă imaginaţi cum se trăieşte în acele regiuni îndepărtate. Doar că nu prea se fac documentare de pe aici, care să arate viaţa adevărată de acolo, aşa cum e ea. Din fericire, pe ici pe colo, în era YouTube-ului, mai răsar oameni care îşi arată viaţa din aceste regiuni. Fără conotaţii politice, fără mesaje ascunse. Pur şi simplu viaţa aşa cum e ea.

Video-ul de mai jos e tocmai un asemenea filmuleţ, realizat de o echipă de entuziaşti de offroad, care a decis să pornească din oraşul siberian Tomsk, în care trăiesc ei, spre un sat izolat mai îndepărtat. Satului îi spune Frantsevo şi e localizată departe în adâncul pădurilor siberiene. Dacă vei încerca să trasezi o rută pe Google Maps spre ea, în cea mai mare parte a anului, nu vei reuşi, pentru că drumul principal de acces spre ea e unul de offroad adevărat — o fâşie de urme pe pământ gol, care trec prin pădure, nu departe de stâlpii de electricitate. Iar drumul, în cea mai mare parte a anului ori e acoperit de zăpadă, ori de noroi, şi arareori e mai uscat ca să poţi înainta prin el, însă tot de o maşină mai rezistentă ai nevoie.

În anii de demult principala cale de comunicare în sat era un soi de cale ferată îngustă, care făcea legătura cu cel mai apropiat orăşel mai mare. Pe ea nu circulau trenuri de mărime normale, ci nişte vagonete mici, iar fiecare gospodărie din sat avea câte una. Astăzi acea cale ferată nu mai există, fiind furată şi dezmembrată în anii 90, aşa că azi produsele alimentare se duc fie cu tractoare, fie cu câte un alt vehicul care înaintează cu greu. Aici nu vine niciodată poliţia. Ambulanţa mai vine câteodată, suni la Komsomolsk şi cât ai clipi, într-o oră, ambulanţa poate fi pe loc.

Aşa arătau vagonetele care asigurau cândva conexiunile între aceste regiuni

În apogeul populării acestui sat el număra aproape 1,000 de oameni. Recensământul oficial din 2015 a numărat doar 97 de oameni aici, iar azi, locuitorii spun că s-ar număra şi mai puţini de atât, aproximativ 15 oameni. Cei de aici nu-şi mai încuie casele, întrucât „toţi sunt de-ai lor”. Zic că n-au nevoie nici de poliţie, pentru că toţi se străduie să trăiască în pace cu ceilalţi. Nu le e frică nici măcar de urşi, deşi aceştia mai dau târcoale.

Casele sunt extrem de ieftine pe aici. Între 20 mii şi 40 mii de ruble, ceea ce ar fi între 250 şi 450 euro. Sigur, va trebuie să mai munceşti la ele, să mai repari câte ceva.

Despre telefonie mobilă sau acoperire 4G — nu prea poate fi vorba. Unica conexiune hi-tech a satului cu lumea exterioară e un telefon public, de unde se poate suna gratuit. Oamenii au şi televiziune analogică.

O altă stranietate a acestui sătuc e că peste râul care trece pe lângă el, Chichkayul, stau parcate o mulţime de maşini din vremurile de demult. Toate stau deschise, cu cheile în contact, tot pentru că nu ne fură nimeni. Cândva între sat şi acel loc exista un pod normal, pe care se putea trece cu maşina. Pe urmă, podul a fost dezmembrat, rămânând doar o cale de acces pe jos. Iar mai mulţi locuitori şi-au dus maşinile de cealaltă parte a râului, ca acestea să fie acolo. Credeau că va fi temporar, pesemne. Acum e cam pentru totdeauna. În cealaltă parte maşinile pot merge spre zone de cules ciuperci sau fructe de pădure, sau alte munci, dar până la următoarea localitate e şi mai departe decât în partea opusă.

Paradoxul, însă, e că aceşti oameni localnici, din aceste locuri izolate, nu se simt necăjiţi. Dimpotrivă, par mai liberi decât am putea fi sau înţelege noi vreodată. Mai împăcaţi decât am putea visa. Mai conectaţi cu natura din jurul lor decât ar putea îndrăzni să-şi imagineze cei mai aprigi ecologişti. Vezi totul în video-ul de mai jos, şi scrie şi impresiile tale în comentarii.