(VIDEO) Toyota RAV4 Plug-in Hybrid a eşuat lamentabil la testul elanului

4 Decembrie 2020, 13:44
Ilie Toma
Toyota are din nou parte de un eşec la testul de siguranţă al elanului, realizat de cea mai reputată publicaţie auto din lume, specializată în aceste teste, localizată în Suedia - Teknikens Varld.
Zicem cea mai reputată, pentru că la sfârşitul anilor 1990 anume această publicaţie a fost cea care a răsturnat un Mercedes-Benz A-Class de primă generaţie la un asemenea test, iar Mercedes, deşi la început a fost înfuriat şi a încercat să se scuze pe rezultatul prost al maşinii, a fost nevoit ulterior să introducă câteva modificări la modelul său, printre care şi echiparea obligatorie cu sistem ESP.

În ultimii ani cei de la Toyota au avut parte de mai multe rezultate slabe la testele acestei publicaţii, în lista modelelor cu performanţe slabe fiind şi Hilux, şi RAV4. Acum, odată cu lansarea în Europa a versiunii Plug-in Hybrid, care e mai grea, dar şi mai performantă, suedezii au supus-o şi pe ea testului elanului. Manevra e relativ simplă — evitarea unui obstacol la o viteză de 72 km/h şi revenirea pe banda iniţială. Cu cât mai precis efectuează o maşină această manevră, cu atât mai multe puncte ia, şi cu cât mai mare e viteza în care maşina reuşeşte să efectueze în siguranţă manevra, cu atât mai bine. În ultimii ani au mai fost maşini cu rezultate slabe, inclusiv modele germane sau americane şi inclusiv alte modele plug-in hybrid ale altor mărci, rezultate provocate parţial, probabil, de greutatea mult mai mare a acestor maşini ce au şi baterii mari, dar şi motoare şi sisteme de propulsie tradiţionale. De asemenea, chiar şi RAV4 Hybrid care e deja în vânzare, cel cu propulsie hibridă tradiţională, avusese un rezultat slab, iar Toyota a fost ulterior nevoită să introducă modificări la sistemul ESC pentru a îmbunătăţi comportamentul acestuia. Deci, până şi Toyota a recunoscut autoritatea testului şi a echipei care îl face.
Însă rezultatul de acum al Toyotei RAV4 Plug-in Hybrid i-a făcut pe suedezi să-l declare pe acest model cel mai periculos dintre toate modelele plug-in hibride testate de ei. Prima tentativă a fost la 68 km/h şi maşina a derapat la un unghi grav, fiind stăpânită de ESC doar foarte tardiv. Au urmat tentative cu viteze mai mici — 67 km/h, 66, 65, 64 — şi comportamentul maşinii a continuat de fiecare dată să fie periculos, maşina find incapabilă să revină la traiectoria sa iniţială în mod sigur. Abia la 63 km/h SUV-ul celor de la Toyota a reuşit să intre înapoi pe traiectoria sa. Foarte departe de o viteză realistă de traseu şi foarte departe de viteza de reper a acestui test.
Pilotul de test suedez, Ruben Borjesson, după multiplele încercări de a trece testul elanului

Pentru obiectivitate, trebuie să menţionăm că în acelaşi test, în aceeaşi zi, suedezii au mai testat alte două modele plug-in hybrid, despre care au spus de asemenea că au avut performanţe sub reperul testului, însă cu mult mai bune decât cele ale lui Toyota RAV4 Hybrid. Astfel, Volvo XC40 Recharge T4 a reuşit să execute cu bine testul elanului la 71 km/h, cu doar 1 km/h sub viteza de reper, iar Mitsubishi Outlander a reuşit să treacă cu bine la 70 km/h.
Rezultatul de acum al celor de la Toyota i-a făcut pe suedezi să arunce o privire în retrospectiva ultimilor ani şi să facă o analiză mai profundă, întrebându-se ce se întâmplă la Toyota, ce se întâmplă cu modelele Toyota? În ultimii 14 ani, 4 modele Toyota au eşuat drastic aceste teste, două generaţii de Hilux fiind aproape de a se răsturna chiar. Şi suedezii explică foarte clar că aceste teste nu sunt doar nişte simulări de a evita un elan în faţă, dacă tot vorbim de testul elanului — ci orice alt obstacol apărut brusc în cale — un copil care iese brusc în calea ta, un vehicul. Aşadar, trecerea cu bine a testului e mult mai importantă decât poate părea la prima vedere. Suedezii i-au acuzat acum direct pe cei de la Toyota că se încăpăţânează să nu înveţe din greşelile lor, în pofida faptului că de fiecare dată au primit volume imense de informaţii de la organizatori de la aceste teste — filme, date telemetrice şi tot ce se poate, ca şi oricare alt producător.
În 2019, Toyota Hilux a fost la un pas de a se răsturna la testul elanului

Voi ce credeţi, este asta o problemă gravă? Sau există o altă perspectivă pe care aţi vrea s-o scrieţi în comentarii?
0
20,786
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!