Volvo pregăteşte lansarea celui de-al doilea electromobil din gamă pentru 2021

23 Decembrie 2020, 15:04
Denis Godorozea
Volvo a distribuit primele informaţii despre cel de-al doilea electromobil din actuala gamă. Noul model va marca debutul mondial în 2021 şi, potrivit informaţiilor preliminare, tot un crossover va fi. Însă de această dată suedezii nu au creat electromobilul pe baza unui model existent, iar acesta va fi un SUV 100% original, disponibil exclusiv cu propulsie electrică.
Deşi suedezii nu au confirmat oficial caracterul original al noului electromobil, au relatat că acesta va avea la bază platforma CMA, dedicată modelelor mai compacte cu emblema Volvo. Dar singurul model din actuala gamă pe platforma respectivă este crossover-ul XC40, care are deja o versiune 100% electrică. Respectiv, cel mai probabil cele două modele vor avea şi un substrat tehnic unificat, iar marele mister rămâne a fi poziţionarea pe piaţă a viitoarei maşini: va fi oare mai mare decât actualul XC40 Recharge, sau este vorba despre cel mai compact crossover, XC20, apariţia căruia a fost confirmată mai devreme?
Volvo nu a mai avut premiere de talie mondială în ultimii ani, astfel noul electromobil, cel mai probabil, va aduce careva modificări stilistice importante, care ulterior se vor suprapune şi pe noua generaţie Volvo XC90, cel mai mare SUV din gama suedezilor, care urmează să debuteze în viitorul apropiat şi pentru prima dată va avea o versiune 100% electrică.
0
1,143
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!