Berlina italiană neştiută, cu motor boxer: o Lancia 2000 Iniezione superbă, scoasă la vânzare în Germania

23 Ianuarie 2021, 19:21
Ilie Toma
Probabil nu vom obosi niciodată să admirăm ce a fost Lancia odată, demult! Şi la fel de mult nu vom obosi să deplângem ce a ajuns azi, din păcate. Dar haideţi să vorbim acum de un model din vremurile de glorie, despre care ar putea şti doar cunoscătorii şi fanii Lancia sau ai maşinilor italiene. Pentru că e deopotrivă necunoscut şi fantastic în acelaşi timp, iar un exemplar superb tocmai a fost scos la vânzare în Germania, numai bun pentru un colecţionar rafinat, cu un buget accesibil!
În primul rând, ca să vorbim de modelul de azi, trebuie să vorbim întâi de familia Lancia 2000, produsă de italieni între anii 1971 şi 1975, pentru a continua succesul lui Fulvia. Aşa cum germanii îşi numesc caroseriile cu combinaţii de genul W123 sau E32, italienii de la Lancia le numeau cu numele Typo în faţă, iar Lancia 2000 din acei ani avea numele de cord Typo 820. Şi, în stilul lor îndrăzneţ, italienii au lansat o Lancia 2000 berlină şi un coupe. De berlină s-a ocupat designerul Lancia, Piero Castagnero, iar coupe-ul a fost încredinţat celor de la Pininfarina.
Lancia 2000 era, însă, o continuare a Flaviei din punct de vedere tehnic şi puţini ştiu că-n acei ani Lancia a avut motoare boxer, mai cunoscute în zilele noastre ca fiind specifice celor de la Subaru sau Porsche. Construcţia lor presupune aranjamentul blocurilor cilindri la 180 grade unul faţă de celălalt, dacă ar fi să gândim la un motor în formă de V, care şi-ar fi îndreptat blocurile alăturate până când acestea se aliniază.
Aşadar, noul model păstra substratul tehnic al predecesorului său, iar asta însemna că făcea uz de un motor boxer de 2.0 litri, aspirat natural, dar disponibil atât în versiune cu carburator, cât şi cu injecţie. Motorul echipat cu carburator livra 115 CP, în timp ce cel cu injecţie electronică putea livra 126 CP. Aţi intuit deja că numele Lancia 2000 Iniezione, al maşinii despre care vorbim azi, ne sugerează că avem de-a face cu versiunea mai puternică.
Maşina făcea uz de o cutie de viteze cu 5 trepte în combinaţie cu motorul cu injecţie! Da, în anii 70, Lancia avea deja cutii cu 5 trepte, în timp ce pentru majoritatea cutiile cu 4 trepte erau normale, iar unii se mai jucau cu cele cu 3 trepte! Mai mult ca atât, datorită faptului că Lancia 2000 era cel mai luxos model al mărcii la acea vreme, el putea beneficia de sistem de aer condiţionat, servodirecţie hidraulică şi geamuri acţionate electric. Iar suspensia sa era independentă atât în faţă, cât şi în spate, maşina având şi frâne pe discuri pe toate roţile. Şi, surprinzător sau nu, dar modelul ăsta avea tracţiune faţă deja! Deci, inginerie admirabilă şi un model cu consistenţă tehnică superioară faţă de multe alte maşini ale vremii!
Maşina asta, scoasă acum la vânzare în Germania, a fost produsă în 1973 şi a fost vândută iniţial tot în Germania, de către dealerul Lancia din Dusseldorf. Şi ar putea părea un basm de adormit copiii dacă ţi-am spune că azi, după 48 de ani de la fabricare, maşina asta are pe odometru 18,408 km originali, nu-i aşa? Ştim. Nici noi n-am crede, dacă n-ar fi anume aşa.
Lancia asta a avut norocul să fie cumpărată din start de un mare pasionat german de Lancia din aşa vreme, care şi-a câştigat în timp o reputaţie de colecţionar impecabil de Lancia. Îi spune Wilhelm Baldus şi avea mai multe exemplare Lancia, de diverse modele, în garajul său. Iar cu această Lancia 2000 chiar avusese mari bătăi de cap la început.
Totul din cauza faptului că aceste modele aveau şi o problemă, un capriciu cronic, în stil tipic italienesc. Maşinile rugineau, şi o făceau foarte repede. Aşa că după numai un an de când a cumpărat-o, această Lancia şi-a scos primele puncte de rugină la iveală. Herr Baldus a mers imediat să repare problema. A mai trecut un an şi ea a reapărut în alte părţi, iar neamţul a decis s-o pună la păstrare în formă conservată, pentru 20 de ani. Şi partea frumoasă e că toate aceste etape din viaţa sa şi ale maşinii sunt documentate prin fotografii şi acte!
Abia în 1995 Lancia a fost reanimată şi a fost trimisă imediat la o restaurare completă a caroseriei. De această dată s-a făcut muncă temeinică, pentru ca rugina să nu mai aibă şansă să atace metalul caroseriei.
După restaurare, Herr Wilhelm a continuat s-o exploateze, deja ca un adevărat colecţionar, el fiind şi unul din membrii de bază ai clubului Lancia în Germania. Având şi alte maşini, maşina asta a fost condusă în zile speciale şi tocmai aşa se explică cifra mică şi originală a kilometrilor parcurşi.
Şi Herr Wilhem a exploatat-o într-o asemenea manieră până în anul 2014, când a decedat, iar soţia sa, Irene, a scos ulterior maşina la vânzare. Un alt colecţionar german de Lancia a negociat cu ea vreme îndelungată, până când a cumpărat-o, dar a ţinut-o doar un an şi a vândut-o în 2015, tot unui pasionat de Lancia. Însă a regretat imediat că a scăpat o asemenea maşină şi a căutat-o s-o cumpere înapoi, pentru ca-n 2018 să o achiziţioneze, în sfârşit. După asta şi acest proprietar a dus-o la o mică împrospătare cosmetică. Şi Lancia asta a mers de la un proprietar la altul cu un întreg albul de fotografii şi invoice-uri, iar fiecare dintre el, inclusiv ultimii proprietari, au continuat să documenteze cu stricteţe tot ce au făcut cu ea. Sigur, maşina dispune şi de cartea originală cu care a fost vândută. Iar datele de azi ale uzinei relevă un fapt şi mai fascinant: fiind produsă doar vreme de 5 ani, şi fiind ipostaza mai scumpă a modelului, asemenea Lancia 2000 Berlina Iniezionne au fost produse doar... 5,745 la număr, în toată istoria!
Şi maşina asta mai are o conotaţie emoţională enormă pentru fanii Lancia, fiind adesea poreclită drept „ultima Lancia adevărată”. Şi asta pentru că ea era cam ultimul model Lancia cu substrat tehnic din era de dinainte de achiziţia mărcii de către cei de la Fiat. Şi necăutând la designul său un pic ciudat şi la proporţiile diferite faţă de ceea cu ce suntem obişnuiţi azi, Lancia 2000 are un şarm şi o eleganţă absolut specială, atât la exterior, cât şi la interior, unde se regăsesc atât inserţii luxoase de lemn, cât şi soluţii ciudate de combinare a lor cu restul habitaclului. Deci, o maşină italiană cu caracter, şi un model de legendă.
Sincer, Lancia asta e o adevărată bijuterie pentru orice colecţionar! Şi asta şi pentru notorietatea modelului şi semnificaţia lui în istorie, şi pentru numărul mic de unităţi produse, dar nu în ultimul rând datorită unui parcurs incredibil de mic şi a unei istorii excepţionale în care s-au regăsit exclusiv proprietari colecţionari, cunoscători ai mărcii, cu identitate clară şi cunoscută. Am putea spune chiar că maşina asta ar fi visul suprem al oricărui colecţionar.
Şi nimic din cele spuse mai spus nu te poate duce cu gândul la un preţ decent, nu-i aşa? O asemenea maşină exclusivistă, cu o asemenea istorie de excepţie, trebuie să coste sute de mii de euro azi, cu siguranţă! Şi tocmai aici vine partea, în stare să urnească şi munţii din loc. Nu, Lancia asta nu costă sute de mii de euro, ci doar 16,995 euro! Şi la fel de sincer, îţi spunem, că probabil e cea mai consistentă mostră de istorie şi bijuterie de colecţie rafinată pe care o poţi cumpăra cu banii aceştia, în zilele noastre! E pur şi simplu excepţională!
0
2,040
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!