EDITORIAL: Ziua în care ţara a funcţionat. Moldova celei mai mari zăpezi din această iarnă

Am trecut de curând cu toţii printr-un ciclon ce ne-a adus cea mai mare zăpadă din această iarnă. Nimic neobişnuit, aparent, nimic extrem, în acelaşi timp sute de maşini s-au aflat în blocaje scurte sau mai îndelungate, mii de oameni care au avut nevoie de ajutor. Într-adevăr, la prima vedere a fost o situaţie absolut normală de iarnă, atât de mult aşteptată, care a venit cu toate dificultăţile ei obişnuite. Dar ceva a fost, totuşi, diferit.

Oamenii. Oamenii au fost diferiţi. Şi cei rămaşi blocaţi, în nevoie de ajutor, şi cei care au ajutat. Şi oameni simpli, şi cei din instituţii de stat. Pentru prima dată am văzut nu un echipaj-două de poliţie în ajutor, ci zeci de echipaje INSP, peste tot. Şi n-au fost implicaţi doar în dirijarea traficului, în blocarea vreo unui drum sau în oferirea de indicaţii, ci au pus umărul direct în împingerea unor vehicule, în tractarea altora, în orice formă de ajutor, care s-a putut oferi.

Pentru prima dată am văzut poliţişti de frontieră, mulţi la număr, care au asistat eroic oameni de pe traseele apropiate punctelor de trecere a frontierei. Şi ei au pus direct umărul la ajutor, au tractat maşini cu ale lor, de serviciu, au împins altele cu forţa mâinilor, i-au ajutat pe unii să ajungă acasă şi pe alţii, aproape 100 la număr, i-au cazat direct în edificiile punctelor vamale!

Cei la IGSU şi pompierii — au sărit în ajutor cu autospecialele lor din teren şi au putut interveni în cazurile vehiculelor mai mari şi mai grele sau avariate.

Ba mai mult ca atât, a fost prima ninsoare în care alţi oameni simpli au sărit în ajutorul semenilor lor. Voluntarii din Rescue 4x4 Moldova, şi-au pus maşinile 4x4 la treabă, nesiliţi de nimeni, neplătiţi de nimeni. Pur şi simplu din pornirea de a fi utili, de a fi de ajutor. Au scos oameni din impas în toată ţara, munca lor dezinteresată meritând o profundă admiraţie.

Şi doar cu aceste forţe unite s-a reuşit să se evite orice caz grav, în care oamenii ar fi avut de suferit. Şi ştiţi care sunt lucrurile cele mai paradoxale?

Că motorul acestei acţionări comune n-au fost politicienii şi funcţionarii de rang ultra-înalt. Ăia erau ocupaţi cu mişcările strategice şi capcane reciproce la televizor.

Adevăraţii oameni de stat erau în viscol. A fost poate ninsoarea în care nimeni nu s-a prea plâns de nimic. A fost ninsoarea în care am acţionat. Cu toţii. A fost ninsoarea în care instituţiile au funcţionat aşa cu ţi-ai dori să funcţioneze, cu adevărat în ajutorul cetăţeanului. Nu impuse de un singur mare şef, ci într-un spirit comun de echipă, când fiecare angajat din teren a pus umărul la treabă. A fost ziua în care ţara a funcţionat într-un unison. Ca mecanismul unui ceas. Cu roţi dinţate mai mari şi mai mici. Dar toate la fel de importante.

Poate că în sfârşit, învăţăm să ţinem unii la alţii, ca popor? Poate că în sfârşit, nu mai reuşeşte nimeni să ne învrăjbească de la televizor? Poate că în sfârşit, înţelegem că ne avem doar unii pe alţii, şi de noi depinde să ne susţinem reciproc, ca lucrurile să capete normalitate, şi să se mişte înainte? Că o maşină nu prea iese singură din dificultate, dar cu câteva mâini de ajutor problema se rezolvă imediat?

A fost o simplă ninsoare. Dar a fost ziua în care ţara a funcţionat cu adevărat. Acolo, la rădăcini, la Tudora, la Palanca, la Comrat, la Vişniovca, la Vulcăneşti şi la Olăneşti. Peste tot. Fiecare din noi ştie şi a văzut cum a fost. Şi fiecare din noi ştie că există tare mulţi oameni, care au mişcat lucrurile înainte şi care au meritat câte un mare mulţumesc! Păi haideţi să le zicem acel mare Mulţumesc! Şi să ţinem minte cu toţii că se poate şi aşa, în Moldova, între noi, oamenii ei!