Escrocheriile cu concursuri false în Moldova au ajuns să promită şi câte o Dacia Duster. Cum să te protejezi de ele

5 Ianuarie 2021, 14:29
Redacţia PiataAuto.md
O informaţie foarte curioasă ne-a fost furnizată de către cei de la Dacia Moldova. Se pare că în mediul online, atât pe reţele sociale, cât şi pe servicii de mesagerie directă, a circulat recent încă o versiune a deja faimoaselor escrocherii cu concursuri false, doar că de această dată pretinsul premiu era o ditamai Dacia Duster, iar cei care au pus la cale toată schema pretindeau a fi reprezentantul oficial Dacia.
Exista şi o pagină falsă ce imita Dacia Moldova, acea pagină fiind autoarea concursului. După ce mai mulţi utilizatori suspicioşi au apelat la reprezentanţa oficială pentru a-i întreba despre veridicitatea acestui concurs, pagina a fost raportată şi ştearsă, dar o perioadă cei care fuseseră iniţial interesaţi mai primeau mesaje, care încercau să-i convingă să participe la concurs. Presupusa participare însemna o presupusă înregistrare pe o pagină, făcută se semene cu cea a mărcii Dacia, unde utilizatorul trebuia până la urmă să-şi introducă şi datele cardului. Ce urma după asta — e uşor de intuit. Din câte cunoaştem, cei de la Dacia Moldova au sesizat poliţia pentru investigarea acestei escrocherii. Dacă aţi avut cumva de suferit de pe urma acestora, anunţaţi-vă banca, verificaţi-vă cardul şi anunţaţi poliţia.
Cert e că asemenea tentative se mai pot repeta, inclusiv cu posibilitatea ca escrocii să se dea drept alte mărci auto, de aceea am considerat normal să venim cu câteva sfaturi elementare, care să te ajute pe tine şi pe apropiaţii tăi să te protejezi de fraude şi escroci:

1. Nu introduce niciodată datele cardului tău pe site-uri suspecte, în formulare de înregistrări, etc. Nu trimite nimănui nici poze cu carduri.

2. Verifică adresa URL a site-ului care-ţi cere date, chiar dacă vizual ea e făcută să pară oficială. Uneori de pe mobil e mai greu să faci asta, dar oricum în partea de sus există de obicei funcţii, care-ţi permit să vezi dacă te afli cu adevărat pe site-ul oficial al unei mărci sau pe un subomeniu care începe cu acelaşi nume, dar după aia continuă cu un şir suspect de simboluri.

3. Mărcile notorii nu-ţi vor cere niciodată datele cardului pentru a te înreigstra în concursuri. Cei care o fac au intenţii ascunse şi e bine să te fereşti de ei.

4. Concursurile cu maşini în reţelele sociale sunt în raport de 99% nişte escrocherii. Pot exista concursuri cu maşini, dar cu regulamente clare, şi condiţia de participare nu e de obicei să dai share sau să dai datele cardului. Chiar şi aşa-numitele concursuri de la aşa-numiţii influenceri, care promit maşini, sunt în raport de 99% escrocheri, fie întreg concursul, fie, mai des, vei primi o maşină cu altă consistenţă, cu un alt istoric şi o altă valoare decât crezi. Ceea ce pare prea frumos pentru a fi adevărat, de obicei nu e adevărat.

5. Verifică. Chiar dacă ţi se pare totul realsit la prima vedere, sau eşti grăbit să faci vreo acţiune pentru a participa, verifică veridicitatea. Mai cheltuie 5 minute pentru a te informa cine e organizatorul, când e creată pagina, ce se vrea de fapt, de la tine, sau, aşa cum au făcut acei conaţionali de-ai noştri datorită cărora am aflat de aceste escrocherii cu Dacia Duster, sună la compania adevărată, oficială, şi verifică dacă are loc un asemenea concurs, o asemenea promoţie.

Vă dorim să fiţi vigilenţi şi să nu cădeţi în plasa escrocilor!
0
3,258
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!