Femeia care a făcut înconjurul lumii, singură, pe o motocicletă: Elspeth Beard şi povestea ei fascinantă

30 Ianuarie 2021, 19:05
Ilie Toma
Îi spune Elspeth Beard şi e probabil femeia care ar putea aduce inspiraţie adevărată mai mult decât orice vedetă-influencer de azi din reţele sociale. Într-o epocă de dinainte de internet, de e-mail şi de selfie-uri, femeia asta a făcut înconjurul lumii, singură, pe o motocicletă, fiind şi prima britanică ce s-a aventurat vreodată într-o asemenea nebunie. Elspeth are azi 61 de ani şi e un arhitect de succes. Dar, oh, ce tinereţe tumultoasă a avut! Şi, paradoxal, dar istoria ei a ieşit la iveală doar în ultimii ani, iar mai jos veţi înţelege şi de ce.
Elspeth învăţat să conducă o motocicletă pe când avea 16 ani, iar la 17 ani şi-o cumpărase pe prima. Era o motocicletă simplă, cu un motor de 100 cm cubi, apoi a trecut la una de 250 cm cubi. Apoi, în 1979 şi-a cumpărat şi motocicleta cu care mai târziu avea să facă înconjurul lumii — un BMW R 60/6 din 1974. Motocicleta nu era nouă, avea deja 48,000 km la bord (vreo 30 mii mile) şi Elspeth plătise 900 lire pe ea pe atunci, deloc puţin.
Modelul ăsta de motocicletă BMW a devenit ulterior una din legendele mărcii germane, care a făcut-o şi mai respectată în rândurile pasionaţilor. Avea un motor boxer cu 2 cilindri, în 4 timpi, de 599 cm cubi, care dezvolta 40 CP la 6,400 rpm şi 49 Nm. Era un motor răcit cu aer, evident, iar puterea era transmisă roţii spate printr-un arbore cardanic.
După ce-şi luase BMW-ul în 1979, în 1980 a zburat în Los Angeles, pentru a se întâlni cu fratele său, care trăia în Noua Zeelandă şi cu care s-a înţeles să se vadă în SUA. Acolo, în LA, au cumpărat amândoi un BMW 75/5 vechi, şi au călătorit eu împreună de-a lungul Americii, spre coasta de est. Era în perioada vacanţei de vară, întrucât Elspeth era deja studentă la arhitectură în Londra, în oraşul unde se şi născuse. Acea călătorie cu fratele ei a fost ca o prefaţă la ceea ce avea să urmeze mai târziu.

Au urmat doi ani de studii şi paralel de pregătiri pentru marea ei călătorie. În timp ce era studentă, se angajase şi la un pub din Londra pentru a strânge bani de călătoria ei. Pregătirile au durat până în octombrie 1982, când Elspeth a decis să nu mai aştepte şi să pornească la drum, cu atâţi bani câţi avea strânşi până la acel moment — aproape 2,600 lire. Ştia că n-o să-i ajungă, dar s-a gândit că va face pauze pe drum şi se va mai angaja în alte părţi pentru a munci şi mai aduna bani. Pentru că dacă tot aştepţi ca toate condiţiile să fie perfecte ca să porneşti la drum, nu mai ajungi să mai porneşti niciodată, zice ea!
Înainte de pornire, cei mai mulţi dintre oamenii cu care apuca să vorbească despre planurile ei, ajungeau să o considere o nebună, care nu-şi dă seama ce vrea să facă. Se adresase şi la motociclişti, cerând sfaturi, dar şi cei care ar fi trebuit s-o înţeleagă mai bine, o trataseră ca pe o glumă. Dar cu cât mai mulţi oameni îi spuneau că n-o va putea face, cu atât mai determinată devenea.

Trebuie să înţelegem că atunci, la începutul anilor 80, multe erau cu totul altfel de cât azi. Astăzi avem reţele sociale, apicaţii de navigaţie, aplicaţii de hotele, de planificare, posibilităţi uriaşe de a călători, iar călătoria este privită ca un atribut admirat al vieţii contemporane. În acele vremuri, însă, erai privit ca un ciudat, ce se apucă de făcut un lucru care nu e util nimănui şi pe deasupra îşi asumă nişte riscuri nemeritate. Acum suntem cu toţii inspiraţi de călătorii, travel e un cuvânt de tendinţă, dar pe atunci nimeni nu admira nimic la asta. Şi acum, dacă vrei să mergi undeva, orice călătorie ai vrea să faci, oricât de complicată, cel mai probabil vei găsi mulţi oameni care au fost deja în orice colţ al lumii îţi vine în gând, şi-ţi vor putea împărtăşi din experienţa lor. În 1982, Elspeth nu avea nici măcar de cine să întrebe ceva, nici de la cine să ceară un sfat. Pur şi simplu nu făcuse cam nimeni asta. Iar să facă asta vreo femeie, singură? Nu, nu exista un precedent. Nici măcar echipament avansat de motociclete, pentru drumul lung, nu se vindea pentru femei!
Dar asta n-a oprit-o. Şi-a luat pauză de la studii în 1982 şi şi-a început planificarea minuţioasă a primelor segmente. Şi-a zis că va trimite motocicleta pe calea aerului în New York, iar de acolo va începe condusul ei propriu-zis. Da, pe calea aerului, nu pe un vapor! În acele vremuri, biletul ei de avion spre New York o costase 99 de lire, iar transportarea motocicletei ca şi încărcătură cargo la avion o costase 175 de lire!

Călătoria ei în America de Nord a mers pe o cu totul altă rută decât cea făcută doi ani mai devreme cu fratele ei. A mers spre Canada, apoi din nou în SUA, apoi în Mexico şi înapoi în SUA, pe coasta vestică, trecând prin deşerturi spre partea vestică a ţării. La început obişnuia să planifice totul, cu multe zile înainte, şi făcea uneori câte 500-700 km pe zi, determinată să traverseze SUA cât mai repede şi mai eficient. După ceva timp, a redus ritmul, înţelegând că trebuie să savureze mai mult spontaneitatea. A încetat să mai planifice la fel de mult, uneori nu ştia unde va înnopta decât când se apropia seara şi căuta un hotel mai apropiat.
Când a ajuns în Los Angeles, îşi dorea să trimită motocicleta pe un vapor în Noua Zeelandă, dar nu există nici o opţiune raţională de a face asta. Aşa că a trimis-o spre Sydney, Australia, iar cât a durat drumul maritim, ea a zburat în Noua Zeelandă şi a explorat ţara, pe jos. După asta a zburat spre Australia şi şi-a întâlnit motocicleta acolo.

Doar că i se terminaseră şi banii. A ajuns în Sydney cu 50 de dolari în buzunar. Iar ca să aibă cu ce să înainteze mai departe, a decis să stea câteva luni în Sydney, să se angajeze şi să strângă bani. A lucrat la o companie de arhitectură ca să mai adune bani şi totodată practică pentru viitoarea sa carieră, a mai lucrat şi seara într-un pub ca să strângă mai repede suma necesară. După 7 luni, a pornit cu 6,500 dolari de acolo.
Îşi construise între timp nişte lăzi mari din plăci de aluminiu, ca să poată duce cu ea mai multe provizii şi bagaje, pentru a se aventura în explorarea Australiei. Au fost construcţii simple, făcute cu mâna ei, dar au ţinut până la sfârşitul călătoriei.
Tot în Australia a avut parte şi de primul accident, lângă Townsville. Motocicleta s-a răsturnat şi ea a suferit o contuzie serioasă, însă fără vreo fractură. A trebuit să stea două săptămâni în spital. Zdruncinată, dar la fel de hotărâtă, a mers mai departe. Însă tot în Australia mai departe, motocicleta i-a luat foc, din cauza unor fire electrice. A reuşit să o salveze şi să repare mai apoi cablajele. Îşi cunoştea deja motocicleta suficient de bine, încât să o poată repara singură, în mijlocul deşertului, chiar dacă era o fată de douăzeci şi ceva de ani. Da, în 1982, când pornise, ea avea doar 23 de ani!
Din Perth, Australia, şi-a încărcat motocicleta pe un vas pentru a o livra în Singapore, iar ea a zburat în Indonezia pentru a explora acea ţară cât avea să dureze livrarea bolidului pe două roţi. Dar în Singapore avea să urme o altă dramă pentru ea. I-au fost furate toate lucrurile de valoare de pe motocicletă, inclusiv paşaportul, vizele, documentele pe motocicletă. A fost forţată să stea pe acea insulă 6 săptămâni până a refăcut toate actele.

Nici asta n-a făcut-o să renunţe. Deşi acasă, înainte de pornire, toţi prevesteau că fătuca asta se va întoarce peste câteva luni, recunoscându-şi eşecul, Elspeth era de neclintit.
A mers spre Malaiezia şi Thailanda. Îşi aminteşte că în Thailanda a avut parte de partea ei preferată a călătoriei, în nod, într-o regiune periculoasă pe atunci, unde toţi îi ziceau să nu meargă. Din cauza asta, drumurile erau pustii, dar cu o geografie senzaţională. A fost o experienţă de condus de vis.

Tot acolo, în Thailanda, a avut parte de încă un accident. Pentru că drumurile mai departe în nord erau închise pentru a trece spre nord-vest, a trebuit să meargă spre sud ca să poată ieşi din ţară. Un căţel îi ieşise în faţă de după un camion, ea l-a lovit şi a fost proiectată într-un copac de alături. S-a ales cu contuzii şi zgârieturi, scăpând din nou fără fracturi. După accident, a găzduit-o chiar familia în grădina căreia ajunsese. Nu înţelegeau nimic în engleză, ea nimic în thailandeză, trăiau într-o sărăcie lucie, dar au avut grijă de ea, fiind întotdeauna veseli. La final, a văzut că pe masa de bucătărie a acestora se afla încă jumătate din câinele lovit de ea câteva zile în urmă. A înţeles de ce familia fusese atât de amabilă, tocmai primiseră cina pentru o săptămână înainte.
Elspeth a trecut să facă şi nişte reparaţii la motor după accident. Următoarea destinaţie era India. A trimis motocicleta tot pe calea apei, întrucât Birmania, Myanmarul de azi, avea hotarul închis. De aici, s-a îndreptat spre Nepal, dar a mai lovit uşor o vacă pe drum, având astfel încă un accident, mai minor de această dată.
Cu provocări, dar a ajuns în Kathmandu, acolo unde zburaseră şi părinţii ei, pentru a o vedea pentru prima dată de la începutul călătoriei. Elspeth avea deja aproape 2 ani pe drumuri. Părinţii săi fuseseră şocaţi de cât de slabă devenise ea. Tot în Nepal îl întâlnise pe un motociclist olandez, care călătorea cu un alt BMW. Cei doi au decis să-şi continue drumul împreună spre Europa.
Au intrat înapoi în India, ca să se îndrepte spre Pakistan, dar aici au avut parte de o nouă situaţie extremă. Templul de aur din Amristar, din nord-vestul Indiei, fusese luat cu asalt şi întreaga regiune intrase într-un soi de stare de asediu, cu toate hotarele blocate. Ei erau prinşi în acea regiune, iar ca să ieşi aveai nevoie de un permis special, pe care nimeni încă nu-l inventase cum trebuia să arate. A urmat o lungă absurditate birocratică, când vama cerea un permis încă inexistent, ca să te lase să ieşi din ţară, iar cei care ar fi trebuit să-l emită, nu ştiau ce să facă, cum ar trebui să arate acesta. Într-un final, sătui de această absurditate ca din romanele lui Kafka, cei doi au decis să meargă pur şi simplu spre vamă şi să nu oprească la nici un punct de oprire. Curajul lor nebunesc a dat roade. Aşa au putut ieşi din India şi intra în Pakistan.
A urmat o traversare frumoasă a Pakistanului, o ţară destul de sigură în acele vremuri. Însă au trebuit ulterior să intre în Iran, care încă fierbea în atmosfera post revoluţionară. Acoperirea capului pentru femei era obligatorie. În cele mai multe cazuri Elspeth nu-şi scotea casca, era mai simplu aşa şi de multe ori ceilalţi o credeau bărbat, fără a-şi pune întrebări. Atunci când era nevoită, folosea un soi de basma.
Pe fundalul unei atmosfere atât de tumultoase, în Iran li se dăduse doar o viză tranzit, de exact 7 zile. Doar că pe la mijlocul ţării, Elspeth a înhăţat o hepatită virală, iar asta aproape a răpus-o la pat. Totuşi, neavând viză mai lungă şi posibilitate de a prelungi şederea, a continuat să conducă în asemenea stare, deşi abia se putea ţinea pe picioare. A ieşit din Iran cu doar câteva ore înainte să-i expire viza. În Turcia a mers la primul hotel, unde urma să stea pentru a se trata şi a prinde la puteri. Avea doar 41 de kilograme, deşi pornise la drum cu 65 kg. Era epoca în care nu exista internet, nu exista Google şi până şi hărţi pe hârtie nu găseai în vânzare chiar în toate ţările.
Turcia era o ţară mai sigură, dar ea şi olandezul erau doi motociclişti occidentali, veniţi din Iran, care staţionaseră suspect de mult la acelaşi hotel. Poliţia a devenit suspicioasă. Aşa că s-au pomenit cu o razie în camera de hotel, în căutarea de droguri. Când n-au găsit nimic, poliţiştii au mers afară să desfacă motocicletele. Abia după ce nici acolo n-au găsit nimic, i-au lăsat în pace.
Elspeth a fost împinsă la limitele absolute de multe ori în călătoria sa în jurul lumii. Când te strici în mijlocul unui deşert, şi ai resurse limitate, tu eşti singurul care poate rezolva problema. Singurul care poate gândi şi găsi soluţia. Şi o dată ce o faci o dată, desfaci motorul, înţelegi, repari, următoarele dăţi nu-ţi mai este frică. Odată ce treci prin asemenea razii, odată ce te impui peste limita forţelor proprii să faci ceva, ajungi să te cunoşti de ce eşti în stare, ce poţi cu adevărat să înduri şi să înfrunţi.
Drumul din Turcia spre casă a părut floare la ureche. O lume mult mai sigură şi mai previzibilă. Grecia a trecut ca o odihnă, doar Iugoslavia de atunci a avut un traseu notoriu prin pericolele sale, dar l-au trecut şi pe acela cu bine.

A ajuns înapoi în Londra la peste doi ani de la momentul startului, către sfârşitul anului 1984. BMW-ul ei parcursese în această călătorie din jurul lumii 35,000 mile, adică 56,000 km, trecând deja de 100,000 km în total, pe odometru. Obosise şi motocicleta, dar era încă în stare bună, or, Elspeth avusese grijă de ea cu ardoare. Îi schimbase cu regularitate uleiul, exact la termenul necesar, în orice punct al planetei ar fi fost, şi la fel a făcut cu toate celelalte consumabile.
Ei bine, aici apare o mare dilemă existenţială, pe care o gustă cu amărăciune toţi cei care fac ceva atât de grandios în viaţa lor: ce faci după? O călătorie ca asta te schimbă ca şi caracter. Îţi dă alt sens vieţii. Iar ulterior constaţi că nimic, din ce ar urma, nu poate echivala grandoare la ce tocmai ai făcut. Şi de obicei urmează o mare cădere morală. Şi depinde de fiecare în parte dacă o poate trece sau nu. Unii pot cade pradă pierzaniei, alţii pot reveni la drum, alegând să călătorească în continuu, trăind o viaţă de nomad pentru totdeauna, pentru că doar aşa simt că pot reintra în acea stare de spirit. Iar aici vorbim de o femeie singură, care a reuşit să revină dintr-o asemenea călătorie la doar 25 de ani. Cum a fost, deci, în cazul lui Elspeth?
Vei fi surprins să afli cum, mai ales dacă eşti mai tânăr. În zilele noastre, un om care revine dintr-o asemenea drumeţie, se apucă de ţinut conferinţe, adună oameni la întruniri în diverse cluburi de discuţii, sau cel puţin îşi împărtăşeşte impresiile publicului său pe reţele sociale sau în bloguri. Dar atunci nu existau toate astea, iar când Elspeth a revenit din călătoria sa în Marea Britanie a constatat cu stupoare că nimănui nu-i era interesantă istoria ei, experienţa ei! Nimeni nu o admira, deşi era prima femeie din Marea Britanie care făcuse asta. Nici măcar s-o asculte nu prea se arăta interesant nimeni din afara familiei ei. Iar pentru Elspeth călătoria era tot ce făcuse ea în ultimii 2 ani şi jumătate. Era tot despre ce ştia şi dorea ea să vorbească pe atunci! Era unicul subiect de actualitate la orice întâlnire. Şi nimeni nu se arăta interesat mai mult decât din curtoazie să dea din cap de câteva ori.
Aşa că, inevitabil, a urmat o depresie cruntă pentru Elspeth. Ea încă nu se putea despărţi moral de călătoria ei. Motocicleta a depozitat-o în garaj şi vreme de vreo 4-5 luni nici n-a condus-o. Nici măcar nu despachetase toate lucrurile. Doar fotografiile începuse să le tipărească. Şi acestea o făceau să trăiască din nou intensitatea călătoriei sale.
Timp de vreo 6 luni Elspeth a stat mai mult în casă, la subsol. Abia către vara următoare s-a forţat să o ia de la capăt. A dezasamblat motocicleta singură, până la cel mai mărunt bold al ei şi a reasamblat-o la lor, făcându-i, practic, o reparaţie capitală după înconjurul lumii. A mers la universitate şi s-a reînscris să-şi termine şi ultimii doi ani de arhitectură pe care-i mai avea de făcut. S-a angajat la o companie de arhitectură, ca asistentă, să lucreze în paralel şi acum îşi aminteşte că era foarte introvertită în acea perioadă, probabil fusese o nesuferită pentru colegii ei de muncă de acolo.
A absolvit cu bine universitatea de arhitectură şi încerca să-şi croiască ascensiunea în cariera ei. În 1988 a văzut un anunţ de licitaţie care a făcut-o curioasă. Un fost turn de apă, numit Munstead, şi construit în 1898, se vindea de către în orăşelul Godalming din Marea Britanie. Turnul era inactiv deja de aproape 20 de ani, fiind, practic, o construcţie ce nu mai trebuia nimănui. Elspeth l-a cumpărat la licitaţia din 1989 şi următorii 6 ani i-a petrecut renovându-l şi transformându-l în propria ei casă. În rezultat, a ieşit o casă de locuit avangardistă, cu 6 nivele interioare, gândită extraordinar de creativ, pentru care Elspeth a primit cel mai notoriu premiu de arhitectură din Marea Britanie — cel al Institutului Regal de Arhitectură.
Proiectul ăsta a făcut-o cunoscută în toată ţara şi i-a propulsat cariera direct în top. Elspeth a devenit unul din cei mai respectaţi arhitecţi, specializaţi în edificii neobişnuite, atât vechi, cât şi noi, Un hambar creat de ea pentru un client a figurat şi în serialul Grand Designs, disponibil şi pe Netflix, dar lista proiectelor el majore numără azi zeci de edificii. A reuşit, deci! A reuşit să renască, să-şi regăsească un scop în viaţă şi să ajungă din nou la ceva grandios, de această dată în cariera sa.
Între timp, în 1990 i s-a născut şi singurul ei fiu. N-a fost căsătorită niciodată şi şi-a crescut singură copilul. Şi să nu crezi nici faptul că a abandonat ideea de a călători. A călătorit mult şi frecvent. A călătorit cu curaj. Chiar şi cu băieţelul ei mic. În 1991, când băiatul avea doar un an, a mers în Australia şi a făcut studii de pilot, apoi a primit şi licenţă de pilot. Apoi, când fiul său avea patru ani, au mers amândoi în Australia, au închiriat un avion mic şi au făcut turul ţării în aer! Ea pilot, el copilul fericit! Apoi, imediat după călătoria cu avionul, au cumpărat un VW van vechi şi au mers câteva luni în explorarea ţării cu maşina, cu copilul său de 4 ani!

A mai fost În America de Sud, ulterior, pe parcursul următorilor ani, a traversat Peru cu motocicleta. A ajutat la organizarea unui tur de motociclete cu femei, în munţii din nordul Pakistan, în scop de binefacere. Ba chiar, culmea, a mai fost odată în jurul lumii, în 2003, ca organizator al unei expediţii comerciale, în care 23 de motociclişti au trăit o experienţă frumoasă de 3 luni, iar ea era un soi de ghid din partea companiei organizatoare. A fost mai rapid, mai uşor, mai previzibil, faţă de ceea ce trăise ea cu două decenii mai devreme.
Azi, nu s-ar mai porni într-o altă călătorie de una singură în jurul lumii. Nu pentru că-i este frică de necunoscut sau de greutăţi, ci din cauza sentimentului de singurătate dintr-o asemenea experienţă. Partea asta o ţine cel mai mult minte şi azi. Dar tot asta a întărit-o. Apropo, Elspeth mai are şi azi BMW-ul său, cu care a făcut înconjurul lumii între 1982 şi 1984. E adusă la condiţie ideală, desigur, o adevărată bijuterie de colecţie. Şi o conduce uneori în week-end.
Are şi câteva sfaturi pentru alţi motociclişti, care s-ar aventura în drumuri lungi. Să-şi cunoască şi să-şi înveţe motocicleta, cum funcţionează, ce construcţie are. Odată ce ştii asta, ea nu mai e un mister pentru tine şi nu-ţi mai este frică de defecţiuni. Ia-ţi nişte instrumente de bază şi poţi porni. Ea preferă motocicletele mai uşoare, pe care le poţi ridica de jos, de exemplu şi la care, când stai pe loc, poţi pune picioarele ferm pe pământ. E important mai ales când merg pe drumuri rele. Şi nu fă over planning. Cu atâtea tehnologii de acum, e uşor să aluneci în supra planificare. Dacă porneşti într-o asemenea călătorie, o faci pentru experienţă, iar o asemenea experienţă trebuie trăită, simţită.
Şi apropo, povestea ei, aşa cum îţi spuneam, a ieşit la iveală abia în ultimi ani, în mare parte datorită unui angajat BMW Motorrad, care auzise ceva despre ea şi contractase un jurnalist să afle istoria dacă o fi adevărată sau nu. După ce au aflat povestea şi au apărut primele publicaţii, într-o cu totul altă epocă, oamenii au rămas fascinaţi de poveste şi de protagonistă. În 2014 până şi un agent din Hollywood o contactase să-i cumpere drepturile asupra acestei istorii pentru un scenariu de film. Asta a inspirat-o să scrie o carte. În 2017, cartea ei, Lone Rider, vedea lumina tiparului. Aici şi-a spus istoria completă, de la persoana întâi, aici şi-a publicat şi o mulţime din fotografii, aici şi-a pus şi gândurile de viaţă.
E Elspeth Beard. Are azi 61 de ani. Şi e o femeie care a avut curajul să facă lucruri formidabile când asta nici măcar nu era la modă. E o legendă printre motociclişti. Şi cu siguranţă merită să fie o legendă printre femei. Şi poate o asemenea protagonistă ar merita mult mai mult să fie populară pe reţele sociale, decât o divă, care, la întrebarea cu ce te ocupi, nu prea are ce răspunde, decât un selfie. E Elspeth Beard. Motociclistă, expediţionistă şi arhitect de succes.
0
3,372
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!