Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Hyundai Elantra a devenit automobilul anului în SUA şi Canada. Ford s-a ales cu alte două distincţii

12 Ianuarie 2021 - 13:36
Denis Godorozea
America de Nord a ales câştigătorii concursului Automobilul Anului pentru SUA şi Canada. Acesta este unul dintre cele mai prestigioase premii auto de peste ocean, câştigătorii fiind aleşi din peste 40 pretendenţi de juriul format din jurnalişti auto din cele două ţări. În ediţia din acest an două premii au mers către Ford.
Iniţial în concursul NACTOY au participat 43 automobile, pentru ca până la selectarea câştigătorilor lista să fie limitată până la 27 modele proaspăt lansate pe cele două pieţe. În segmentul autoturismelor câştigător a devenit noul Hyundai Elantra, iar curios este că în top 3 în această categorie au ajuns alte 2 modele asiatice, sedanul premium Genesis G80 şi Nissan Sentra. Ei bine, aici ar trebui să reamintim că la ora actuală cei mai mari constructori auto americani oferă o gamă extrem de limitată de sedanuri, concentrându-se pe SUV-uri şi pickup-uri, iar în ultimul an în acest segment nici nu au avut loc premiere americane.
Cu titlul Truck of the Year (sau pickup-ul anului) s-a ales, predictibil, Ford F-150, care de curând s-a lansat cu noua sa generaţie. Modelul este unul dintre cele mai apreciate în segmentul său şi ani la rând reuşeşte să menţină poziţia de lider în topul vânzărilor, iar acest lucru a fost confirmat şi de generaţia precedentă F-150 chiar şi la apusul carierei sale. În top 3, pe lângă F-150, au ajuns modele precum Jeep Gladiator şi RAM 1500 TRX.
Din 2017 concursul nord-american NACTOY oferă un titlu separat şi pentru SUV-uri, din moment ce acestea capătă tot mai mult teren inclusiv pe piaţa americană. Acest lucru, însă, nu a dus la schimbarea denumirii concursului, care rămâne a fi North American Car and Truck Of the Year. Aşadar, în segmentul numit Utility modelul anului a fost selectat proaspătul Ford Mustang Mach-E, iar alături de el în top 3 au fost incluse modelele Genesis GV80 şi Land Rover Defender.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter