Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

În Moldova se vinde o replică a lui Mercedes-Benz 540K Special Roadster, la un preţ exorbitant

4 Ianuarie 2021 - 19:22
Ilie Toma
Un automobil foarte bizar, scos la vânzare în Moldova, ne-a atras azi atenţia şi ne-a făcut să ne întrebăm: e curaj sau nebunie să ceri un asemenea preţ pe o asemenea creţie? Să vă explicăm de ce e atât de contradictorie această maşină!
În primul rând, modelul ăsta evocă unul din cele mai somptuoase modele Mercedes-Benz şi totodată cele mai rare, care ajung să se vândă la licitaţii cu preţuri uriaşe, de obicei de şapte cifre. E vorba de Mercedes-Benz 540K Special Roadster. Vorbim de seria W29 de la Mercedes, familia de modele care e cunoscută drept 540K şi lansată pentru prima dată în 1936, anii opulenţei în lumea auto. Dar această opulenţă a fost repede pauzată de alte priorităţi în Germania, care a pornit al doilea război mondial cu doar doi ani mai târziu. Şi nu e secret că germanii nu-şi prea puteau permite asemenea maşini pe atunci, mizându-se mai degrabă pe export şi pe unii lideri foarte privilegiaţi din guvernul german de tristă faimă din acele timpuri.
Aşadar, producţia propriu-zisă în Germania a durat doar până în 1940, iar anumite caroserii pentru şasiuri produse mai devreme au fost produse până în 1944. Şi în toal în acei ani au fost produse doar 419 automobile cu indicele 540K, în diverse variaţii de caroserie, dintre care doar 58 erau Roadster-e curate, iar alte câteva zeci rămânând doar la nivel de şasiu construit.

Modelul în sine era unul magnific, fără îndoială, fiind desenat de acelaşi designer care mai târziu a desenat o altă bijuterie mai cunoscută în gama Mercedes-Benz — 300 SL. E vorba de Friedrich Geiger. Iar modelul 540K era o versiune mai alungită şi mai graţioasă a lui 500 K, lansat mai devreme.
După cum se poate intui din denumire, modelul ăsta avea sub capotă un motor de 5.4 litri, supraalimentat cu un compresor mecanic, de unde şi indicele K. Era un motor de 8 cilindri în linie, or, aşa se practica pe atunci. În acel an îndepărtat, motorul era capabil să dezvolte 180 CP şi un cuplu imens de 431 Nm. Cutia de viteze era una manuală, cu 4 trepte, iar viteza maximă pe care acest Roadster magnific o putea atinge era de 193 km/h.
Toate bune, deci, e cât se poate de clar că modelul original e unul absolut magnific şi admirabil, care, fiind atât de rar, se vinde cu preţuri foarte mari. Dar ce e cu creaţia din Moldova, despre care am aflat azi că se vinde cu 75,000 euro? Ce, ne-am gândit noi? Serios?
Un asemenea preţ ar fi incredibil de mic, dacă am vorbi de o maşină originală, dar cel care l-a expus la vânzare declară foarte franc că maşina e o replică. Adică un vehicul construit să arate ca un model pe care vrea să-l reproducă, dar construit în zilele noastre. Doar că şi replicele sunt de mai multe abordări. Una e să faci totul absolut identic ca pe maşina originală, de la vopsea până la construcţie, inginerie şi motor, până în cele mai mic detalii, şi cu totul altceva e să pui doar carcasă pe dinafară, care să semene cu modelul original, iar de desubt să ai un substrat tehnic de orice altă maşină modernă, care n-are nimic în comun cu modelul original.
Primul semnal de alarmă, care ne indică suspiciuni, sunt roţile late, puse pe maşina din Chişinău. Modelul original avea roţi mult mai subţiri. Aşa că am fost intrigaţi să descoperim mai multe, ca să vedem pentru ce se cere 75,000 euro în Moldova.

Ca aspect exterior, exemplarul ăsta e făcut să reproducă modelul 540K Special Roadster, într-o combinaţie de două nuanţe de albastru. Doar că exact această culoare a unui 540K Special Roadster i-a aparţinut cândva unuia din cei mai macabri oameni din guvernul nazist german — Hermann Goering. Şi cum doar 32 de asemenea roadster-uri au fost construite în toată istoria, cu siguranţă nu erau foarte multe de o asemenea combinaţie albastră. De ce a ales restauratorul din Moldova anume această culoare — nu putem spune.
Captură dintr-un reportaj TV despre această replică: pe locul şoferului e autorul şi proprietarul creaţiei, Evghenii

Creatorul ei susţine că s-a condus de dimensiunile originale ale lui 540K Special Roadster, dar l-a făcut, totuşi, un pic mai lat. E interesant şi faptul că maşina pretinde a fi făcută din piese de oţel, nu din fibră de sticlă, fapt care e apreciabil, pentru că necesită mult mai multă muncă şi iscusinţă. Şi ceea ce putem recunoaşte e că la exterior, creaţia chiar reuşeşte să dea o impresie asemănătoare cu originalul, deci cumva gândul creatorului moldovean s-a transpus în realitate.
Dezamăgirile, însă, încep la momentul în care aflăm ce substrat tehnic se ascunde sub această replică. Din păcate, substratul n-are nimic de-a face cu originalul, fiind un banal Mercedes-Benz ML din prima generaţie, cu numele de cod W163. Putem înţelege de ce a fost ales el — e mai ieftin, e durabil şi are construcţie pe cadru dur. Dar, totuşi, valoarea lui tehnică şi de colecţie nu corespunde în nici un fel cu intenţia de a crea o replică pentru un asemenea model legendar.
Mercedes-Benz ML de primă generaţie, donatorul substratului tehnic al replicii lui 540K Special Roadster

S-au făcut sudări la cadru, alungiri, carcase de metal ca-n Mad Max — toate aceste lucrări necesitând pricepere, dar având puţin în comun cu valoarea unei maşini de colecţie şi chiar a unei replici veritabile. S-a lăsat chiar şi motorul original V6 de pe ML-ul donator, dar şi cutia de viteze automată. S-a optat, însă, pentru simplificarea tracţiunii şi trecerea la tracţiune spate, ca să fie şi mai aproape de original. Aşa că acum acest vehicul are 218 CP şi 310 Nm.
Destul de departe de original prin micile detalii e şi interiorul. Conceptul general undeva e similar, dar până şi elementele mai mari sunt rearanjate şi diferite, având puţine în comun cu originalul.
În fine, vânzătorul moldovean spune că asemenea maşini originale se vând pentru un preţ de 10 milioane de dolari. Şi parţial are dreptate. Dar astea sunt preţuri record, care s-au licitat în ultimii ani pentru exemplare cu adevărat originale, într-o stare de bijuterie absolută, ele fiind doar câteva exemplare în lume. În august 2018, spre exemplu, un superb 540K Special Roadster roşu s-a vândut pentru 3.3 milioane de dolari, dar există într-adevăr câteva exemplare vândute cu preţuri în jur de 10 milioane. În 2016, spre exemplu, unul absolut original, şasiu şi caroserie, s-a vândut în SUA cu 9.9 milioane.
În acelaşi timp, un exemplar de o variaţie un pic diferită — 540K Convertible B — care s-a produs în mai multe exemplare şi care e într-o stare originală şi restaurată până la impecabil, se vinde acum în Germania la un preţ de 819,000 euro inclusiv taxe. Prin umare, până şi originalele pot varia foarte mult la preţ, în funcţie de versiune exactă, grad de originalitate, stare, restaurare, etc.
Exemplarul original vândut acum în Germania cu 819,000 euro

În această lumină, marea întrebare rămâne a fi — valorează oare cu adevărat replica din Chişinău cei 75,000 euro ceruţi pe ea? Probabil, ca efort pe care l-a depus creatorul său, pasiune şi număr de ore de muncă — da. Dar ca valoare de piaţă, care derivă din cât de aproape e o replică de originalul pe care vrea să-l reproducă, cu greu ne imaginăm vreun cunoscător gata să dea 75,000 euro pe un şasiu de Mercedes-Benz ML făcut să arate frumos pe dinafară ca un 540K Roadster. Şi nu vrem ca efortul creatorului său să pară luat la zeflemea — omul chiar a muncit mult la ea, se vede, şi e şi priceput în ce a făcut. Dar atât timp cât pretinzi la replica unei capodopere, e inevitabil că ţi se vor cere standarde. E ca şi cum te-ai apuca să faci replica lui Mona Lisa nu pe pânză, ci pe folie de plastic, şi ai vrea ca oamenii să n-o compare cu originalul, să te aprecieze pentru intenţie, sau să o cumpere pentru 75,000 doar pentru că te-ai uitat la Mona Lisa când ai desenat-o.
Sau poate greşim noi — că până la urmă valoarea poate fi corectă dacă se găseşte cineva gata să dea banii aceştia pe ea.

Tu ce crezi despre această replică din Moldova? Merită ea 75,000 euro?
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter