Norvegia, ţara în care peste 50% din automobilele vândute în 2020 au fost electrice

6 Ianuarie 2021, 10:45
Denis Godorozea
Norvegia a reuşit să stabilească un nou record pe piaţa automobilelor noi în 2020. ţara scandinavă a devenit, probabil, singura din lume, unde într-un an automobilele electrice au surclasat cele cu motoare cu ardere internă la numărul de înmatriculări, pentru prima dată în istorie.
Aşadar, cererea pentru vehicule electrice este în continuă creştere în Norvegia, iar anul 2020 a adus un nou record, când electromobilele au înregistrat o cotă de piaţă de 54% din totalul vânzărilor vehiculelor noi, asta după ce în 2019 cota acestora a constituit 42%, iar cu un deceniu mai devreme electromobilele aveau o cotă de piaţă de doar 1%! În cifre, pe parcursul ultimelor 12 luni în Norvegia au fost vândute până la 142 mii automobile, dintre care nu mai puţin de 77 mii au fost electrice. Cea mai mare cotă de înmatriculări de electromobile a fost atinsă în Norvegia în luna decembrie a anului trecut — 66.7% din totalul înmatriculărilor.
Mai mult ca atât, se pare că automobilele clasice echipate doar cu motoare cu combustie internă pierd dramatic teren şi în faţa celor electrificate, or cota maşinilor cu motoare diesel a fost de doar 9%, pe când 8% au fost cu motoare pe benzină. Respectiv, 20% din noile automobile comercializate au la bază un sistem de propulsie plug-in hybrid, iar alte 9% revin hibridelor clasice. În acest context, autorităţile norvegiene anticipează o cotă de 65% pentru vehicule electrice către finalul anului 2021, iar până în 2025 se planifică eliminarea completă a maşinilor cu motoare termice.
0
996
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!