Opulent de dinafară, absurd pe dinăuntru: Aznom Palladium, probabil cea mai derizorie lansare din ultimul timp

Anul 2020 a văzut multe lansări frumoase, multe amânări de lansări, dar şi câteva modele absolut lipsite de sens, care şi-au făcut apariţia într-o lume care e puţin probabil să le mai vrea. Ceea ce vedeţi în imagini e Aznom Palladium, unul din cele mai absurde modele din lumea auto, despre care, cu cât mai mult afli, cu atât mai tare te întrebi ce-a fost în capul creatorilor săi?

În primul rând, Aznom Palladium e o maşină italiană! Da, ştim, la cât de talentaţi sunt în mare parte italienii în designul auto, la câte case de design renumite a avut şi are Italia şi la cât de decisive au fost talentele lor pentru cele mai frumoase maşini din istorie — e greu să crezi că tot în Italia s-a putut naşte urâţenia asta de automobil, care pare un fel de SUV-sedan-offroader. Sau poate pick-up?

În al doilea rând, Aznom Palladium se vrea a fi o maşină ultra-luxoasă, de genul celor de sute de mii de euro, în care totul e făcut desăvârşit, de la ingineria de bază, până la micile detalii. Practic, maşina asta, prin pretenţiile creatorilor săi, ar vrea tocmai să concureze cu Rolls-Royce Cullinan, cu Bentley Bentayga, cu Mercedes-Maybach GLS sau cu versiunile alungite ale lui Range Rover cel puţin. Ba chiar pe alocuri italienii se laudă că aplică tehnici de producţie pe care alţii, vezi doamne, le-au uitat — adică bat cu ciocanul tablele, îndoaie fiarele, taie la strung. Muncă manuală sisifică, ce mai!

Apropo, numele Aznom e, de fapt, MONZA scrisă invers. Circuitul Monza îl ştiu toţi, dar compania Aznom e şi ea localizată în Monza, în nordul Italiei. Numele de Palladium, însă, vine de la metalul cu numărul 46 în tabelul elementelor chimice, fiind un metal foarte rar şi scump, dar şi extrem de strălucitor. Totodată, creatorii maşinii zic că numele i se trage şi de la un arhitect italian, Andrea Palladio, care devenise renumit pentru desenarea caselor luxoase. În fine, e clar, hiper-limuzina asta, după cum o numesc creatorii săi, pretinde a fi mai luxoasă decât orice marcă de lux vă vine în minte, mai capabilă decât orice SUV de lux, mai minuţios şi cu mai multă muncă manuală lucrată decât cele mai iscusite bijuterii auto şi aproape c-ar pretinde şi performanţe de Ferrari sau Bugatti, dacă n-ar cântări ea singură aproape 2.7 tone la gol.

Şi aici ne apropiem ne momentul în care descoperim încet că regele e gol, de fapt. Fireşte, o maşină cu inginerie de top, chiar dacă e mare, dă de gândit dacă are o asemenea greutate uriaşă. Probabil s-a economisit undeva. Probabil s-au aplicat soluţii ce nu-s chiar de top absolut. Iar dacă deschidem uşa, interiorul maşinii adie a maxim un atelier bunişor de tuning, nicidecum a calitate de Rolls-Royce, Bentley sau Maybach. Unele zone-cheie trădează cel mai mult lipsa de consistenţă adevărată după pretinsa calitate — centrul volanului, pielea albastră de planşa de bord şi felul în care e trasă şi cusută ea. Şi asta e valabil şi la pielea de pe volan. Lumina nu minte, iar neregularităţile în reflecţie denotă un lucru imperfect, care n-are cum să fie conform cu statutul de lux desăvârşit al acestei maşini.

Iar inserţiile ce par a fi lemn, dar sunt de culoare albastră, sunt de-a dreptul de ordinul unui aspect de kitsch, un soi de Mansory coborât şi mai jos.

Eh, dar ce descoperim noi pe bancheta spate? Un soi de canapea-tron, cu o masă pentru şampanie în faţă şi cu lemn, apropo, deja de o culoare mai naturală. Inscripţii, frumuşele pe geamurile laterale, iluminări în stil neon, chiar şi un frigider cu o recipient de cristal, pentru cognacul veritabil.

Iar pe toată zona de şezut a canapelei spate sunt o mulţime de ovale aproape hexagonice, profilate puternic, de parcă sunt plasele alea anti-hemoroizi, care stăteau cândva în cabinele de ZIL.

Nu, încă n-am ajuns la momentul în care vedem că regele e gol. Abia acum ajungem. Ştii ce stă la substratul tehnic al acestei hiper-limuzine „italiene”? Nu, nu o platformă de Lamborghini Urus, Bentley Betayga sau Rolls-Royce Cullinan. O platformă de RAM 1500 TRX — un vehicul foarte interesant, de altfel, doar că e un pick-up! Da, italienii ăştia de la Aznom şi-au imaginat că sunt atât de şmecheri şi iscusiţi, încât vor găsi minim 10 oameni bogaţi prin Orientul Mijlociu şi Rusia — pentru că acolo ţintesc ei să le vândă — ca să le împingă acelor oameni nişte pick-up-uri americane tăiate, transformate şi burduşite cu de toate ca o şaorma, pe post de hiper limuzină de lux!

Da, sub maşina asta opulentă pe dinafară se ascunde un cadru dur de pick-up, care i-a şi dictat forma asta se pseudo-sedan. Practic, cei de la Aznom au tăiat peretele spate al cabinei şi i-au lungit fundul cât să acopere toată fosta benă, burduşind acolo canapeaua aia de lux, cu textură anti-hemoroizi.

Partea bună e că măcar n-au pus nişte foi de arcuri pe spate, aşa cum se face de obicei la pick-up-uri. Au montat o suspensie multilink acolo, cu 5 braţe, şi una independentă cu bară de stabilizare pe faţă. Cei de la Aznom au comandat amortizoare noi, speciale pentru acest model, zic ei, care pot fi ajustate. Despre suspensie pneumatică nici nu poate fi vorba.

Şi acum, ce crezi că se află sub capotă? Un V8 american imens, bineînţeles. Doar că italienii i-au adăugat două turbine germane de la Borg Warner, două intercooler-e şi i-au sudat manual un nou sistem de eşapamanet, astfel încât, în rezultat, V8-ul de 5.7 litri a devenit capabil de 710 CP şi 950 Nm. Probabil l-ar fi putut lua din start de la un Hellcat american, fără să se mai chinuie ei cu aparatul de sudat. Dar, în fine, acum italienii zic că maşina lor poate accelera de la 0 la 100 km/h în numai 4.5 secunde. Esenţial e s-o ţii bine în frâu. Şi să-i cuplezi tracţiunea integrală, că, fiind o tracţiune de pick-up, poziţia ei standard e cea în care doar puntea spate împinge, integrala trebuind activată separat. Iar viteza maximă e limitată electronic la 210 km/h. Că motorul ar împinge şi mai mai mult, dar fizica n-a anulat-o nimeni şi cu un schelet de pick-up pe dinăuntru nu faci mare treabă pe la 250 km/h.

Păi iată, acum, la început de an 2021, italienii şi-au suflecat mânecile şi sunt gata să se apuce de bătut cu ciocanul pe nicovală ca să meşterească 10 blasfemii de lux din astea. Şi ei speră tare că vor găsi pe acolo, prin Orientul Mijlociu, sau prin Rusia, 10 oameni care vor zice „mmm, nu, nu-mi iau un Rolls-Royce, o să aleg Aznom Palladium în loc!”. Nu glumim, asta e ţinta de producţie anuală — 10 maşini! Nu ştim dacă le va reuşi să găsească numărul de clienţi pe care-l speră, dar una ştim sigur — după noi, Aznom Palladium merită sigur titlul de cea mai derizorie maşină de lux a anului!