Primul debut electric Mercedes-Benz din acest an va avea loc miercuri. Imagini cu interiorul EQA

18 Ianuarie 2021, 09:50
Denis Godorozea
Daimler confirmă oficial data premierei noului Mercedes-Benz EQA — cel de-al doilea SUV electric va fi dezvăluit în mediul online miercuri, 20 ianuarie 2021. Odată cu acest anunţ, germanii au publicat şi o primă imagine teaser cu habitaclul viitorului model, care pare a fi, însă, aproape identic cu cel al lui GLA de generaţie nouă, cu mici adaptări şi expecţii fireşti.
Aşadar, se pare că viitoarele Mercedes-Benz EQA şi EQB vor prelua nu doar formele exterioare de la cele mai compacte SUV-uri din gamă cu motoare termice, dar vor avea şi câte un habitaclu similar, care se va distinge prin afişajele instrumentarelor de bord, cu informaţii specifice pe ecranul sistemului multimedia, dar şi decor original, precum lumina ambientală care din prima imagine sugerează despre substratul tehnic electrificat prin nuanţa albastră şi decorul iluminat specific aplicat pe partea dreaptă a planşei de bord, în faţa pasagerului.
Informaţiile şi caracteristicile tehnice vor fi făcute publice în momentul premierei digitale, dar până atunci germanii au oferit informaţii referitor la consumul de energie indicat de EQA — 15.7 kWh/100 km de parcurs, într-un regim de rulare mixt. Prima motorizare disponibilă pentru cel mai compact electromobil Mercedes-Benz se va numi EQA 250 şi va fi reprezentată de un singur motor electric, ce va genera 190 CP. Ulterior în acest an gama va fi diversificată cu o variantă cu două motoare electrice şi tracţiune integrală, ce va oferi la activ circa 272 CP.
0
980
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!