Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Şi regii şoselelor muncesc: acest Mercedes Actros Black Edition exclusivist are 1.5 milioane de km pe bord

23 Ianuarie 2021 - 09:27
Ilie Toma
Foarte puţini ştiu, dar pe la mijlocul anilor 2000, până spre sfârşitul acelei decade, Mercedes-Benz avea nişte ediţii speciale cu totul fantastice pentru unele modele de-ale sale, pe care le numea Black Series. Şi nu era vorba doar de vreo două piese de decor pe caroserie şi nişte culori de tapiserie, cum se întâmplă azi, ci în primul rând de performanţe consistente, superioare versiunilor de serie! Asemenea ediţii Black Series au avut, de exemplu, legendarul Mercedes-Benz SLK McLaren, iar mai târziu şi Mercedes-Benz C 63 AMG din generaţia W204. Şi până acum am vorbit doar de autoturismele lor, iar partea asta o ştiu mai mulţi. Ceea ce ştiu foarte puţini e că a existat şi o versiune Black Series pentru ditamai camionul Actros, numiă Black Edition! Da, Actros Black Edition!
Poză de la mijlocul anilor 2000: Mercedes-Benz SLK McLaren Black Edition şi Mercedes-Benz Actros Black Edition

Un asemenea camion exclusivist a fost lansat în anul 2004 şi el era interpretarea nebunească, a unor ingineri de camioane la fel de nebuni din tabăra celor de la Mercedes-Benz. Avea sub capotă un motor V8 din familia OM502, dar puterea lui nu era una obişnuită, ci mult mai mare decât alte motorizări anterioare de top. Motorul V8 avea o cilindree de 16.0 litri şi scotea 612 CP, fiind primul camion Mercedes-Benz din istorie ce sărise peste bariera de 600 cai-putere!
Camionul ăsta fusese creat cu scopul clar de a deveni regele şoselelor. Mai puternic şi mai performant ca oricare altul, dar şi limitat la doar 250 de exemplare, vândute până în 2006, într-atât de rar se comandau asemenea camioane de top! Şi un Actron Black Edition venea obligatoriu cu cabină vopsită în negru, şi o grilă specială în faţă, care avea fundal negru, doar cu o linie cromată şi steaua cromată pe ea. Mai erau şi alte detalii mici de design, inclusiv şi o inscripţie Black Edition în partea de sus, iar chestiuţele speciale erau prezente şi la interior. Poţi intui, deci, cât de special se simţea şoferul unui asemenea camion, cu forţa de sub capotă şi aspectul stilat al camionului său!
Poză din anul 2005: Mercedes-Benz Actros Black Edition

Ei bine, şi uite că acum, la peste 15 ani de la fabricare, unul din cele 250 de camioane Mercedes-Benz Actros Black Edtion a fost scos la vânzare în Germania. Fireşte, s-au mai vândut din când în când asemenea camioane la mâna a doua şi până acum, dar, fiind puţine la număr, ele apar foarte rar, iar printre cunoscători sunt adevărate camioane de colecţie, dacă putem spune asta.
Poză din prezent: un Mercedes-Benz Actros Black Edition, scos la vânzare în Germania

Şi uite că, de colecţie sau nu, dar şi aceşti regi ai şoselelor muncesc. Camionul ăsta, spre exemplu, fabricat în 2005, are pe bord 1 milion 522 mii km. Pentru autoturisme, asemenea cifre de parcurs sunt demne de recorduri adeseori, însă pentru camioane la mâna a doua cifre de 1.5-1.6 milioane de kilometri sunt absolut normale. Aşa că acest rege exclusivist cu motor V8 sub capotă şi 612 CP a muncit cot la cot cu alte camioane.
Fireşte, are semne vizibile de uzură după atâţia ani de muncă şi exploatare, mai ales la interior, dar acest camion cu siguranţă mai poate munci încă mult timp înainte.
Iar preţul său de vânzare e acum de 24,500 euro net, pentru export, sau peste 29,000 euro dacă l-ar cumpăra cineva din Germania, cu tot cu TVA. Din nou, nu e un preţ exagerat, deşi e un pic mai mare decât alte camioane similare, cu parcurs similar. Până la urmă, acest Actros Black Edition e încă plin de viaţă şi-şi mai poate ferici următorul şofer cu senzaţia de condus a unui camion atât de exclusivist!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter