Topul celor mai populare maşini electrice în Europa în 2020. Renault ZOE a învins Tesla Model 3

29 Ianuarie 2021, 09:38
Ilie Toma
Una din cele mai mari companii de procesare a datelor statistice, JATO Dynamics, a dat publicităţii datele de vânzări ale automobilelor electrice din Europa pentru întreg anul 2020, în ele fiind incluse cifrele a 23 de ţări. Şi aceste cifre atestă schimbări spectaculoase, într-un an dificil în general, dar favorabil pentru modelele electrice atât datorită creşterii cererii pentru ele, cât şi datorită lansării a multor modele foarte interesante.
În primul rând, numărul total de electromobile şi modele plug-in hybrid, vândute în Europa, s-a dublat în anul 2020! Da, dublare într-un an pandemic, în care piaţa a scăzut simţitor la nivel general! Schimbarea e atât de pronunţată, încât la nivelul general al celor 23 de ţări, automobilele electrice sau plug-in hybrid au ajuns să cuantifice 12% din totul autoturismelor vândute! Deci mai mult decât fiecare a 8-a maşină vândută în UE este deja electrică sau plug-jn hibridă!

Totuşi, azi ne vom referi mai mult la modelele pur electrice, pentru că şi acolo cifrele sunt surprinzătoare. Vânzările celor mai populare modele se apropie vertiginos de cifre apropiat de 100,000 exemplare pentru fiecare, iar în 2020 liderul anului anterior a fost detronat. Da, dacă în 2019 cel mai popular model electric în Europa fusese Tesla Model 3, în 2020 cel mai bine vândut a devenit noul Renault ZOE!
Modelul francez s-a vândut într-un număr de 99,261 de unităţi, doar 739 de unităţi despărţindu-l de bariera de 100 de mii de exemplare vândute numai în Europa. Iar când vorbim deja de asemenea cifre, modelele electrice devin deja o sursă de profit pentru producători, nu doar o iniţiativă de mediu!
Tesla Model 3 şi-a păstrat o poziţie foarte bună, situându-se pe locul 2, cu 85,713 exemplare vândute. Ocupantul locului 3, lansat în a doua jumătate a anului, însă, îi suflă în ceafă foarte aproape. E vorba de VW ID.3, model care s-a vândut în 56,118 exemplare în 2020, dar cel mai înfricoşători pentru ocupanţii locurilor 1 şi 2 este că ID.3 a cuantificat aproape jumătate din această cifră numai în luna decembrie, când a reuşit să ajungă la aproape 28 de mii de unităţi vândute, devenind şi al doilea cel mai bine vândut model în Europa în clasamentul general, după fratele Golf. Deci, putem estima cu un grad mare de certitudine că la ziua de azi, ID.3 e deja liderul la vânzări şi în cifrele întregului an 2021 va avea un cuvânt greu de spus.
Clasamentul pentru 2020 urmează cu un alt model care a făcut un salt gigantic — Hyundai Kona electric, care s-a vândut în 47,796 exemplare. El e urma de VW Golf electric, cel care încă s-a vândut o bună perioadă a anului.

Locul 6 e ocupat de un alt nou venit în lumea electromobilelor — Peugeot e-208, care s-a vândut în 31,287 exemplare, dovada clară că până şi cei care abia acum lansează modele electrice, dar o fac cu consistenţă, pot să se impună cu vânzări încurajatoare.
Topul e urmat de Kia Niro, cu 31,019 exemplare, şi abia pe locul 8 se clasează fosta vedetă de cândva, Nissan Leaf, a cărui generaţie actuală pare deja depăşită tehnic de toţi ceilalţi lansaţi în ultima vreme.

Pe locul 9 se clasează şi primul mare SUV 100% electric — Audi e-tron, cu 26,454 exemplare vândute, modelul fiind urmat de pe compacta BMW i3, cu 23,113 unităţi.
Cele 23 de ţări pomenite mai sus ca fiind incluse în studiu sunt Austria, Belgia, Cehia, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria.

Aşadar, schimbări tumultoase în zona automobilelor electrice. Şi, poate şi mai important, aceste valuri masive din zona electromobilelor au început a avea un adevărat efect de tsunami pentru întreaga industrie, pentru tabloul general de vânzări.
0
4,237
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!