Toyota prezintă noul hypercar pentru Le Mans! Noul GR010 Hybrid va fi mai lent decât predecesorul

15 Ianuarie 2021, 10:42
Denis Godorozea
Toyota prezintă în premieră prototipul noului hypercar GR010 Hybrid, model cu care va concura în cursele de anduranţă din acest an, inclusiv legendara competiţie de la Le Mans. Noul model a beneficiat de un sistem de propulsie absolut nou, dar ar putea fi mai lent decât predecesorul TS050 Hybrid. În schimb, va exista şi o versiune de serie, conform regulamentului, ce va putea fi cumpărată de cei mai înrăiţi fani ai mărcii nipone.
Conform regulamentului, japonezii vor fi nevoiţi să lanseze o producţie în serie limitată a noului GR010 Hybrid, în cel puţin 20 exemplare, pentru a putea participa la competiţiile de anduranţă. Versiunea de serie, de altfel, şi-a făcut apariţia încă în luna septembrie a anului trecut, însă doar în formă de prototip, lansarea comercială urmând să aibă loc ulterior.
Japonezii au renunţat la vechiul motor de 2.4 litri, optând acum pentru unitatea V6 de 3.5 litri, echipată cu două turbocompresoare şi un motor electric, ce acţionează roţile punţii faţă. Cumulativ, însă, sistemul generează 680 CP, în limita admisă de regulament, hypercar-ul având şi o greutate similară de 1,040 kg. Respectiv, japonezii anticipează că noul prototip ar putea fi mai lent pe circuit decât predecesorul, însă această diferenţă de timp ar putea fi ameliorată prin vizite mai rare pentru reparaţii şi deservire în timpul cursei.
Noul sezon al curselor de anduranţă va demara în 19 martie 2021. Faimoasa cursă de la Le Mans se va desfăşura în zilele de 12 şi 13 iunie. În acest an din partea echipei nipone vor participa în continuare Kamui Kobayashi, Mike Conway şi Jose Maria Lopez la bordul bolidului cu numărul 7, şi Sebastien Buemi cu Kazuki Nakajima şi Brendon Hartley la bordul bolidului cu numărul 8.
0
1,027
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!