Un grup de bărbaţi a atacat angajaţii INSP pentru a apăra amicul lor beat la volan

22 Ianuarie 2021, 10:33
Denis Godorozea
Un caz incredibil a avut loc în după-amiaza zilei de ieri în municipiul Bălţi — un grup de bărbaţi, aparent cu toţii în stare de ebrietate, au agresat fizic şi verbal oamenii legii care le-au stopat maşina după mesaje precum că aceasta circula haotic. Agresorii au sărit în apărarea amicului lor, care a urcat la volan după ce consumase băuturi alcoolice.
Potrivit poliţiei, un cetăţean a sesizat forţele de ordine despre un automobil marca VAZ, care circula haotic pe o stradă din Bălţi, presupunând că acesta ar fi în stare de ebrietate la volan. Un echipaj INSP a identificat şi stopat automobilul, dar cei de la bord s-au arătat nemulţumiţi de acest fapt. La volan se afla un bărbat în vârstă de 43 ani, care s-a adeverit a fi beat. Acesta a refuzat să ofere actele poliţiştilor, ba mai mult de atât, imediat din maşină au ieşit 5 persoane, vizibil în stare de ebrietate şi ele, care au luat la pumni şi insulte inspectorii.
Din fericire, la faţa locului au intervenit alte echipaje IGP, care au potolit agresorii şi i-au transportat ulterior la DP Nord pentru identificare. Acolo, însă, persoanele reţinute au continuat să manifeste un comportament indecent, insultând colaboratorii poliţiei, iar şoferul a refuzat categoric să fie testat alcoolscopic. Acum amicii de pahar sunt cercetaţi pentru ultragierea poliţiştilor, iar şoferul se va alege cu un dosar penal şi pentru refuzul de a fi testat alcoolscopic.

Poliţia anunţă că va reveni cu informaţii noi şi imagini video pe acest caz.
1
1,380
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!