(VIDEO) Cum au rezistat maşinile clasice la noua categorie, dedicată lor, la Dakar 2021

18 Ianuarie 2021, 21:46
Ilie Toma
Ediţia din acest an a raliului Dakar a fost prima care a găzduit o categorie absolut nouă, dedicată maşinilor absolut vechi, sau clasice mai frumos fie spus. Aici au putut concura vehicule de tot soiul, care au mai avut cel puţin o participare anterioară la vreun raliu Dakar în calitate de vehicul curent. Cu alte cuvinte, fie că au fost legende învingătoare altă dată şi au vrut să revină acum într-un tribut de glorie, fie că au avut vreo tentativă nereuşită şi vin acum să facă ceea ce n-au reuşit cândva — vehiculele clasice au putut concura pentru prima dată într-o categorie dedicată la Dakar. Alternativ, se putea participa cu un vehicul clasic, dar condus de către un pilot care a mai participat anterior la ediţii de Dakar.
Ele au urmat traseul general ca puncte şi destinaţii, dar au avut întotdeauna rute paralele, ceva mai simple, adaptate pentru vârsta lor mai înaintată. Dar n-a fost vorba de asfalt şi trasee prea măgulitoare. Şi clasicele au avut de înfruntat dificultăţi şi au trebuit să dea dovadă de rezistenţă!
Şi cum crezi că au evoluat acestea? Câte au ajuns la final, câte au fost nevoite să abandoneze pe drum, defectate? Ei bine, vei fi surprins să afli că o singură maşină clasică a ieşit din cursă, toate celelalte ajungând cu bine la final! Eh, nu ziceam noi cu toţii că maşinile se făceau cândva mai rezistente?
Aşa că pe primele 5 locuri s-au clasat un Buggy Sunhill din 1979, urmat de un Mitsubishi Montero V6, urmat de un camion Renault 420 DCI, iar pe locul 4 a ajuns o Toyota Land Cruiser, urmată de încă un Buggy pe locul 5.

Chiar şi legendarul VW Iltis, exemplar care acum 40 de ani a fost primul autoturism care a învins la Dakar şi care a fost găsit într-o stare deplorabilă şi restaurat vreme de doi ani de către doi spanioli, a reuşit să finalizeze raliul din acest an!
0
493
GALERIE VIDEO (4 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!