(VIDEO) Cum critica Jeremy Clarkson primul Mercedes-Benz ML în 1998

21 Ianuarie 2021, 20:53
Ilie Toma
Revederea unor review-uri de demult, ale unor automobile renumite, dă multora dintr-o noi o satisfacţie aparte, mai ales că între timp aceste maşini au fost demult scoase din producţie, se vând deja la mâna a doua sau poate chiar şi acolo se găsesc mai rar, iar acele review-uri dau o perspectivă despre cum erau ele percepute atunci, în momentul proaspetei lor lansări.
Un review foarte interesant a fost făcut de renumitul Jeremy Clarkson — azi prezentator al The Grand Tour şi în trecut al Top Gear. În 1998 el zburase în SUA pentru a testa proaspăt lansatul Mercedes-Benz ML, primul SUV al mărcii germane, într-o perioadă în care cei de la Mercedes-Benz avuseseră parte de nişte scandaluri de fiabilitate pentru ultimele modele lansate pe atunci.

Mai mult ca atât, ML era primul model Mercedes-Benz asamblat la noua uzină din SUA, din Tuscaloosa, uzină care există şi azi şi care asamblează SUV-urile actuale GLE şi GLS. Doar că în acel prim an uzina avea probleme evidente de asigurare a calităţii — distanţele dintre panourile de caroserie erau uriaşe, iar în testul lui Jeremy, lui ML i-a căzut până şi garnitura de la trapa panoramică de pe acoperiş. Un test foarte nostim şi intrigant, deci, care merită văzut.
0
1,592
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!