Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

E un Porsche, are 25 CP şi e un tractor agricol: cel mai bizar Porsche de colecţie, scos la vânzare în Elveţia

25 Februarie 2021 - 19:28
Ilie Toma
Pentru unii asta ar putea fi o mare descoperire, dar totuşi, cei mai mulţi dintre admiratorii mărcii Porsche ştiu că a existat o perioadă a istoriei când Porsche producea tractoare. Mijlocul secolului al XX-lea a fost perioada în care Porsche a încercat să producă şi vehicule militare, şi tractoare, dar ce e important să ştim e că până şi atunci, cu mai mult de jumătate de secol în urmă, marca germană avea reputaţia perfecţiunii inginereşti. Aşa că orice produs care ajungea să aibă numele Porsche pe el, era instantaneu admirat.
Şi adevărul e că Ferdinand Porsche, măreţul inginer fondator al companiei, s-a apucat de proiectat primul tractor cam în paralel cu prima maşină. Primul prototip apăruse în 1934, dar acela avea un motor pe benzină, care n-a mai ajuns a fi pus în producţie. Ulterior, Porsche dezvoltase şi un motor diesel, răcit cu aer, doar că între timp pornise şi războiul şi tractoarele aşa şi n-au mai ajuns a fi în producţie. După război, Ferdinand Porsche avea deja şi schiţa unui tractor cu tracţiune integrală, însă doar companiilor care produseseră tractoare înainte de război li se permitea pe atunci s-o facă şi după. Aşa că a mai durat până tractoarele Porsche au devenit realitate.
La început, Porsche le-a vândut licenţa pentru producţia tractoarelor sale către două companii din Germania şi Austria, ca mai apoi grupul industrial Mannesmann să cumpere drepturile asupra motorului Porsche diesel şi schiţele tractoarelor în 1954, şi să le pună în producţia de serie, într-o nouă uzină fantastic de bine echipată, în 1956. De aici încolo denumirea oficială avea să fie de Porsche-Diesel. Deci din 1950 până în 1956 au mai existat tractoare Porsche diesel, dar ele aveau în denumire şi numele uneia din cele două companii licenţiate. Dar cele mai apreciate exemplare azi vin din perioada anilor 1956 şi 1963, or, în 1963 producţia lor a încetat.
Ei bine, în perioada asta s-au fabricat peste 125,000 de exemplare de tractoare, în mai multe modele şi variaţii. Iar multe dintre aceste tractoare încă mai funcţionează şi azi, prin fermele lumii, de obicei transmise deja din tată în fiu şi chiar la nepoţi. Într-atât de bune erau. Sigur, unele sunt relativ uzate estetic de cele vreo 6 decenii din vârsta lor, dar exemplarele mai bine păstrate se vând cu sume frumuşele şi sunt căutate de colecţionari.
Tocmai un astfel de Porsche-Diesel, de model Standard S218 Schmalspur, adică cu ecartament îngust, a fost scos acum la vânzare în Elveţia. Modelul ăsta a fost pus în producţie în anul 1957 şi s-a produs până în 1963, cumulând peste 12,000 exemplare. Din aceste 12 mii, mult mai puţine au fost cu ecartament îngust, însă, or, ele erau solicitate doar pentru munci agricole extrem de specifice.
Tractorul ăsta e propulsor de un motor cu 2 cilindri, iar Porsche gândise încă pe atunci construcţia motorului ca una foarte modulară, în mai multe versiuni ca număr de cilindri, dar construcţia unui cilindru era identică la toate motoarele. Aşadar, existau motoare de 1, 2, 3 şi 4 cilindri. Tractorul despre care vorbim noi azi are 2 cilindri, aşa cum spuneam, cu o cilindree totală de 1,644 cm cubi.
Acesta dezvoltă 25 CP la 2,000 rpm şi 91.2 Nm la 1,800 rpm. Motorul are 4 timpi şi e răcit cu aer, în stilul inconfundabil, comun şi maşinilor Porsche din acea vreme!
Exemplarul ăsta roşu, scos la vânzare în Elveţia, e fabricat în 1959 şi a fost restaurat câţiva ani în urmă până în cel mai mic detaliu, la comanda proprietarului său fermier. Şi cum elveţienii adoră lucrurile care ţin o viaţă, ba chiar vieţile a trei generaţii la rând, tocmai aşa şi acest tractor a fost tratat ca un obiect cu adevărat de valoare la ferma elveţiană unde aparţine. După restaurare a stat la loc de cinste în garaj, dar continuă a fi scos la plimbare în price condiţii, inclusiv şi în vreme de ninsori din Alpi. Pentru că e într-o condiţie tehnică impecabilă şi e la fel de indestructibil.
Noi zicem că e cu siguranţă unul din cele mia bizare exemplare Porsche de colecţie pe care le poţi cumpăra. Şi chiar dacă ai putea crede că preţul lui e infinit mai mic decât al unui 911, de exemplu, tot e un Porsche până la urmă, iar tractoarele sunt şi ele rare şi au conotaţie istorică majoră. Aşa că şi ele au preţuri destul de usturătoare adesea. Acest exemplar costă 34,000 franci elveţieni, adică vreo 30 mii de euro!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter