Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Modelul gloriei de cândva a celor de la Mitsubishi, vândut pentru puţinii care l-ar aprecia: Galant Turbo

14 Februarie 2021 - 15:21
Ilie Toma
Mitsubishi n-a fost niciodată o marcă cu pretenţii elitiste, însă au fost vremuri în care inginerii niponi de la Mitsubishi îndrăzneau să lanseze nişte modele pur şi simplu fantastice pe partea mecanică. Inovatoare, îndrăzneţe, şi întotdeauna bine verificate pentru fiabilitatea în timp şi cu o rezervă mare inginerească, maşinile acestei mărci făceau deliciul entuziaştilor prin anii 1970-2000.
Iar noi vorbim azi tocmai despre un asemenea Mitsubishi, un exemplar care, pentru un necunoscător ar putea naşte imediat întrebarea ironică — ce-o mai fi şi cu vechitura asta japoneză, de ajunge cineva să ceară azi pe ea tocmai 15,000 euro, la aproape 40 de ani de când a fost fabricată? Dar pe cât de intrigantă e întrebarea, pe atât de condimentat e răspunsul!
E un Mitsubishi Galant din a 4-a generaţie a mărcii nipone, iar în tot cursul istoriei acestui model, fanii sunt aproape unanim convinşi că acesta a fost cel mai glorios Galant. Şi asta pentru că a adus cele mai ambiţioase inovaţii inginereşti pentru Mitsubishi la acea vreme, toate fiind primite cu mare drag de fani şi conturându-i mai departe imaginea legendară.
Pe lângă multe inovaţii şi dotări curioase găsite la interior, această generaţie Mitsubishi Galant a lărgit şi mai mult gama de motorizări turbo. Da, da, azi turboaspirarea ne pare o tendinţă modernă, care ar veni cumva de la producătorii europeni mai mult, dar adevărul e că inginerii Mitsubishi au fost printre primii din lume care au vrut să ne convingă că turbinele sunt fantastice, mai ales de dragul performanţei. Şi ştii, de atunci şi până azi, chiar dacă modelele Mitsubishi au cam renunţat la turboaspirare, Mitsubishi continuă, de fapt, producţia de turbine până în zilele noastre, livrându-le la o mulţime de producători. Spre exemplu, o mulţime de motoare Porsche din prezent folosesc turbine Mitsubishi!
Iar modelul ăsta , a patra generaţie de Galant, a fost cel care oferea o mulţime de motorizări turbo la alegere, cu diferite versiuni de putere şi cindree, uneori alese în funcţie de piaţa pe care se livra modelul. Aici vorbim de motorul de 2.0 litri turbo al celor de la Mitsubishi, lansat cam în acea vreme, şi care a continuat să se regăsească în forme modernizate sub capota modelelor până acum un deceniu!
Motorul ăsta, aşadar, avea deja injecţie electronică, o turbină bine cântărită ca performanţe şi rezistenţă, iar pe exemplarul ăsta propulsorul livra 170 CP şi 245 Nm! În anul 1982, când a fost fabricat acest Mitsubishi Galant Turbo ECI! Şi dacă-ţi pare doar decent, atunci află că maşina asta cântărea numai 1,200 kg şi că avea suspensie spate independentă pentru o manevrabilitate excelentă. Aşa că acest Galant Turbo era o adevărată rachetă standardele vremii! El accelera de la 0 la 100 km/h în numai 8.4 secunde şi atingea 200 km/h! În anul 1982, spre exemplu, BMW Seria 3 cu cel mai admirat motor cu care debutase, de 2.3 litri, atingea prima sută în 9.2 secunde şi ajungea la 202 km/h! Deci, e clar liga inginerească în care juca Mitsubishi pe atunci!
Prin urmare, modelul ăsta a fost cu adevărat unul de glorie. Iar acest exemplar, scos acum la vânzare în Norvegia, e o adevărată bijuterie şi prin modul în care a fost conservat până azi, la 39 de ani din momentul fabricării sale! Astăzi, acest Mitsubishi Galant Turbo ECI din Norvegia are un parcurs total de doar 34,500 km! Şi maşina nu e după vreo restaurare minuţioasă, ci pur şi simplu păstrată cu grijă, în condiţii de garaj, şi periodic exploatată. Cu toate documentele proprietarului norvegian de azi, care să confirme istoria curată a acestui exemplar. Proprietarul trăieşte în regiunea Fana din Norvegia, nu departe de oraşul Bergen.
Azi ar putea părea imposibil ca o maşină să reziste într-o asemenea stare, vreme de 40 de ani. Însă astea au fost maşinile lansate în primul rând de ingineri, maşini pentru care fiabilitatea şi perfecţiunea inginerească erau regulile de la pagina 1, şi abia apoi urmau celelalte.
Ce zici, îşi merită această bijuterie japoneză cei 15,000 euro ceruţi pe ea?
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter