Moldova e prezentă în lumea motorsportului mare de talie internaţională: povestea lui Igor Ganea şi a echipei sale din 24H Series

7 Februarie 2021, 17:09
Ilie Toma
Când vorbim despre motorsport şi Moldova, în minte ne vin doar câteva discipline care mai rezistă, toate la nivel local, datorită purului entuziasm al participanţilor şi de cele mai multe ori fără prea mulţi spectatori, susţinători sau sponsori. Pe acest fundal, parcă nici nu mai îndrăznim să visăm că Moldova ar putea avea vreodată vreo prezenţă în liga motorsportului mare, internaţional. Iar dacă nici să visăm nu ne încumetăm, atunci cu siguranţă nu ne-am fi putut imagina că Moldova este DEJA prezentă acolo, în lumea motorsportului mare, şi că datorită mai ales unui moldovean cu gândire globală, acolo deja se întâmplă lucruri pur şi simplu fantastice!
Dragilor, articolul ăsta noi l-am pregătit săptămâni la rând. Pentru că majoritatea celor spuse mai jos se întâmplă în toate colţurile globului şi mai puţin în Moldova, am urmat tot firul a cum s-a ajuns aici, am investigat date şi informaţii detaliate despre campionate şi curse de motorsport, am făcut verificări de informaţii, pentru ca lucrurile care par incredibile să fie verificate înainte de fi relatate. Şi, în fine, am vorbit direct şi cu moldoveanul datorită căruia, în mare parte, această poveste fascinantă este o realitate!
Dubai. Ianuarie 2021. Cursa de anduranţă 24H Series — o cursă de 24 de ore, foarte apropiată ca filosofie de ceea ce se întâmplă la legendara cursă Le Mans, doar că circuitul e mai mic şi mai modern, fiind accesibil inclusiv echipelor de talie medie şi mai mică. Dar când spui mic în comparaţie cu sutele de milioane investite în participarea unei mari echipe din Le Mans, e doar o noţiune relativă. Nimic nu e mic şi nimic nu e simplu în liga mare a motorsportului internaţional.
La linia de start, la cursa de 24 ore din Dubai se aliniază câteva zeci de automobile, divizate în clase — TC, TCX, TCR, GT4, 991 (Pro şi Am), GT3 (Pro şi Am). Fireşte, sunt clase ce divizează tipurile de maşini în diverse categorii, iar cea spre care ne îndreptăm noi azi atenţia e clasa 991, unde cifra cifra de la codul de caroserie al modelului Porsche 911.
Printre maşini ce-şi turează motoarele la linia de start din Dubai, iese în evidenţă un Porsche 911 991 II Cup, de o nuanţă deschisă. Pe capota sa stă inscripţionat „LAND OF BASARABIA”, iar aici e momentul în care puteţi face ochii cât cepele. E chiar indicat s-o facem cu toţii, pentru că de aici încep lucrurile incredibile. Dar le luăm pe rând.
Da, LAND OF BASARABIA nu a ajuns pe acest Porsche din Dubai printr-o coincidenţă. Inscripţia asta reprezintă denumirea unei companii producătoare de vinuri, cu sediul în Ştefan Vodă şi plantaţiile de viţă-de-vie răspândite prin sudul Moldovei. S-ar putea să n-o recunoaşteţi la primul auz, pentru că nu e vinul de pe banalul raft de la supermarket. Însă e vinul care a ajuns să aibă o notă de laudă până şi în ghidul Michelin, atunci când a fost degustat într-un restaurant din Guangzhou, China.
Denumirea LAND OF BASARABIA împarte suprafaţa bolidului Porsche de curse cu câteva alte inscripţii — cea mai vizibilă fiind Le Souffle d’Adorre. E o marcă de miere de albine, produsă de o companie din Andorra, acel mic stat european, situat sus în munţi, între Spania şi Franţa, la vreo 300 km de Barcelona. Incredibil, dar Le Souffle d’Adorre e o companie din Andorra fondată de acelaşi moldovean, despre care am menţionat în titlu. Aşadar, Porsche-ul ăsta e dominat de inscripţii ale companiilor moldoveneşti, ele fiind completate doar de mici titulaturi ale câtorva parteneri necesari bunei desfăşurări a cursei. Deci, care e explicaţia? Care e secretul din spatele acelui Porsche? Cum este el conectat cu Moldova, mai exact?
Aşadar, cursa din Dubai e parte a unui întreg camionat global de anduranţă, numit 24H Series, aprobat în prezent şi de FIA, ceea ce înseamnă că punctele obţinute în acest campionat au greutate pentru pontajul global al piloţilor şi echipelor, la fel ca şi alte campionate autorizate. Şi 24H Series cuprinde în prezent 8 curse pe parcursul unui an, Dubai fiind cea simbolică, ce dă startul. Zicem simbolică, pentru că tot din Dubai îşi trage originea campionatul 24H Series, el luând naştere acolo, în 2006, prin efortul unor olandezi cu experienţă în motorsportul internaţional. Cele 8 curse au loc în locaţii diferite de fiecare dată, pe circuite captivante, exact cum se întâmplă în Formula 1, sau oricare alt tip de sport din liga mare. Iar 24H Series are reputaţia de a fi mai deschisă echipelor cu bugete un pic mai moderate, dar cu entuziasm şi spirit de echipă uriaş.
Dar să nu credeţi că buget mai moderat înseamnă puţin — doar participarea la o singură cursă din cele 8, din Dubai, din informaţiile primite de la organizatori, costă până spre 25,000 euro, la care se mai adaugă alte 20,000 euro dacă vrei pit box separat, între 200 şi 415 euro pentru fiecare anvelopă schimbată, iar într-o cursă de 24 de ore schimbi multe. Şi, fireşte, nu îl ultimul rând, e vorba de retribuţiile unei întregi echipe de mecanici şi 3 piloţi profesionişti, care ajung să conducă bolidul.
Revenind la linia de start din Dubai, Porsche-ul 911 cu LAND OF BASARABIA pe el e condus de un pilot finlandez renumit pentru dragostea sa uriaşă faţă de Porsche — Jukka Honkavuori. Un alt pilot, Saif Alameri, îi face echipă, iar MRS GT-Racing mai are încă doi piloţi care conduc acest bolid, componenţa lor alternând în funcţie de cursă.
Bolidul de cursă aparţine echipei MRS GT-Racing, cu sediul în Germania. Echipa e una cu experienţă în motorsport, iar pe lângă acest bolid, în garajul său mai există exemplare precum Porsche 911 GT3 Cup, BMW M3 şi M6 Competition, Nissan GT-R Competition. În anul 2019 a luat naştere parteneriatul între echipa germană şi moldoveanul despre care tot vorbim azi, prin companiile fondate de el. A venit momentul să-l prezentăm un pic mai detaliat, mai ales prin ceea ce a reuşit să facă în tot soiul de ţări de pe glob. Îi spune Igor Ganea şi anume el e cel care a creat acea fabrică de vinuri din sudul Moldovei, LAND OF BASARABIA, iar vinurile sale merg în mare parte spre export. În special în China, acolo unde spuneam mai sus că au fost şi menţionate ele în ghidul Michelin.
Foto: Igor Ganea (stânga) şi pilotul finlandez al echipei, Jukka Honkavuori

De fapt, secretul e că Igor Ganea a fondat un restaurant superb în oraşul Guangzhou din China, restaurant unde bucătar-şef e tot un moldovean şi unde se servesc cu mândrie vinurile moldoveneşti de la LAND OF BASARABIA. Iar în 2019 restaurantul, numit Ganea Kitchen Fairy Tales, a primit menţiunea Michelin Plate, fiind cotat ca unul din cele mai bune din imensul oraş chinez. Iar ca să înţelegi importanţa acestei distincţii, află în Guanghzou sunt peste 4,000 de restaurante, iar azi, dacă verifici Trip Advisor, restaurantul moldoveanului e cotat ca numărul 12 din peste 4,000 de restaurante din acest oraş! Şi restaurantul are doar 3 ani de activitate!
Imagine din restaurantul Ganea Kitchen Faily Tales, Guangzhou, China

Tot el a fondat compania de miere din Andorra, şi mai are alte companii în Kazahstan şi, fireşte, în Moldova. Fiind un mare pasionat de motorsport, însă, şi-a dorit să acceadă în marele sport şi tocmai aşa în 2019 s-a născut parteneriatul companiilor sale cu echipa germană MRS GT-Racing.
Mierea Le Souffle d’Adorre din Andorra

Bolidul a devenit, practic, dedicat grupului de companii cu rădăcini moldoveneşti, iar astfel Igor Ganea şi partenerii săi de echipă au început un drum nu doar de parteneriat strict de afaceri, ci şi unul de prietenie şi entuziasm. Designul maşinii a devenit în totalitate conceput de ei, fiind diferit chiar şi de alte maşini ale echipei MRS. Acum cei implicaţi în gestionarea acestui bolid au împreună şi activităţi de comunicare, atât la nivel global, cât şi în ţările în care grupul companiilor Ganea are prezenţă.
Aşadar, prima cursă, primul moment în care echipa cu logo-uri moldoveneşti a ajuns pe arena motorsportului mare a fost cea din Barcelona din 2019. A fost o alegere strategică, or, aşa cum spuneam, Andorra e foarte aproape de Barcelona. Iar asta i-a garantat o vizibilitate bună şi pe plan local mierii de Andorra. Acum o puteţi găsi în magazinele din Andorra, Spania sau alte ţări. Atunci, în Barcelona, au mers 13 ore primii în categoria lor, apoi au avut o defecţiune, iar asta i-a catapultat pe locul 4 până la final.
La etapa iniţială, şi-au propus să participe doar la cursele din Barcelona şi Dubai din 24H Series. Însă concurează şi la alte curse de anduranţă. În 2020, spre exemplu, au participat şi toate cursele Porsche Super Cup şi Porsche Carrera Cup — iar marele lor moment de glorie a fost acceptanţa din partea uzinei Porsche a echipei lor drept una autorizată să participe în aceste campionate renumite, gestionate de marca germană. Tot în 2020 au avut o prestaţie fantastică în Dubai, când au ajuns la final învingători în categoria lor! Da, locul 1 pe podium în categoria sa, pentru un bolid Porsche cu embleme moldoveneşti pe el! Nu-i aşa că n-ai ştiut despre asta?
Ei bine, evoluţia din ianuarie 2021 la cursa din Dubai a fost una demnă, dar fireşte, cursa a avut loc într-o atmosferă mai tensionată, foarte multe echipe pierzând din ritm şi practică din cauza pandemiei. Aşa că nu e de mirare că din cele 51 de automobile care au pornit la linia de start din Dubai, 15 nici n-au ajuns la linia de final, abandonând.
În clasa echipei noastre erau 8 bolizi, iar Porsche-ul cu embleme moldoveneşti a ajuns la final pe locul 3 în clasa sa, după 467 de tururi făcute în 24 de ore!
Aşadar, emblemele moldoveneşti au avut şi-n acest an o performanţă demnă în lumea motorsportului mare, mondial, cu vizibilitate pe podium! Poate simţiţi şi voi la fel, dar noi nutrim deja un oarecare sentiment de admiraţie şi mândrie, dacă vreţi. Aşa că l-am întrebat direct pe Igor Ganea care e marele motiv care împinge acest bulgăre imens să se rostogolească şi să prindă dimensiuni — e vorba doar de bani cheltuiţi din pură plăcere sau e un calcul foarte ieşit din tipare, dar bine gândit, ca investiţie de afaceri? Ne-a zis că-n primul rând e o mare plăcere, pentru că e un mare fan al autosportului în suflet. Şi are o mare satisfacţie de a fi reuşit să ajungă în liga sportului auto mare, internaţional, cu rezultate demne. Dar este şi o investiţie de marketing şi publicitate, întrucât în timp de un an, maşina ta e văzută de peste 400 de milioane de fani ai sportului din întreaga lume. Iar o maşină care tinde spre victorie, cu acele logo-uri, conferă şi o oportunitate superbă de publicitate.
Şi, sigur, spiritul competiţional pe viu e o experienţă de nedescris. Să fii acolo, să vezi mecanicii cum lucrează la unison la pit stop, să vezi bolidul tău alergând spre istorie, iar în momentul în care trece linia de final cu bine să sari în sus în euforie, stropind apoi şampania peste capota cu embleme moldoveneşti — sunt nişte experienţe intense, care răsplătesc tot efortul.
Dar a avut parte şi de emoţii controversate în aceşti ani. Când echipa sa a primit acceptanţa de a participa în Porsche Super Cup pentru 2020, era cel mai fericit om din lume! Dar când, la începutul anului 2020, a aflat că la nici o cursă din această serie nu va putea participa nici el, nici vreun invitat de-al său, a fost profund mâhnit. Aşa că toate aceste curse din 2020 le-a urmărit la TV. A fost suporter la distanţă pentru bolidul său. Speră că în 2021 vor fi mai puţine restricţii şi va putea fi prezent fizic la locaţiile curselor.
Iar planurile pentru următoarea perioadă sunt la fel de ambiţioase şi incredibile! Să ţintească în următorii doi ani nu doar pentru a fi constant în top 10, ci chiar în top 5 sau podium! În aceeaşi perioadă ar vrea să conecteze cumva Moldova ca ţară în motorsportul mare, pentru a aduce beneficii vizibile şi ţării în ansamblu. Iar apogeul acestor intenţii e planul lui Igor Ganea de a fonda o echipă internaţională de motorsport proprie, care ar fi compusă maxim posibil din conaţionali de-ai noştri! În acest moment, datorită MRS GT-Racing, adună experienţă preţioasă din cursă, şi până şi partenerii săi germani şi piloţii ştiu că ăsta e marele scop al lui Igor Ganea. Iar odată fondată acea echipă, ţintele principale sunt Porsche Super Cup şi Porsche Carrera Cup, unde vrea să ajungă să lupte pentru podium în anii următori. Deci, ceea ce vedem acum pe acest Porsche 911 la o cursă din Dubai sau Barcelona, acum nu e un moft, nu e o simplă întâmplare, ci e o pregătire de viaţă reală pentru următoarea etapă supremă, în care vom putea vorbi despre prima echipă nu doar cu embleme moldoveneşti pe ea, ci în întregime moldovenească, la marile curse de motorsport de pe tot mapamondul!
Şi ştiţi, dacă am vorbi despre vreun business trainer, care doar îţi zice ce-şi doreşte, sau îţi spune ţie ce ar trebui să faci, sau doar ar veni cu promisiuni pompoase, am fi foarte sceptici la asemenea planuri grandioase. Dar în acest caz restaurantul cu apreciere Michelin din China, fabrica de miere din Andorra, fabrica vinuri din Ştefan-Vodă şi logo-urile acestora alergând deja pe marile circuite ale lumii sunt cea mai convingătoare promisiune că totul e posibil!
0
2,624
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!