Premieră mondială: Audi e-tron GT. Tot ce trebuie să ştii despre cel mai stilat electromobil german

9 Februarie 2021, 21:43
Denis Godorozea
Audi prezintă astăzi în premieră mondială cel de-al treilea electromobil din noua gamă, e-tron GT. Cu cel mai stilat model electric din cele prezentate până acum, constructorul din Ingolstadt păşeşte şi în segmentul sedanurilor de lux cu sistem de propulsie ecologic, iar astfel se pare să nu mai lase şanse celor de la Tesla, decât în gama compactelor.
Iniţial primul sedan electric din noua gamă Audi va fi disponibil în două interpretări, e-tron GT quattro şi varianta de performanţă RS e-tron GT, ambele urmând să fie disponibile pentru comandă imediat după premieră pe cele mai importante pieţe ale lumii. Principalele diferenţe dintre varianta quattro şi RS se vor ascunde la interior, la nivel de substrat tehnic, pe când estetic ele vor putea fi distinse prin micile detalii, varianta de performanţă având un kit niţel mai agresiv.
Diferenţa minimă este dictată de limitările inginereşti impuse designerilor, or indiferent de versiune maşina are o aceeaşi siluetă dinamică cu tot soiul de elemente aerodinamice preluate direct din segmentul sportivelor, precum prizele de aer, splitter-ul frontal şi difuzorul integrat în bara de protecţie spate — totul pentru a atinge coeficientul aerodinamic de 0.24. Deci avem aici o simbioză fascinantă a stilului şi geniului ingineresc.
Noul e-tron GT va concura iniţial cu modele precum Tesla Model S şi Porsche Taycan, iar cu colegul de platformă dezvoltat în Stuttgart proaspătul electromobil din Ingolstadt are dimensiuni foarte apropiate. Dar e-tron GT va putea oferi ceva mai mult spaţiu la bord în raport cu Taycan, având o lungime de 4.99 metri (+3 cm) şi înălţime de 1.41 metri (+3 cm).
La interior e-tron GT tinde să-şi confirme concepţia de un Gran Turismo veritabil, capabil să asigure un confort maxim tuturor celor de la bord, dar şi un caracter dinamic celui din spatele volanului. Astfel, planşa de bord surprinde cu modificări consistente în raport cu SUV-urile e-tron, dar şi ceea ce a lansat Audi până acum. GT-ul a renunţat la suprafeţele tactile din partea de jos a consolei centrale în favoarea unor butoane clasice, ergonomice, iar pe partea de sus oferă cel mai nou sistem multimedia integrat într-un ecran cu diagonală de 10.1 inch, pe când şoferul mai dispune de un ecran dedicat instrumentarului de bord de 12.3 inch. Habitaclul răsfaţă cu materiale de înaltă calitate precum pielea şi Alcantara ecologice, iar caracterul sportiv este accentuat de inserţiile din fibră de carbon. De altfel, pentru configurare va fi disponibil un portofoliu variat de combinaţii. Portbagajul posterior oferă un volum de peste 400 litri.
Indiferent de versiunea aleasă, e-tron GT quattro sau RS e-tron GT, electromobilul este echipat cu două motoare electrice. Versiunea incipinetă oferă un total de 476 CP şi 630 Nm, pe când sportiva de top surprinde cu 598 CP şi 830 Nm. Puterea maximă poate fi majorată până la 530 CP şi, respectiv, până la 646 CP cu regimul launch control inclus, dar pentru cel mult 2.5 secunde. În aceste condiţii sedanul accelerează până la 100 km/h în 4.1 secunde în cadrul e-tron GT quattro şi în 3.3 secunde în cazul RS e-tron GT. Viteza maximă constituie 245 km/h şi, respectiv, 250 km/h, în funcţie de versiune.
Dar performanţele oferite de RS vor sacrifica din autonomia maximă disponibilă, fireşte. Iniţial Audi anunţă o singură baterie pentru GT-ul electric, de 93 kWh dintre care utilizabili sunt 85 kWh. Electromobilul va putea alimenta cu până la 22 kW de la o sursă de curent alternativ şi până la 270 kW de la o sursă cu curent continuu, iar în cel din urmă caz posesorul va avea nevoie de doar 5 minute pentru a-şi suplini rezervele pentru o escapadă de 100 km — nici nu va reuşi să-şi servească cafeaua! Autonomia maximă constituie 487 km cu bateria de 93 kWh, conform standardului WLTP, dar cifrele sunt valabile pentru e-tron GT quattro, pe când varianta RS va putea parcurge cu vreo câteva zeci de kilometri mai puţin.
Suspensii adaptive sunt prevăzute standard pentru e-tron GT, indiferent de versiunea selectată. Opţional este disponibilă suspensia pneumatică (standard pentru RS), iar în lista echipamentelor mai poate fi bifată şi puntea viratoare spate. Fireşte, toate echipamentele de siguranţă activă şi asistenţă pentru şofer din ceea ce poate oferi Audi la moment sunt incluse standard pentru toate nivelele de echipare e-tron GT.
Audi a dat startul vânzărilor pentru e-tron GT quattro şi RS e-tron GT în Europa şi SUA. Pe piaţa germană electromobilul porneşte de la 99,800 euro, pe când sportiva semnată RS va indica un preţ de cel puţin 138,200 euro. Livrările vor demara în primăvara-vara acestui an.
0
9,008
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!