Scuze, doctore: acest Mercedes-Benz 230E W124 ne-a părut o poveste suspicioasă la început, dar totul s-a confirmat până la urmă

18 Februarie 2021, 20:42
Ilie Toma
Uneori, poveştile cusută cu aţă albă se văd de la o poştă la vânzarea unor maşini. Iar unele poveşti au în ele componente atât de clişeice, încât te umflă râsul la văzul lor şi te miri cum de s-a putut gândi cineva că o asemenea scuză chiar va fi tratată drept veridică. Exact aşa a fost şi-n cazul acestui Mercedes-Benz 230E din generaţia W124, care ne-a părut o făcătură suspicioasă şi nici n-am vrut să-i atragem atenţia, până când n-am discutat direct cu proprietarul său şi am primit documente doveditoare, care au schimbat substanţial tabloul.
În primul rând, e vorba de un W124, iar generaţia asta la Mercedes-Benz prin părţile noastre chiar nu mai are nevoie de introducere — toţi o cunosc şi o adoră. Aici vorbim de motorizarea 230E, fabricată în anul 1989, care are sub captă un motor de 2.3 litri, dar nu cu 6 cilindri, ci cu 4 cilindri, cu câte două valve per ciindru. Motorul poartă numele de cod M102, avea injecţie electronică Bosch şi livra 132 CP la 5,100 rpm şi 198 Nm la 3,500 rpm.
Maşina e scoasă la vânzare acum în Germania şi e într-o condiţie superbă pur şi simplu, iar aici vorbim de superb păstrat, nu restaurat. Ni se spunea că maşina e într-o condiţie ideală, tehnică şi vizuală, are dotări super generoase la interior, iar în luna iulie 2020, după ce ea a împlinit peste 30 de ani, a putut aplica pentru plăcuţe cu litera H în Germania, rezervate maşinilor istorice în condiţie originală. Sigur, plăcuţa H e o confirmare suplimentară întotdeauna, dar ceea ce ne-a făcut să ne îndoim şi aproape să punem capac pe maşina asta abia a urmat.
Proprietarul său declară că parcursul total, original, al acestui automobil e de doar 35,193 km. Sună fascinant, fireşte, doar că a urmat o informaţie suspectă, venită din legendele urbane ale vânzătorilor care vor să te aburească. Vezi tu, vitezometrul a avut un defect, şi tot blocul de cadrane de bord a fost schimbat la parcursul de 30,703 km, iar acum maşina are noi cadrane, cu care a mers încă 4,490 km până în momentul pozei de mai jos. Eh, cum vă pare povestea? Nouă ne-a părut o abureală, dar i-am scris un mesaj proprietarului şi i-am zis că maşina sa ar merita atenţia doar dacă, printr-o minune, ar putea să ne demonstreze printr-un document oficial povestea asta cusută cu aţă albă. Am trimis mesajul şi nu mai aşteptam un răspuns, gândindu-ne că am dat peste un şmecheraş.
Dar, după ceva timp, a venit şi mesajul de la proprietarul german şi a urmat şi discuţia noastră cu el. Proprietarul s-a dovedit a fi un medic german, pe nume Dr. Plattner, de la o clinică din oraşul Worth am Main, din Germania, iar omul n-a fost decât bucuros să ne expedieze documentul de la procedura de schimbare a cadranelor de bord la maşina sa, la service-ul oficial Mercedes-Benz unde obişnuieşte să-şi deservească E-Class-ul său. Într-adevăr, operaţiunea de schimbare este documentată, a avut loc la 04 august 2017 şi maşina avea în acea zi 30,773 km originali pe bord, iar factura confirmativă a fost eliberată la de 30 august 2017. Lucrarea la cadrane a costat aproape 500 euro, cu tot cu piesă, după cum se poate vedea din documentul pe care îl publicăm mai jos. Şi tot din el se mai poate vedea că maşina a stat atunci aproape o lună în service pentru acea lucrare, semn clar că doctorului are alte maşini cu care să circule în fiecare zi.
Sincer, după ce am discutat cu doctorul, ne-a fost un pic ruşine că i-am pus la îndoială onestitatea. Or, un asemenea om, care-şi vinde el direct maşina sa de suflet, şi care are lucruri mai importante de făcut în viaţa sa profesională, dar nici un motiv să umble cu abureala, iar odată ce ne-a prezentat cu onestitate actul crucial şi ne-a răspuns franc la întrebări, chiar am considerat necesar să-i adresăm scuze acestui om.
Iar revenind la maşină, cu situaţia sa clarificată, putem spune că asta ar fi una din variantele pe care oricine ar visa-o în momentul în care cumpără o maşină clasică, pentru o colecţie mai pământească — să o ia de la cineva care chiar a putut-o întreţine corect şi a exploatat-o cu drag vreme de aproape 32 de ani deja.
Cât costă bijuteria care şi-a confirmat originalitatea? Ei bine, e 19,450 euro, bani fără tva rambursabil, pentru că maşina, aşa cum spuneam, e vândută direct de către proprietarul ei privat din Germania.
Uite aşa, uneori ceea ce pare o banală abureală la prima vedere, se dovedeşte a fi de fapt, o bijuterie deţinută de un om cu adevărat onest!
0
2,799
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!