Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Aşa arată prima maşina zburătoare a ruşilor: Hoversurf Drone Taxi şi curiozităţile ei

27 Februarie 2021 - 16:16
Ilie Toma
Chiar dacă are o denumire internaţională, Hoversurf Drone Taxi e un proiect al inginerilor ruşi şi se află cum la etapa de teste pre-producţie. Cel mai probabil, ea va mai suferi modificări şi mai degrabă va fi utilizată de diferite forţe speciale decât să ajungă a fi vândută publicului larg, dar oricum prima maşină zburătoare a ruşilor e una foarte curioasă.
În primul rând, e curioasă pentru că e una electrică, adică toate elicele sunt puse în mişcare de electromotoare. Opt dintre elice sunt poziţionate orizontal la extremităţile maşinii, câte două în cele patru colţuri ale ei, ca la dronele de filmare moderne, doar că aici, bineînţeles, vorbim de elice mult mai mari. Alte două elice sunt, de fapt, un soi de turbine şi sunt încadrate în două structuri verticale, folosite pentru a imprima aparatului de zbor vector de mişcare înainte.
Imagine: cu săgeţi oranj sunt indicate locurile elicelor de flotanţă, cu săgeţi galbene - ale celor de mişcare

În versiunea de serie, fondatorul şi managerul de proiect, Alexandr Atamanov, estimează că în locul fiecărei elice mari din cele patru puse prin părţi, vor fi puse câte 3 motoare mai mici în fiecare din aceste 4 colţuri, totalizând 12 elice pentru flotanţă, şi cele 2 existente pentru vectorul de mişcare. De fapt, aceste două elice pot şi frâna, având revers, sau ajuta aparatul să-şi ajusteze direcţia, totul prin schimbare unghiului de incidenţă a palelor elicelor.
E interesant şi faptul că la construcţia prototipului din video-ul de mai jos s-a folosit foarte multă fibră de carbon adevărată, din considerente de greutate. Totuşi, bateria prototipului e foarte mare, fiind încadrată în podea, iar energia stocată în ea ajunge pentru 30 de minute de zbor. Pentru cazuri extreme, precum cel în care pilotul ar fi estimat greşit autonomia, există un mâner roşu în interior şi o paraşută, care ajută întregul aparat de zbor să aterizeze lin la sol.

În video-ul de mai jos unul din autorii unui canal popular de YouTube din Rusia testează pentru prima dată acest aparat de zbor, într-un spaţiu închis, decolând şi planând la doar câţiva metri de la sol, într-un spaţiu închis. La prima vedere, toată situaţia poate părea nostimă şi mulţi ar putea fi tentaţi să trateze aceste proiect ca una din multe altele încercări stângace ale ruşilor de a se alinia în pas cu lumea. Dar echipa din spatele acestei maşinării şi soluţiile tehnice aplicate ne duc încet-încet pe o cale în care n-avem cum să nu nutrim cel puţin un pic de admiraţie pentru munca lor.
În primul rând, soluţia existenţei elicelor separate pentru mişcare şi a altora pentru flotanţă a rezolvat problema altor încercări similare, care au motoare ce-şi pot schimba unghiul de la vertical la orizontal în zbor, or, anume aceasta e sursa celor mai multe accidente pe acele aparate. În al doilea rând, CEO-ul Alex Atamanov a reuşit să-l atragă în compania sa pe Vladimir Barkovsky, inginerul aeronautic care a creat unele din cele mai renumite avioane sovietice şi ruseşti — MIG-29, SU-27, SU-35, U-37. În al treilea rând, ei au reuşit să-i ia la bord pe doi dintre experţii în investiţii şi finanţe din Silicon Valley, aşa că şi-au asigurat investiţii majore, pentru a putea dezvolta produsul până la faza de producţie şi vânzări practice. Iar echipa e foarte realistă în privinţa perspectivelor de aplicabilitate — e clar că Drone Taxi e mai mult o ipostază de prezentare science-fiction, însă mult mai realiste sunt versiunile în care asemenea aparate ar putea ajunge în servicii de ambulanţă, pompieri, poliţie, transportare a obiectelor speciale şi, fireşte, în domeniul militar, unde arealul de aplicare cu mici modificări e pur şi simplu uriaş!
Aşa că noi avem o estimare că încă vom mai auzi de către compania asta, pe nume Hoversurf. Vezi video-ul de mai jos şi spune-ne în comentarii ce părere ai tu despre această maşină zburătoare.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter