(VIDEO) Pentru doze imense de adrenalină pură: aceasta Alfa Romeo Giulia Nuova Super nu e pentru orice colecţionar

7 Februarie 2021, 21:36
Ilie Toma
Există maşini de colecţie care stau cu anii nemişcate în garaj, poate odată în an fiind pornite, primind un schimb de ulei şi o scurtă ieşire de curtoazie, ca să mai circule fluidele în ele. Dar un asemenea regim cu siguranţă nu e pentru sportiva asta de colecţie. Ea e neastâmpărată, sălbatică, temperamentală ca o adevărată italiană şi e gata să stea liniştită toată săptămâna la casa ta de vacanţă, cu condiţia ca să te duci în week-end la ea pentru întâlniri pasionale. E o Alfa Romeo Giulia Nuova Super din 1977 şi e pur şi simplu demenţială!
Da, numele de Giulia mulţi dintre noi ar putea să-l cunoască de pe modelul de azi al celor de la Alfa, dar rezonanţa lui vine de la o întreagă familie de modele produse de marca italiană între anii 1962 şi 1978. Şi ea a debutat cu o filosofie îndrăzneaţă, care a făcut-o populară: într-o epocă în care sedanurile de familie aveau motoare leneşe, Alfa Romeo Giulia a venit cu reţeta de a avea un motor puternic, pus pe o maşină ce trebuia să cântărească maxim o tonă la gol, produsul final rămânând oarecum accesibil publicului larg. Cel mai slab motor în momentul debutului avea 92 CP — pe când alţii jonglau cu puteri între 45 şi 65 CP, de obicei. Aşadar, putem înţelege de ce maşina a devenit imediat adorată.
Iar asta i-a motivat pe italieni să tot lanseze ediţii, variaţii, motorizări, pe care dacă le-am enumera acum, am consuma prea mult timp. Putem memora esenţialul — au existat motoare de 1.3 litri şi 1.6 litri, cu un carburator sau cu două, ambele tipuri de motoare fiind Twin Cam. Puterile au ajuns până la 112 CP pentru o ediţie limitată din anii 60, iar spre finalul carieriei cea mai puternică era de 102 CP. De obicei cilindreea motorului se conţinea în numele complet al modelului, iar titlul de Super era un indicator al dotărilor mai generoase.
Maşina din imagini şi-a început viaţa ca o Alfa Romeo Giulia Nuova Super 1300, produsă între anii 1974 şi 1977, iar partea cu Nuova semnifica un soi de nouă generaţie, care era mai mult un facelift. Maşina avea un motor de 1.3 litri sub capotă, absolut standard. Însă în acei ani existau deja versiuni ale lui Giulia mai condimentate, vândute liber, precum şi ipostaze de raliu. Da, aceasta Alfa avea tracţiune pe puntea faţă, dar, datorită suspensiei bune, motorului puternic şi greutăţii reduse, ea era foarte admirată în raliuri.
Însă exemplarul ăsta, produs în 1977, şi-a început viaţa ca o maşină simplă. Au trebuit să treacă mulţi ani pentru ca abia următorul proprietar să decidă s-o transforme într-o Giulia de raliu, cum era odată. El căuta pur şi simplu un exemplar în stare cât mai bună, dar ştia ce avea de făcut. Aşa că în 2015 această Alfa a trecut printr-un proces de renaştere completă. Motorul vechi a plecat de sub capotă şi în locul lui a fost pus un motor Twin Cam de Alfa de 2.0 litri, care livrează 120 CP acum. S-au schimbat şi o mulţime de componente constructive de suspensie cu cele existente cândva pe versiunile de raliu, s-a instalat chiar şi un diferenţial cu alunecare limitată pe puntea faţă. S-a muncit la ajustarea fiecărei valve, a sunetului, a fiecărui detaliu tehnic.
De asemenea şi exteriorul a reflectat un vis de demult al celui care a modificat această Alfa, respectând spiritul raliurilor din anii 1970. O superbă culoare albastră, combinată cu un acoperiş alb şi jante ranforsate, toate condimentate cu lumini adiţionale mari în partea faţă o fac observată de la o poştă pe această Alfa!
După ce şi-a împlinit visul, proprietarul care a modificat-o a vândut-o următorului, care a mai alergat-o alţi doi ani, iar azi ea a fost scoasă la vânzare din nou, în Olanda. E o maşină în condiţie tehnică perfectă, ni se spune, cu o istorie fascinantă, dar, fiind o maşină de raliu, are un interior brut, exact ca la maşinile de raliu. Scaune scoică, podea neacoperită cu nimic, comutatoare pentru acces imediat în timpul cursei, totul pentru a o putea manevra la limită în timp ce o goneşti la limită. Şi vei vrea s-o goneşti, cu siguranţă, pentru că cei 120 CP de sub capotă au de împins doar 940 kg, aşa că această Giulia Nuova Super e cu siguranţă o adevărată rachetă!
Şi aici vine partea cea mai frumoasă! Ca să ne convingă că maşina asta e la fel de bună pe cât arată din poze, vânzătorii ei de azi au dat cu ea o tură pe un drum de pădure, ca la raliu, şi au gonit-o frumos! Deci, practic, uitându-te la video-ul de mai jos poţi înţelege ce bestie pasională ai avea în garaj!
Una e sigur, însă. Alfa asta nu e pentru orice colecţionar, ci doar pentru unul care o va putea alerga cu adevărat şi va vrea să o alerge, cel puţin din când în când. Altfel ar fi păcat. Ah, da, cât costă o asemenea bestie de raliu? Surprinzător de puţin! Doar 29,900 euro aşa cum e ea, cu toată istoria ei şi efortul pe care l-a primit de-a lungul timpului pentru a deveni ceea ce este azi! Şi cumpărând o asemenea chestie de raliu, poţi fi sigur că vei avea ceva cu adevărat unic în garaj, pentru doze imense de adrenalină, rare, dar intense!
0
1,054
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!