(VIDEO) Şi-a surprins defectul de uzină: Tesla a filmat cum în mişcare îi cade geamul lateral

18 Februarie 2021, 13:59
Denis Godorozea
Funcţia Sentry Mode a fost lansată cu mândrie de Tesla, reprezentând un sistem de siguranţă format din 4 camere de supraveghere, care înregistrează totul ce se întâmplă în jurul maşinii. Într-un caz recent înregistrat în SUA, sistemul de la bordul unei Tesla Model 3 a venit în ajutorul posesoarei maşinii, astfel încât femeia şi-a putut face dreptate.
Captură video Teslacam

Deşi utilizatorii raportează diverse probleme şi eşecuri de producţie la electromobilele Tesla, printre cele mai ciudate, cu care se confruntă modelele compacte Model 3 şi Model Y, se numără căderea liberă a geamurilor fără defecte vizibile. În cazul Julie McCuen, sticla a căzut în timp ce maşina se afla în mişcare pe un traseu din California. Din spusele şoferiţei, la un moment dat electromobilul a alertat despre un pericol sau defect, după care femeia a decis să oprească pe marginea drumului în siguranţă, dar o singură denivelare minusculă a fost suficientă pentru ca sticla să se prăbuşească pe asfalt. Dar, din fericire pentru proprietară, în momentul în care electromobilul a emis notificarea, regimul Sentry Mode s-a activat imediat, înregistrând momentul căderii geamului.

McCuen a mers imediat la un service autorizat Tesla pentru a-şi schimba sticla, însă cei de acolo au refuzat să repare defectul din cont propriu, sugerând că sticla ar fi căzut din cauza unei acţiuni din exterior sau din cauza unui accident. Mai mult de atât, nici măcar înregistrarea video nu i-a făcut să recunoască defectul de uzină. Dar într-un final, service-ul a dispus, totuşi, înlocuirea geamului, or asemenea probleme au fost raportate de mai mulţi clienţi Tesla din SUA, însă deobicei sticla cade atunci când maşina este parcată.
0
12,550
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!