Americanii vor produce 98 unităţi Shelby Super Snake Speedster în cinstea legendarului Carroll Shelby

15 Martie 2021, 16:21
Denis Godorozea
Shelby American prezintă noua serie exclusivă Super Snake Speedster. În total vor fi produse doar 98 bolizi special, fiecare să marcheze câte un an din momentul naşterii legendarului Carroll Shelby, stins din viaţă al 89 ani în 2012. Cu acest scop Shelby American a creat o versiune mai specială, însă, de colecţie, care nu se va lăsa dată uitării în multitudinea versiunilor lansate în cadrul generaţiei curente Ford Mustang.
Principala diferenţă a acestei ediţii este, bineînţeles, forma caroseriei, care-i va permite celui din spatele volanului şi camaradului de pe scaunul din dreapta să savureze din plin de sunetul generat de imensul V8 5.0 Coyote de sub capotă. Americanii nu au dezvăluit cât durează transformarea caroseriei, dar susţin că modelul poate fi comandat nou-nouţ la reprezentanţele Shelby, iar cei ce deţin un Mustang GT îl pot converti, însă tot în limita totală de 98 unităţi planificate spre producţie.
Alte modificări tehnice în raport cu Shelby Super Snake nu prea există, dar aici trebuie să amintim că datorită modificărilor aplicate de tunerii americani motorul de 5.0 litri este capabil să dezvolte un total de 836 CP, deci aproape dublu în raport cu un Mustang de serie cu motor similar sub capotă. Ca şi anterior, clienţii vor putea alege dintre o cutie manuală cu 6 trepte şi una automată.
Pentru a stăpâni această putere nebună Super Snake este echipat cu sistem de frânare cu etriere cu câte 6 pistoane pe puntea faţă şi 4 pistoane pe puntea spate, cu discuri carbon ceramice masive. Opţional este disponibilă suspensia adaptivă Penske, dar şi multiple posibilităţi de personalizare în materie de design exterior şi decor în habitaclu.
Preţul pentru un Shelby Super Snake Speedster porneşte de la 133,785 dolari americani atunci când e comandat nou-nouţ. Cei ce vor dori să-şi transforme versiunile de serie într-un Speedster vor avea de achitat cel puţin 80,000 dolari, iar preţul include doar modificările menţionate, orice grad de personalizare indicând preţuri suplimentare. Indiferent de soluţia aleasă, posesorii acestor maşini vor beneficia de garanţii în limita a 36 mii mile (56,936 kilometri).
0
1,481
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!