Are un V12 sub capotă şi poate atinge 370 km/h: un Mercedes E-Class W212 superb, scos la vânzare în Germania

3 Martie 2021, 20:46
Ilie Toma
Ştii, într-o epocă în care am ajuns să vorbim de motoare de 2.0 litri puse pe sedanurile AMG în loc de V8-uri, asemenea maşini, ca legenda asta din imagini, devin de nepreţuit! Nici măcar azi nu se mai produc asemenea delicii, nemaivorbind de viitor. Pentru că acest Mercedes-Benz E-Class W212 o fi arătând de parcă abia a ieşit din showroom, dar, de fapt, a fost produs 12 ani în urmă, tocmai în 2009! Şi e pur şi simplu fenomenal!
Poate unii dintre voi au recunoscut deja despre ce ediţie e vorba. Nu, nu e o versiune produsă de uzină şi în acelaşi timp nu e vreo maşină dopată la maxim prin vreun garaj, ca să ţină câteva curse şi după aia să moară totul în ea. E un W212 modificat de BRABUS, numit 800 EV12 şi a fost cea mai ambiţioasă ipostază de modificare a unui E-Class din câte a produs BRABUS vreodată!
Dar totuşi, această maşină n-a fost doar o scânteie singulară. BRABUS a făcut asemenea versiuni pentru prima dată pe W124, montând un motor de 7.3 litri, apoi pe W210, şi chiar pe W211, cu un motor care a ajuns să producă 630 CP şi 1,320 Nm, dar care era limitat la 1,100 Nm pentru a proteja cutia de viteze. Pe W211, apropo, era un motor de 6.3 litri deja, iar ulterior acestuia i-a mai fost crescută puterea, până la 730 CP. Maşina aia a luat recordul la vremea sa pentru cel mai rapid sedan din lume, atingând 365.7 km/h pe circuitul Nardo din Italia.
Dar apoi a venit şi timpul acestui W212, lansat în 2009. Motorul de sub capotă era acelaşi de 6.3 litri, V12, cu 3 valve per cilindru şi două turbine în loc de compresoare. Puterea lui a fost adusă la 800 CP, iar cuplul la 1,420 Nm, limitat la 1,100 Nm în primele trepte pentru a proteja cutia. Maşina asta putea accelera de la 0 la 100 km/h în numai 3.7 secunde, iar viteza maximă ajungea la 370 km/h! Practic, sub capotă se afla un motor pe care nu-l avea nici Mercedes-Benz în gamă, dar pe care cei de la BRABUS se încăpăţânaseră să-l păstreze şi să-l perfecţioneze ei, de unii singuri. Şi sincer, a fost probabil unui din cele mai geniale motoare semnate vreodată de BRABUS.
Azi BRABUS nu mai face asemenea E-Class-uri demenţiale. Generaţia W213 n-a mai avut decât ediţii cu tuning oarecum obişnuit. Există şi acum o versiune de 800 CP, dar ea se obţine prin modificarea motorului de bază, V8, de pe E 63 AMG, nefiind vorba de un V12 sau măcar de vreun propulsor modificat consistent de către cei de la BRABUS. E un soi de chip-tuning de fapt, şi puterea adiţională poate fi activată sau dezactivată.
Pe fundalul ăsta, acest W212 EV12 a rămas o legendă, deci! Deja, azi! Şi ca să înţelegi cât de special a fost şi la vremea sa acest E-Class, află că au fost produse doar 10 asemenea exemplare de către cei de la BRABUS! Doar 10! Ştii cât costa o asemenea maşină în 2009? Cam 600,000 euro!
Iar exemplarul ăsta e şi mai special de atât! A fost exemplarul pe care BRABUS l-a produs primul şi l-a dus la salonul auto de la Frankfurt în 2009, apoi l-a păstrat o bună perioadă drept maşină de teste pentru jurnalişti şi clienţi interesaţi. Deci, maşina asta chiar a aparţinut celor de la BRABUS şi a fost exploatată sub privirea lor, cu mentenanţa făcută de ei, vreme de 5 ani, din 2009 până în 2014.
Atunci un colecţionar german a cumpărat acest exemplar, dar l-a ţinut doar câteva luni, pentru că în scurt timp fondatorul unei alte companii specializată în maşini de colecţie i-a propus un preţ mai mare, doar ca să i-l cedeze lui. Fiind în relaţii amicale, cei doi au bătut palma şi anume la acest ultim proprietar maşina s-a reţinut până azi. Despre mentenanţă corectă şi păstrare probabil e de prisos să mai vorbim, la cât de norocoasă a fost maşina asta cu proprietarii.
Iar azi acest E-Class W212 legendar are pe odometru doar 18,790 km! Practic e o piesă de colecţie deja, iar cine îl va achiziţiona va putea spune că are cel mai rapid E-Class din istorie, cel mai demenţial, cel mai special, unul din cele doar 10 produse vreodată! Şi dacă am zis că o asemenea maşină începea de la 600,000 euro când era nouă, te aştepţi probabil că azi ea costă dublu cel puţin. Dar nu e aşa. Ea costă o treime din preţul iniţial — 196,350 euro, din care se mai poate şi deduce TVA-ul german şi ar rămâne cam 165,000 euro net. Însă cu o asemenea istorie şi într-o asemenea ipostază, suntem aproape convinşi că în 10-20 ani un asemenea exemplar va avea un preţ de neimaginat azi. Pentru că e o bijuterie din alea rare şi delicioase, care pur şi simplu nu se mai fac şi cel mai probabil nu se vor mai face vreodată!
0
1,476
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!