Cea mai neaşteptată maşină de colecţie: acest Ford Fiesta a fost tratat ca o bijuterie, deşi e absolut banal

22 Martie 2021, 19:41
Ilie Toma
Să cumperi o maşină nouă, s-o echipezi bine, să o aduci în garajul familiei, în care încap 3-4 maşini frumoase. Apoi s-o ţii în condiţii perfecte, s-o scoţi rar la plimbări şi să-i menţii un parcurs infim. Să ai grijă de mentenanţa tehnică regulată a maşinii, şi să ai grijă în mod special ca maşina nici să nu stea nemişcată prea mult, nici să nu se depărteze de condiţia sa de automobil nou. Şi toate astea vreme de 29 de ani! Toate bune, totul sună foarte frumos, dar cu siguranţă niciodată nu ţi-ai putea imagina că cineva a putut face asta în raport cu un simplu Ford Fiesta din anul 1992!
Ce-o fi fost în capul acestui om? Cum de s-a decis el în anul 1992 să cumpere în mod voit şi planificat acest Ford Fiesta, pentru a-l păstra ca maşină de colecţie? Da, în 1992 Ford Fiesta era deja un model îndrăgit prin genialitatea lui simplă, dar era un model produs în masă, care ţintea spre milioane. Era un model bugetar, până la urmă, care n-a avut niciodată pretenţii de maşină sofisticată de colecţie! Deci care e explicaţia acestui Ford Fiesta, scos la vânzare acum în Olanda?
Ei bine, acest Ford Fiesta a fost comandat în 1992 de către o doamnă, cu numele de familie Oosterveld, iar familia sa deţinea dealer-ul Ford din orăşelul olandez în care aceştia locuiau. Totuşi, acest Ford nu era prima maşină pe care familia o cumpărase pentru a o păstra ca vehicul de colecţie, însă. În garajul lor se mai regăseau cel puţine două modele BMW, unul dintre care e un Seria 3 E30, iar altul un Seria 5 Touring E34. Cert e că aceştia şi-au organizat un soi de garaj care dădea direct în antreul casei, după cum se poate vedea în imaginea de mai jos.
Iar lista de maşini pe care familia a ales să le cumpere şi să le ţină în asemenea mod pare să cuprindă în total peste 6 unităţi. Cum de a ajuns şi Ford Fiesta printre ele, nu e clar, dar pesemne familia a considerat că Fiesta era cel mai interesant model al acelor timpuri din gama mărcii reprezentate de ei, şi anume aşa au ajuns să-şi comande acest exemplar în dotări de top pe atunci. Iar printre dotările de top se numără vopseaua metalizată — care e păstrată absolut intactă şi originală şi azi, dar şi molding-urile de caroserie cu inserţii albastre, în combinaţie cu habitaclul albastru.
Maşina nu are aer condiţionat, pentru că asta era firesc pentru Fiesta de atunci, iar în Olanda nici nu prea aveai nevoie de el, în schimb are un sistem audio de top, numit Beltek. Bineînţeles, şi geamurile sunt acţionate manual, la fel ca şi oglinzile exterioare, dar asta era din nou ceva firesc pentru un asemenea model în anul 1992.
Sub capota acestui Ford Fiesta e un motor de 1.1 litri, cu 4 cilindri în linie, care dezvoltă 50 CP şi e interesant că aici e versiunea cu injecţie a acestui motor, nu cea cu carburator. Nu pare foarte mult, dar maşinuţa asta cântăreşte cam 800 kg, prin urmare puterea nu era atât de critică. Generaţia asta de Fiesta, apropo, a fost cel mai mult timp în producţie şi e cotată azi ca fiind cea mai reuşită dintre toate generaţiile clasice, având şi o suspensie spate cu braţe adiţionale de stabilizare, dar fiind şi în general un model foarte fiabil în timp.
Şi dacă tot am zis că exemplarul ăsta a beneficiat de tratament de maşină de colecţie, află că azi, la 29 de ani de la fabricarea sa, maşina are 16,476 km parcurşi. Documentaţi cu sfinţenie, după cum poţi intui, la o asemenea istorie!
Toate vizitele la service au fost făcute la acelaşi service Ford, deţinut tot de familia care deţinea şi Fiesta, şi au o regularitate de invidiat. Astăzi proprietarul de jure al maşinii e fiul doamnei care a achiziţionat-o în 1992, dar maşina stă în aceeaşi casă şi în acelaşi garaj, aşa că putem spune că a fost în posesia aceleiaşi familii de când e nouă până azi.
Aşadar, avem în faţă poate cel mai neaşteptat şi deocheat model de colecţie, care a ajuns azi în condiţie de nou. Nu, modelul în sine nu e cu nimic special, poate doar prin dotările sale generoase, dar în rest e un Ford Fiesta absolut banal din 1992. Specială e doar istoria sa incredibilă, şi tratamentul regesc de care a beneficiat, care l-a teleportat azi aproape în aceeaşi condiţie tehnică şi estetică în care era în 1992.
Şi poate ultimul paradox e preţul cu care acest Ford Fiesta, colecţionat cu atâta dedicaţie, vreme de 29 de ani, a fost scos la vânzare în Olanda. Doar 5,250 euro. Sincer — e un preţ de chilipir, care trebuie prins cât mai repede. Pentru că noi suntem aproape sută la sută convinşi — o a doua asemenea Fiesta, păstrată cu atât ardoare vreme de 29 de ani, nu mai există nicăieri în Europa!
0
2,291
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!