Cursa de 24 ore de la Le Mans, amânată din nou din cauza pandemiei. Când şi în ce condiţii va avea loc?

5 Martie 2021, 12:52
Denis Godorozea
Renumita cursă de anduranţă de 24 ore de la Le Mans a fost amânată din nou şi în acest an din cauza situaţiei pandemice. Competiţia urmează să aibă loc tot vara, însă cu aproximativ 2 luni mai târziu, în luna august şi nu iunie, cum se planifica iniţial. Amânarea, potrivit organizatorilor, a fost decisă tot în favoarea spectatorilor.
În 2020 cursa de anduranţă de la Le Mans a fost amânată conform deciziei organizatorilor Automobile Club de l’Ouest (ACO) în legătură cu situaţia pandemică provocată de Covid-19. Totodată, 2020 a fost primul an când cursa s-a desfăşurat fără spectatori, iar fanii au avut posibilitatea să urmărească bolizii îndrăgiţi doar pe ecrane. Ei bine, cei de la ACO nu-şi doresc o experienţă similară şi în acest an, respectiv au luat decizia de a amâan cu două luni competiţia în speranţă că situaţia se va mai ameliora până atunci, iar spectatorii să aibă acces pe traseul de curse.
Planificată iniţial pentru 12 şi 13 iunie 2021, cursa de anduranţă de la Le Mans se va desfăşura, mai nou, în 21-22 august 2021. În cea de 89 ediţie, ce se va desfăşrua în acest an, va debuta în premieră o nouă clasă de hypercar-uri, ce va înlocui clasa LMP1, în care vor concura constructori precum Toyota şi Alpine, dar şi echipa Scuderia Cameron Glickenhaus.
0
1,235
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!