Maşina de pe posterele din anii 90: o bijuterie de BMW Z3 M Roadster, scoasă la vânzare în condiţie impecabilă

26 Martie 2021, 21:11
Ilie Toma
Maşina asta era mult prea rară prin estul Europei în anii 1990-2000 ca să o admirăm direct cu privirile. Însă tot ea era pe peretele fiecărui al doilea adolescent pasionat de maşini. BMW Z3 era roadster-ul cu design genial, pe care-l sorbeai din priviri şi care te făcea imediat să ţi-l doreşti. Iar dacă-ţi mai ajungeau ochii pe datele tehnice ale unor versiuni de top, atunci ţi se topea pur şi simplu sufletul după ea...
E clar, BMW Z3 are azi deja statut de legendă, iar motorizările puternice sunt la mare căutare printre colecţionari. Modelul în sine ascunde atât de multe curiozităţi, care-i fortifică statutul de legendă, încât cu cât mai mult reintri în esenţa acestui model BMW, cu atât mai mult îţi dai seama că a fost o creaţie unică în istoria mărcii bavareze.
În primul rând, puţini ştiu, dar acest model BMW cu design genial n-a fost desenat de vreun designer german sau american, ci de un japonez! Îi spune Joji Nagashima, s-a născut la Tokio, şi în anii ’80 a lucrat la Opel, apoi la Renault, iar din 1988 se alăturase celor de la BMW. Designul lui BMW Z3, Nagashima îl finalizase pe la mijlocul anului 1992, iar proiectul a fost pus după asta pe pauză, pentru ca abia în 1995 să înceapă producţia de serie a lui Z3! Apropo, acelaşi japonez Nagashima a desenat mai târziu renumita Serie 5 E39! Deci, e clar că omul a avut un mare talent şi o mare inspiraţie pentru liniile mărcii BMW. Azi Nagashima trăieşte în Japonia, fiind profesor universitar şi predând design.
În fine, revenind la BMW Z3, pentru ca roadsterul să devină o realitate fezabilă, bavarezii au decis să folosească o mare parte din platforma lui BMW Seria 3 E36, însă suspensia spate a fost preluată chiar de la Seria 3 E30! Da, modelul ăsta modern, preluase suspensia spate de la legendara E30!
Roadsterul a fost lansat în septembrie 1995, producţia sa fiind pusă la punct în SUA. La lansare, modelul avea doar motoare cu 4 cilindri, de 1.8 litri şi 1.9 litri, cu puteri de 114 CP şi 138 CP. Foarte modeste motorizări, deci, şi anume aceste motorizări sunt azi cele mai puţin căutate din două motive — putere slabă, şi producţie în primii ani, când maşina mai avea mici scăpări din cauza uzinei noi unde se fabrica.
Către 1996, odată cu apariţia în filmul James Bond şi cu renumele tot mai mare între fani a acestui model, şefii BMW au căpătat încredere în el şi şi-au dat seama că acesta poate deveni un model legendă, de admirat. Aşa că au dat undă verde la noi motoare mai mari pentru el.
Aşa a apărut în 1997 o versiune cu motor de 2.8 litri, cu 6 cilindri în linie, care dezvolta 189 CP şi 275 Nm. Şi tot în 1997, s-a lansat ulterior şi versiunea care avea să devină cea mai adorată şi căutată — Z3 M. Anume despre un BMW Z3 M vorbim şi noi azi, un Z3 M Roadster fabricat în anul 2000.
Roadsterul Z3 M se lansase în două versiuni uşor diferite, pentru Europa şi SUA. În Europa, în 1997, acesta debutase cu un motor de 3.2 litri, cu 6 cilindri în linie, cu numele de cod S50B32, care dezvolta iniţial 316 CP. Ulterior, către 2001, motorului a fost înlocuit cu cel cu numele de cod S54B32, tot cu o cilindree de 3.2 litri şi 6 cilindri în linie. Puterea acestuia constituia 321 CP, cu acelaşi cuplu maxim de 350 Nm, ca şi propulsorul anterior. Deci diferenţa efectivă între cele două motoare era de 5 CP şi 0 Nm.
Noi vorbim azi de un Z3 M fabricat în 2000, iar asta înseamnă că avem de-a face cu primul propulsor, de 3.2 litri şi 316 CP. Acesta era cuplat la o cutie manuală cu 5 trepte, or Z3 M veneau doar cu cutie manuală!
Şi acum imaginează-ţi un roadster compact şi uşor, de doar 1,420 kg, care are sub capotă un motor uriaş de peste 300 CP la activ, gata să-i trimită pe toţi punţii spate, printr-o cutie manuală! Iar cel de la volan are o poziţie de condus coborâtă, cu un centru de greutate la câţiva centimetri de pământ, foarte aproape de puntea spate. Era cu adevărat o maşină care se conducea cu satisfacţie uriaşă!
Exemplarul despre care vorbim noi azi a fost scos la vânzare în Elveţia, dar prima sa livrare, în anul 2000, a fost făcută unui cumpărător din patria BMW, Munchen. Era 26 iulie 2000, iar germanul şi-a configurat-o pe măsură, alegându-i culoarea argintie, scaune tapisate cu piele Nappa, sistem de aer condiţionat şi diferenţial spate cu alunecare limitată! Ceva mai târziu a comandat şi jantele de 19 ţoli, de origine Breyton, pe care le-a introdus în certificatul de înmatriculare al maşinii, cu omologare, aşa ca maşină să aibă dreptul de a circula cu ele şi a trece revizii în mod oficial.
În 2004 maşina a fost cumpărată de către un entuziast elveţian şi a fost importată în Elveţia. A stat în aceleaşi mâini până în anul 2016, când a trecut în mâinile actualului proprietar, deja ca o piesă de colecţie. Şi asta pentru că în toată istoria de 21 de ani a acestui BMW Z3 M, el a adunat pe odometru doar 105,000 km, iar ultimii ani ritmul de creştere a kilometrilor a fost mult mai mic. În 2019, spre exemplu, maşina avea 103,000 km.
BMW-ul ăsta are un aspect impecabil şi azi, iar asta se referă atât la starea sa estetică exterioară, cât şi la habitaclu, or, în cazul roadster-elor, habitaclele sunt şi mai expuse uzurii, de obicei. Totuşi, în acest caz clima elveţiană şi mediul lipsit de praf al Alpilor l-a conservat excelent în timp.
La partea mecanică suntem asiguraţi de starea impecabilă a maşinii, cu revizii şi mentenanţe regulate, şi cu actele elveţiene la zi. Motorul e la fel de pofticios să-şi dezlănţuie cei peste 300 CP, iar sunetul său e la fel de bine transmis în jur prin cele două ţevi de eşapament, concepute într-o perioadă în care sunetul motorului era o adevărată religie pentru BMW!
Chiar dacă maşina asta încă n-are statut oficial de clasică, sau de youngtimer, pentru că nu are încă 30 de ani împliniţi, ea e o bijuterie de colecţie, căutare deja cu ardoare de către cei care ştiu ce înseamnă acest BMW Z3 M. Şi asta pentru că din 1997 până în 2002 s-au produs doar 15,322 de exemplare Z3 M Roadster, iar dacă începem a diviza aceste exemplare între SUA şi Europa, între primul motor şi al doilea motor, ajungem la o cifră de circa 3,000 exemplare care revin exact acestei versiuni de care vorbim noi azi. Deci, o raritate delicioasă, care cu cu siguranţă va exploda în preţ după 30 de ani încolo de vârstă!
Cu cât se vinde azi un asemenea exemplar? Ei bine, în cazul acestui BMW Z3 M din Elveţia, e vorba de o licitaţie, ce va avea loc în câteva zile. Preţul lui estimativ, însă, e de 28,000-30,000 franci, ceea ce înseamnă cam 25,000-27,000 euro.
Ce zici, îşi merită acest model legendar banii plătiţi pe el? Crezi că avem acest BMW Z3 M e cu adevărat o bijuterie pe care şi-ar dori-o oricine în colecţie? Ai visat şi tu vreodată la un Z3 sau Z3M?
0
1,827
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!