Maşinile pe care le colecţionam când eram mici: povestea gumelor Turbo

Cei care au copilărit prin partea asta a Europei de Est prin anii ’90 îşi amintesc cu siguranţă de ardoarea cu care colecţionam aproape toţi aceste inserturi de gume de mestecat Turbo, care afişau cele mai dorite maşini ale vremii. Într-o perioadă în care mulţi dintre noi nu vedeam încă decât maşinile socialiste pe străzi, iar mărcile străine erau o raritate, să ai parte de o imagine cu Lamborghini, Jaguar sau Aston Martin, pe deasupra mai şi citind câteva date tehnice ameţitoare despre ele, era o experienţă nouă, exaltantă.

Dar te-ai întrebat vreodată cine producea aceste gume de mestecat, cum de au devenit ele atât de populare, cât au existat şi ce curiozităţi se leagă de acestea? Noi ne-am propus să aruncăm azi o incursiune plăcută în istoria lor, care e şi o parte din istoria copilăriei multora dintre noi.

Ei bine, gumele Turbo au fost lansate la sfârşitul anilor ’80, de către compania turcească Kent Gida, care avusese ideea de a fructifica popularitatea tot mai mare a gumelor de mestecat, care se făcea remarcată în anii ’80, într-o nouă direcţie, combinând-o cu admiraţia pentru maşini. Însă autorii ideii nu erau convinşi că această idee va prinde la public, aşa că în anul 1986 au lansat doar o primă partidă de test de 50 de inserturi.

Imaginea numărul 1 îl avea drept protagonit pe Opel Ascona, cea cu numărul 4 — pe Mercedes-Benz 300 E W124, cea cu numărul 6 — pe legendarul Lamborghini Countach, iar maşinile interesante alternau mai departe de la cele foarte sportive până la cele mai domoale în performanţe, pestriţate pe alocuri cu câte o motocicletă. Uneori creatorii nu erau foarte exacţi în datele tehnice inscripţionate, alteori lipsea chiar denumirea modelului — se simţea că totul a fost făcut doar ca un experiment. Ba chiar şi hârtia acestor inserturi nu era foarte calitativă şi ele se deteriorau uşor.

Dar în ciuda tuturor acestor lucruri, experimentul a prins neaşteptat de tare. Aceste gume nu s-au vândut peste tot pe mapamond, ci doar în Estul Europei — în URSS de pe atunci, în ţările blocului socialist şi alte câteva ţări din preajmă. Însă vânzările au fost atât de bune, încât s-a simţit imediat nevoia unei noi ediţii, pentru a stimula dorinţa de colecţie. Aşa că în scurt timp a fost lansată seria 51-120, executate mult mai calitativ. Iar de aici încolo popularitatea a continuat doar să crească, schimbările politice din aceste ţări estice deschizându-le turcilor şi mai mult accesul la aceste pieţe. Iar gumele Turbo au devenit pentru mulţi dintre noi un atribut al noii civilizaţii din care puteam gusta, la fel ca Snickers-urile, Ariel-urile şi toate celelalte mărci, care s-au făcut renumite imediat.

Turbo a profitat de acest context nou şi a continua să lanseze noi şi noi serii în anii ’90. Seria 121-190 avea şi mai multe imagini la număr, apoi următoarea a fost 191-260, unde s-au regăsit mai multe concepte fascinante, pe lângă modelele de serie.

Următoarea ediţie, 261-330 a fost divizată în 3 facturi de design cu diferenţe minime, care se distingeau una de cealaltă mai ales prin grosimea conturului aurit. Era clar deja că turcii îşi atinseseră apogeul şi era nevoie de o reinventare. Aşa că după seria asta a urmat rapid şi seria Turbo Super, care n-a fost cu nimic diferit decât cu adăugarea cuvântului Super. Au fost 3 ediţii aici — 331-400, 401-470 şi 471-540.

Şi pentru că se simţea nevoia de diversitate, turcii au mai lansat o serie — Turbo Classic, unde includeau maşini clasice legendare. Au fost lansate două ediţii în această serie.

Oamenii deja vedeau maşinile străine şi moderne pe străzi, copii crescuseră, iar generaţia nouă nu mai era atât de fascinată de aceste gume. Aşa că popularitatea acestora a continuat să scadă. Compania turcă a fost cumpărată în 2002 de către britanicii de la Cadbury, iar în 2003 turcii au mai făcut două tentative de a reînvia colecţia în două ţări, cu două colecţii dedicate doar acelor ţări — Turcia şi Rusia. Dar acestea n-au fost un succes fulminant.

A mai urmat o tentativă în 2007, de Turbo Super, apoi în 2014 s-a anunţat o iniţiativă de a renaşte seria Turbo cu un logo diferit, cu majuscule, în România şi Polonia. Producţia a fost încredinţată unei alte companii, dar calitatea acestora era pe alocuri derizorie, iar asta le-a servit drept motiv imediat de insucces.

Şi aici sfârşesc tentativele convulsive ale acestui produs de a reînvia. De fiecare dată pur şi simplu nu mai avea cine să le cumpere, pentru că picii, care le adoraseră în anul 1991, erau deja adulţi în toată legea în 2007 sau 2014. Dar asta nu ştirbeşte din farmecul primelor ediţii turbo, care sunt adevărate obiecte de colecţie, ce ajung a fi tranzacţionate la preţuri pur şi simplu cosmice. Setul numărul 1, de la 1 la 50, e cel mai scump de obicei. Ştii cât ajunge el să coste în varianta completă şi bine păstrată? Până la 18,000 dolari SUA! Serios, există pe ebay şi acum anunţuri care certifică aceste preţuri absolut incredibile!

Şi acum, spune onest: ai colecţionat vreodată măcar pe o perioadă scurtă gume Turbo? Nu-i aşa că nici nu mai conta foarte mult guma, ci insertul cu maşină din ea? Şi ia vezi, poate urci în podul casei şi verifici dacă mai ai ceva din colecţie — nu de alta, dar vezi că a ajuns să coste bani enormi!