Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Noi informaţii de la poliţie despre urmărirea din Nimoreni

30 Martie 2021 - 12:10
Redacţia PiataAuto.md
După ce azi dimineaţă vă informam despre urmărirea ca-n filme surprinsă aseară în satul Nimoreni din Moldova, am promis că vom reveni cu noi informaţii oficiale de la poliţie.
Astfel, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Ialoveni, Olesea Gherman, ne-a informat că urmărirea a început tot în satul Nimoreni. La volanul Ladei se afla un minor în vârstă de 15 ani, fără permis bineînţeles, care circula prin sat cu automobilul. La văzul poliţiei, acesta a virat rapid stânga, fapt prin care a stârnit suspiciunea poliţiştilor, care l-au urmat şi l-au somat să se oprească. Şoferul din Lada nu s-a conformat, a accelerat şi astfel a început urmărirea.
Ulterior, maşina a fost stopată tot pe teritoriul satului Nimoreni. Tânărul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în urma faptei sale, dat fiind că acesta e minor, poliţiştii au intentat un proces contravenţional părinţilor, în conformitate cu articolul 63.1, care presupune neglijarea obligaţiunilor părinteşti faţă de copil.

Ştirea iniţială cu video-ul urmăririi
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter