Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Skoda marchează 30 de ani de când a ajuns sub aripa Volkswagen. Constructorul ceh a înflorit de atunci

24 Martie 2021 - 11:42
Denis Godorozea
În 28 martie Skoda şi Volkswagen Group vor marca aniversarea de 30 de ani de când constructorul din Mlada Boleslav a ajuns în componenţa celui mai mare concern auto german. Cooperarea timp de 3 decenii a fost extrem de fructuoasă pentru ambele părţi, Skoda având acum o gamă mai variată ca niciodată de modele, având misiunea de a cuceri pieţele asiatice şi ghidând acolo alte branduri din componenţa concernului, iar în 2020 Skoda a devenit şi cel mai profitabil brand din cadrul VAG, după Porsche şi Audi.
Semnarea contractului în baza căruia Skoda a ajuns în componenţa Volkswagen a fost semnat în 28 martie 1991, însă până atunci au avut loc luni îndelungate de negocieri cu alţi constructori, cu diverse oferte neaşteptate. Skoda a început să caute parteneri externi imediat după destrămarea URSS, simţind nevoia acută a unui sprijin din exterior a unui constructor puternic pentru a putea ajunge cu producţie competitivă şi pe alte pieţe. Din 24 constructori auto din întreaga lume, cu care cehii au purtat convorbiri din 1989, în 1990 cu oferte definite au venit doar Alianţa Renault/Volvo şi Volkswagen Group, iar cu cei din urmă Skoda a mai avut colaborări în trecut, în anii 1970, când lansa compacta Favorit, ce s-a bucurat de succes remarcabil în regiune. Un acord preliminar de colaborare cu Volkswagen a fost semnat în decembrie 1990, pentru ca doar în câteva luni Skoda să ajungă oficial în componenţa concernului german, cu 31% din acţiuni deţinute de Volkswagen. Pe parcursul următorului deceniu germanii şi-au mărit cota, pentru ca la începutul mileniului să deţină 100% din acţiuni.
Deşi fusese lider regional printre constructorii auto, în acea perioadă Skoda avea o capacitate de producţie de doar 200,000 automobile pe an, ceea ce nu inspira prea mult optimism în segmentul proaspăt invadat de concurenţi noi şi mai tehnologizaţi, în special pe fundalul gamei învechite tehnic şi moral Skoda. Sub umbrela Volkswagen, Skoda a beneficiat de investiţii majore, ce timp de 3 decenii au însumat în miliarde de euro. Numărul angajaţilor din departementele de cercetare şi dezvoltare a fost mărit de la doar 600 persoane în 1991 până la peste 2,000 specialişti iscusiţi astăzi, pe când numărul total de angajaţi la întreprinderile Skoda din întreaga lume atinge 42 mii persoane.
Primii paşi realizaţi în cadrul Volkswagen Group a fost expansiunea celei mai populare serii Skoda, Favorit/Forman. Această familie de modele a fost printre primele Skoda care au beneficiat de tehnologii inovatoare prin acei ani, precum sisteme de siguranţă activă ABS, airbag-uri, sistem de aer condiţionat, servodirecţie, dar şi motoare cu injecţie 1.6 MPI şi unităţile diesel 1.9 D. Primul model dezvoltat de la zero în cadrul concernului a fost prima generaţie Octavia, bazată pe platforma A4, care în scurt timp a devenit bestseller-ul companiei, o legendă vie, cunoscută şi solicitată pe întreg Bătrânul Continent şi departe peste hotarele lui.
În cei 30 de ani sub aripa germanilor, Skoda şi-a mărit producţia de cel puţin 6 ori, de la 172 mii până la peste un milion de automobile produse şi comercializate anual, cu o gamă completă, formată din 10 modele vândute în peste 100 ţări ale lumii. La ea acasă Skoda asigură anual circa 5% din PIB-ul Cehiei, având o cotă de aproximativ 9% din totalul exporturilor ţării. La nivel de Grup, Skoda are acum misiunea de a cuceri cele mai mari şi importante pieţe din Est, inclusiv prin cadrul proiectului India 2.0. În următorii ani cehii îşi vor concentra forţele în consolidarea prezenţei în segmentul vehiculelor accesibile, cu planuri măreţe de electrificare.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter