Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Unic în lume: vopsirea acestui Bugatti Divo Lady Bug a durat mai mult de 2 ani

3 Martie 2021 - 18:26
Denis Godorozea
Bugatti a publicat o serie de imagini cu unul dintre exemplarele finale Bugatti Divo din totalul de 40 unităţi planificate spre producţie şi rezervate de cei mai înstăriţi fani ai mărcii în scurt timp după premieră. Maşina din imagini o fost numită Lady Bug (sau buburuza), fiind unul dintre cele mai dificile proiecte în realizare, or doar aplicarea vopselei speciale a durat mai mult de doi ani. Acum, însă, maşina a fost livrată clientului pretenţios.
Seria Bugatti Divo a debutat pentru prima dată în 2018. Constructorul francez a planificat să producă doar 40 unităţi în numele pilotului Albert Divo, însă toate au beneficiat de un grad avansat de personalizare în conformitate cu preferinţele clienţilor. Însă dacă unii au ales doar o combinaţie mai specială de caroserie, atunci posesorul acestui Divo Lady Bug şi-a dorit un ornament original pe maşina sa. Doar proiectarea şi reconcilierea proiectului a durat un an şi jumătate pentru ca apoi, timp de 12 luni maieştrii Bugatti să aplice în viaţă preferinţele clientului.
Pentru Lady Bug a fost elaborată o nuanţă specială de roşu ornamentată cu celule în formă de romburi contrastante, în total 1,600 la număr, aplicate manual. Misiunea a fost atât de dificilă, încât cei de la Bugatti erau gata să renunţe la proiect după încercări eşuate. Dar într-un final, munca minuţioasă s-a soldat cu succes, iar maşina a ajuns în colecţia clientului american.
Tehnic, acest Bugatti Divo Lady Bug nu se distinge de celelalte versiuni din serie. Supercar-ul francez este echipat cu benzinarul W16 de 8.0 litri, cu 4 turbocompresoare, ce dezvoltă 1,500 CP. Standard Divo porneşte de la 5 milioane euro, dar tindem să credem că bijuteria din imagini a costat simţitor mai mult.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter