Universal şi de colecţie: acest Mercedes-Benz 300 TD din seria W123 e o bijuterie pe care puţini o vor înţelege

29 Martie 2021, 20:41
Ilie Toma
Generaţia W123 de la Mercedes-Benz e apreciată peste tot pe glob. În SUA a fost îndrăgită pentru fiabilitate şi confort, dar şi pentru îndrăzneala de a fi livrată mai ales în motorizări diesel la acea vreme, imediat după criza de petrol. În Africa a fost apreciată pentru că era nemuritoare în cele mai crunte condiţii. În Europa era îndrăgită pentru stil, practicism, fiabilitate bineînţeles, dar şi graţia tipică Mercedes-Benz. Cu alte cuvinte, oriunde te-ai pomeni pe glob, vei găsi şi azi nenumăraţi fani ai acestei generaţii.
Dar mult mai puţini oameni ştiu că break-ul din generaţia asta a avut un rol şi mai semnificativ decât sedanul, iar istoria l-a plasat pe un loc mult mai conotativ. De fapt, break-ul purta codul de caroserie S123, nu W123, şi atunci când a fost prezentat, în anul 1977, la salonul auto de la Frankfurt, era primul break pe care Mercedes-Benz l-a produs vreodată! Da, acest model a fost primul în istoria mărcii germane, iar producţia lui a demarat în anul 1978 la uzina din Bremen, Germania.
Pentru acest tip nou de caroserie, S123 s-a bucurat de o popularitate admirabilă. Însă cifrele totale de producţie şi vânzări au fost de departe mai mici faţă de sedan, spre exemplu. Dacă sedanul W123 s-a produs în întreaga sa carieră în număr de 2,375,410 unităţi, atunci break-ul S123 — în numai 199,517 unităţi! Deci, un raport de aproape 12 la 1! Iar asta înseamnă că azi, un break bine păstrat din generaţia asta e de 12 ori mai exclusiv decât un sedan, deşi nu întotdeauna are preţul de 12 ori mai mare!
Acest exemplar verde, despre care vorbim azi, însă, e tocmai acea maşină păstrată cu sfinţenie de-a lungul anilor, încât a ajuns azi într-o condiţie de muzeu, aproape. Maşina asta a fost livrată la sfârşitul anului 1984 unul dealer Mercedes-Benz din oraşul Ansbach, Germania, fiind expusă în aşteptarea cumpărătorului.
E un Mercedes-Benz 300 TD, ceea ce înseamnă că sub capotă avem de-a face cu un motor diesel de 3.0 litri, dar în acest caz literele TD nu înseamnă turbodiesel, aşa că motorul e aspirat natural. Acesta dezvolta 88 CP şi 172 Nm, iar lipsa turbinei făcea maşina asta destul de lentă, cu o acceleraţie de la 0 la 100 km/h cam de 19 secunde.
Din showroom-ul german maşina a plecat spre primul cumpărător în februarie 1985, şi a stat până acum doi ani în proprietatea aceluiaşi german colecţionar. Da, neamţul a cumpărat-o din start cu scopul de a o savura foarte dozat, astfel încât i-a asigurat şi o întreţinere tehnică exemplară pe parcurs, dar şi un parcurs extrem de mic pentru vârsta sa. Până astăzi, cei doi proprietari ai săi, inclusiv cel actual, au adunat pe odometrul acestei maşini doar 88,423 km!
La un asemenea parcurs, acest S123 e ca şi cum abia şi-a făcut rodajul! Maşina arată într-adevăr ca nouă, datorită păstrării cu grijă aproape fanatică în aceşti 36 de ani! Culoarea exterioară e una destul de răspândită pentru această generaţie, iar ea continuă şi în nuanţa de habitaclu. Mai mult ca atât, acest exemplar are suspensie hidropneumatică pe puntea spate, care îi permite maşinii să se autoniveleze în funcţie de nivelul de încărcare şi să ofere confort sporit.
Într-un cuvânt, maşina asta, scoasă acum la vânzare în Germania e poate unul din cele mai autentice şi bine conservate break-uri din generaţia W123. Însă are un preţ pe care unii l-ar putea considera un pic prea condimentat: de 28,750 euro. La preţul ăsta, mult mai puţini vor fi cei care vor înţelege această bijuterie şi şi-o vor dori în colecţie. Însă, ca la orice maşina specială de colecţie, nu e nevoie s-o înţeleagă mulţi, ci unul singur, care s-o şi adăpostească ulterior în garajul său.
Tu cei spui de un asemenea model? ţi se pare un preţ corect, sau crezi că e niţel prea mult, totuşi, pentru un asemenea Mercedes-Benz?
0
671
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!