(VIDEO) Accidentul care l-a avertizat pe şofer timp de un minut că se va produce. Şi oricum s-a produs

5 Martie 2021, 19:55
Redacţia PiataAuto.md
Unele situaţii de accident par cu totul greu de perceput, încât ajungi să te întrebi de ce s-a produs una ca asta. Şi de obicei accidentele vin fără prea mare prefaţă, care să te facă să înţelegi că iată-iată se vor produce. Dar acest caz, surprins ieri pe o autostradă din Polonia, a însemnat perpetuarea unei situaţii periculoase vreme de mai bine de un minut, şi deoarece şoferul n-a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă, accidentul s-a produs într-un final.
E vorba de efectul de rezonanţă a remorcii. În anumite situaţii se poate întâmpla un viraj brusc cu revenire să imprime remorcii o undă, pe care aceasta o va transmite ulterior maşinii, iar odată ce maşina ajunge să oscileze, se creează o nouă undă, care se transmite remorcii, şi tot procesul devine o rezonanţă ciclică. Problema e că o asemenea rezonanţă poate duce repede la răsturnarea sau cel puţin destabilizarea remorcii şi a vehiculului care o tractează. Iar ca să întrerupi acest ciclu rezonant, trebuie să schimbi ceva din ecuaţie — de obicei viteza şi vectorul de mişcare. La prima etapă o soluţie poate fi accelerarea uşoară în linie dreapta, fapt care impune maşina să oscileze mai puţin, iar ondulările remorcii devin înăbuşite şi din cauza vectorului mai mare de mişcare înainte. La următoarea etapă, de obicei, cel mai sigur lucru e să reduci viteza încet, sau chiar să opreşti.

Şoferul polonez, însă, a continuat pur şi simplu să înainteze, neglijând parcă remorca sa, care culisa de ici-colo. După 1 minut şi 20 de secunde, inevitabilul s-a produs. Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
1,000
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!