(VIDEO) Cum a fost construită căruţa rusească, ce poate merge în derapaje controlate

31 Martie 2021, 20:45
Ilie Toma
Săptămâna trecută vă informam despre unul din cele mai nebunatice vehicule modificate pentru a putea face drift — o căruţă cu fân, ce putea face adevărate cascadorii în mâinile unui pilot talentat din Rusia. Acesta e autorul unui canal de YouTube ce produce periodic versiunea ruseşti a renumitelor Gymkhana ale lui Ken Block.
Atunci intuiam câte ceva din substratul tehnic al căruţei, deşi autorul nu dezvăluise nici un detaliu. Estimam că la baza căruţei stătea un buggy. Acum, însă, creatorul căruţei din Rusia a publicat un video lung, în care arată întreg procesul de pregătire a proiectului său, de la idee până la execuţie şi filmare. Şi e un video care devine tot mai interesant pe măsură ce avansează spre a doua jumătate.
Aşadar, din acesta aflăm că, de fapt, structura esenţială vine de la o Lada, care a fost tăiată şi ciopârţită, până la când a devenit un cadru cu două punţi, un motor şi câteva comenzi esenţiale de condus. Apoi s-a construit scheletul căruţei, din lemn, după care s-a montat şi fânul pe ea, pentru frumuseţea artistică.
Odată pregătită căruţa asta de drift, au început testele şi repetiţiile. Pentru că drift-urile frumoase din asemenea video-uri au în viaţa reală şi episoade de rateuri, dar şi multă muncă până când iese cadrul perfect. Cu alte cuvinte, chiar dacă toată nebunia asta s-a filmat prin zăpezile Siberiei şi pare o distracţie neserioasă, de fapt, s-a muncit mult şi la meşterirea căruţei, şi la abilităţile de drift, inclusiv în grup, şi la filmare. Aşa că dacă ai 26 de minute libere, îţi recomandăm să vezi filmul de mai jos, căruia îi poţi include şi subtitre cu traducere automată în engleză sau română. Am inclus, de asemenea, şi video-ul original epic, adică acea Gymkhana cu căruţa.
0
3,073
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!