(VIDEO) În stare de ebrietate, un şofer de Lada din Criuleni a încercat să-şi incendieze maşina în faţa poliţiştilor

25 Martie 2021, 11:04
Redacţia PiataAuto.md
Un şofer de Lada din Criuleni, Moldova, şi-a pus atât viaţa sa în pericol, cât şi a altor locuitori din Criuleni, după care s-a dat în spectacol în faţa poliţiei.
În seara de 22 martie, un echipaj de poliţie din Criuleni, a observat un VAZ, care mergea pe o traiectorie haotică, astfel că poliţiştii l-au somat să oprească. Şoferul, în vârstă de 34 de ani, a accelerat, refuzând să se conformeze, şi a ieşit spre drumurile extravilane spre satul Mălăieştii Noi din acelaşi raion. Aici şoferul a pierdut controlul maşinii sale şi a ajuns într-un şanţ.
Atunci când poliţiştii au vrut să-l reţină, şoferul de Lada s-a dat în spectacol, ameninţându-i pe poliţişti că-şi dă foc maşinii, menţionându-le că are 30 de litri de benzină în rezervor şi că maşina va arde puternic. Acesta a încercat chiar să pornească un incendiu, dar, într-un final, poliţiştii au reuşit să-l imobilizeze, înainte ca incendiul să se materializeze.
Testat alcoolscopic, şoferul a indicat o alcoolemie de 0.56 mg/L de alcool în aerul expirat. În urma faptei sale, acesta s-a ales cu două dosare penale — una pentru maniera de condus a maşinii sale şi altul pentru huliganism.

Vedeţi mai jos întregul moment al reţinerii.
0
1,230
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!