(VIDEO) Se caută opt oameni creativi şi curajoşi, pentru un zbor privat cu costuri acoperite spre Lună

3 Martie 2021, 11:09
Ilie Toma
Un anunţ surprinzător şi exaltant a fost făcut azi de către omul de afaceri japonez Yusaku Maezawa, în cooperare cu renumitul Elon Musk, cel pe care cu toţii îl cunoaştem de la Tesla şi Space X. Esenţa anunţului: se caută opt oameni creativi şi curajoşi, suficient de excentrici şi curioşi, pentru a se alătura la bordul unei nave cosmice pentru un zbor privat spre Lună, iar toate costurile vor fi acoperite de către japonezul Maezawa. Sună ca ocazia vieţii, nu-i aşa?
Hai să explicăm un pic despre ce e vorba. Despre activităţile superbe ale celor de la Space X în domeniul cosmonauticii probabil ştim cu toţii deja, iar Elon Musk are deja în proces de testare nava de tip Starship, pe care o perfecţionează pentru a fi suficient de sigură pentru transportul oamenilor pe lună către anul 2023. Elon Musk îşi doreşte să poată realiza asemenea zboruri turistice pe Lună în viitor, astfel încât oamenii să-şi poată cumpăra bilete către cea mai specială destinaţie la care ar putea visa vreodată, cel puţin se găsesc soluţiile tehnice pentru zborurile cu oameni spre Marte.
Ei bine, miliardarul japonez Yusaku Maezawa a decis să cumpere el toate locurile dispnibile la primul zbor de acest fel, transformându-l, practic, într-o misiune privată. Misiunea a fost numită dearMoon, iar în total, pe lângă membrii echipajului, se aşteaptă că aceasta va putea lua 10-12 oameni la bord. Maezawa, însă, nu a fost egoist să ocupe el toate locurile, sau să le ofere unor prieteni de-ai lui. Fiind un om profund pasionat de artă şi chiar iniţiatorul unei fundaţii de susţinere a tinerilor artişti, el a anunţat acum doi ani că va invita 8 artişti de oriunde din lume la bord să i se alăture. Însă, între timp, s-a gândit că e destul de greu să defineşti în zilele noastre termenul de artist, aşa că azi a revenit cu un anunţ şi a declarat că cele 8 locuri pot fi ocupate de către oameni creativi şi curajoşi, fără a se limita la vreo noţiune exactă.
Există doar două criterii esenţiale pentru cei ce doresc să se alăture lui Maezawa în această misiune istorică. Să fii creativ şi curajos, după cum am mai spus, dar şi să poţi să-l convingi că Maezawa că în urma acestui zbor spre Lună vei putea inspira sau ajuta într-un oarecare fel cât mai mulţi oameni pe pământ prin ceea ce faci. Cu alte cuvinte, zborul pe care-l vei face nu trebuie să te beneficieze doar pe tine, ci pe un număr cât mai mare de oameni, prin forţa a ceea ce faci tu. Cel de-al doilea criteriu e unul obligatoriu pentru orice expediţie — să fii dispus să-i tolerezi pe toţi ceilalţi membri de echipaj cu aspiraţii similare şi să fii cooperant cu ei. Pentru că toţi cei de la bord vor realiza un lucru marcant pentru istoria omenirii!
Elon Musk mai spune chiar că acest zbor va ocoli iniţial Luna un pic şi va merge spre partea ei întunecată, prin această traiectorie ajungându-se la stabilirea unui record de cea mai mare distanţă la care au călătorit oamenii în spaţiu, faţă de pământ. Zborul va dura 3 zile dus şi 3 zile întors. Nava nu va ateriza pe Lună, însă va orbita în jurul ei, la distanţă mică de Lună, oferind astfel şi o viziune extraordinară spre Pământ, văzut din spaţiu.
Dacă le va reuşi iniţiativa, Maezawa şi oaspeţii săi vor fi primii oameni care merg spre Lună după ultima misiune Apollo din 1972! Aşa cum am zis şi în titlu, omul de afaceri japonez acoperă toate costurile pentru cei 8 invitaţi selectaţi, iar preselecţia a luat start chiar azi şi durează până la 14 martie, ora 6:59 PST. Aplicaţiile pot fi depuse pe site-ul oficial dearmoon.earth. Până în luna mai 2021 se vor petrece examene medicale şi vor fi desemnaţi cei opt oameni selectaţi să facă parte din acesstă misiune istorică.
0
2,010
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!