Accident al unei maşini de poliţie astă dimineaţă pe viaductul Centru-Botanica din Chişinău

19 Aprilie 2021, 08:12
Redacţia PiataAuto.md
O Dacia Logan a Inspectoratului Naţional de Securitate Publică a fost implicată azi dimineaţă într-un accident pe viaductul dintre sectoarele centru şi Botanica din Chişinău.
Din situaţia surprinsă de noi, doar maşina poliţiei era avariată, ea lovind bariera de protecţie ce separă cele două sensuri de mers ale drumului. E foarte probabil că Dacia a făcut o manevră de evitare, având în faţă un obstacol la un moment dat, dar s-ar putea să fie vorba şi de o urmărire nereuşită.
Vom aştepta şi comentariile serviciului de presă al INSP pentru a include un update ştire cu cauza producerii acestui accident.
Cert este că Dacia poliţiei a fost avariată la partea frontală stângă, acolo rupându-se până şi roata din elementele suspensiei. Poliţiştii care se aflau la bord nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

UPDATE 08:51: Conform informaţiilor oferite de poliţie, un taximetru Toyota Prius a tăiat colţul echipajului de poliţie, iar aceştia au făcut manevra de evitare pentru a nu-l lovi pe acesta. Taximetristul a oprit pentru a acorda ajutor.
0
1,873
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!