Accident terifiant la Rezina între un camion şi un Volvo

7 Aprilie 2021, 09:28
Redacţia PiataAuto.md
Ziua de ieri a fost una tristă pentru numărul deceselor pe drumurile din Moldova, iar două dintre accidente au ceva în comun: implicarea unor camioane, care au lovit cu putere automobile. Ieri v-am relatat despre un caz în care un camion a spulberat lângă Chişinău o Dacia Logan MCV staţionată pe marginea drumului, accident soldat cu un deces, şi tot ieri, seară, în jurul orei 18:30, s-a produs un alt accident tragic, de această dată în raionul Rezina, între un camion şi un Volvo.
Impactul violent s-a produs pe traseul R20, în preajma satului Cinişeuţi. Un Volvo a V60, ce pare să fi avut numere de înmatriculare de Italia, a ieşit la traseu de pe un drum secundar fără a ceda trecerea, iar ca urmare a fost lovit cu putere de un camion de mare tonaj de model DAF XF, care tracta o remorcă şi care se deplasa regulamentar, după cum ne-a informat poliţia.
În urma impactului puternic, şoferul din Volvo a decedat până la sosirea ambulanţei. În momentul impactului, Volvo a declanşat airbag-urile laterale din scaun, dar şi pe cele de tip cortină, dar e posibil că forţa impactului cu un camion încărcat a fost pur şi simplu prea mare ca acestea să mai poată oferi protecţia necesară pentru supravieţuire. De asemenea, mai există o imagine dură cu interiorul maşinii după accident, care ridică semne de întrebare dacă şoferul purta sau nu centura în momentul impactului, întrucât acesta se afla cu toracele pe bancheta dreaptă, tot acolo erau şi urmele de sânge, iar jos, tot în partea dreaptă, era oglinda centrală ruptă în momentul impactului, fapt care ne duce cu gândul la această probabilitate şi poate explica tragedia în urma acestui accident, or, structura maşinii a rezistat aşa cum a fost proiectată în această coliziune, fără deformări ieşite din comun. S-ar putea, însă, ca poziţia să fi fost mişcată de martori, care ar fi încercat să acorde primul ajutor. Am solicitat o confirmare sau infirmare a acestui fapt de la poliţie, însă ni s-a spus că o asemenea informaţie vom putea primi doar după expertiză.
Şoferul camionului a fost testat alcoolscopic de către poliţişti, rezultatul fiind de 0.0 mg/l. O probă biologică a fost prelevată şi de la şoferul decedat din autoturism.
0
5,519
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!