Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Are 16 ani de când e produs, însă doar 8 mii de km pe bord: acest Audi A8 6.0 W12 unic în lume, scos la vânzare în Olanda

7 Aprilie 2021 - 20:53
Ilie Toma
Fanii Audi, dar şi orice iubitor de sedanuri germane luxoase, vor înlemni la văzul acestui automobil. Şi noi am înlemnit.
Pentru că în faţa noastră avem un Audi A8 din a doua generaţie, produs în 2005, cumpărat în 2005 de actualul său proprietar din Olanda şi ţinut vreme de 16 ani într-un regim de exploatare cum doar colecţionarii cu garaje foarte mari şi cu multe maşini în ele ar putea. În toţi cei 16 ani până azi, acest Audi A8 fantastic a adunat numai 8,308 km parcurşi! Adică media de kilometri parcurşi a acestei limuzine a fost de 500 km pe an, în mâinile proprietarului olandez!
Să ai o maşină atât de supremă şi s-o foloseşti atât de puţin, e posibil doar dacă ţi-e plin garajul de alte maşini gustoase, după cum spuneam. Dar şi mai incredibil e că acest Audi n-a fost vreun exemplar cumpărat într-o motorizare mai incipientă, sau în dotări mai zgârcite. Nu, ceea ce vedem aici e ipostaza de vârf ierarhic absolut al acestei generaţii Audi A8 — cu motorul W12 de 6.0 litri sub capotă! E un vel de echivalent al lui Mercedes-Benz S600, sau BMW 760i, dacă vreţi, doar că acolo sunt motoare V12, iar aici avem reţeta gustoasă şi unică a celor din grupul VW, un motor cu cilindrii în formă de W. Acest propulsor, W12, apropo, se punea şi sub capota modelelor Bentley.
Motorul ăsta era visul suprem pe care-l puteai avea pe o asemenea limuzină. Gândeşte-te, că în anul 2005, el scotea 450 CP şi 580 Nm, iar puterea era trimisă tuturor celor 4 roţi printr-un sistem de tracţiune integrală permanentă quattro. Asta făcea ca acceleraţia de la 0 la 100 km/h să fie de doar 5.1 secunde, în ciuda dimensiunilor mari şi a greutăţii deloc neglijabile a limuzinei!
Şi cu toată savoarea asta sub capotă, proprietarul olandez s-a înfruptat cu maşina asta doar 500 km pe an! Tare răbdător om trebuie să fii, ca să dai chiar şi în anul 2005 o sumă uriaşă de 6 cifre o asemenea limuzină şi s-o guşti doar aşa, pe vârful limbii.
Iar maşina asta a fost şi configurată cu generozitate. Interior cu piele maro şi inserţii de lemn, ba chiar tot plafonul e tapisat în aceeaşi culoare maro ca şi pielea scaunelor. În spate, a fost aleasă configuraţia supremă a banchetei, cea în care există două tronuri separate de un tunel central. De asemenea, a fost bifat şi cel mai scump sistem audio de top, care avea peste 20 de difuzoare pe atunci la interior şi care transforma această limuzină într-o adevărată sală de concerte, la calitatea sunetului său.
Să spunem că totul e impecabil la interior, ar însemna să spunem un lucru evident. La atât de puţini kilometri parcurşi, acest Audi e practic în condiţie de nou absolut. Se poate spune că maşina asta abia şi-a trecut rodajul motorului său W12.
Ah, e de la sine înţeles că vorbim de versiunea cu ampatament mărit a acestei generaţii Audi A8, care măsoară 5.18 metri lungime. Iar culoarea, deşi pare neagră, e, de fapt, un soi de verde foarte închis.
Dacă deschizi capota şi vezi starea de azi a motorului, te apucă nostalgia şi părerea de rău, că azi noua generaţie Audi A8 nu mai are un asemenea motor W12. Cel mai mare e un V8 biturbo şi atât.
N-am greşi, deci, să spunem că asemenea maşini azi pur şi simplu nu se mai fac. Da, şi noul Audi A8 e o maşină superbă, dar generaţia asta, deja clasică, are în ea ingrediente care nu se vor mai regăsi vreodată. Iar să descoperi azi un exemplar într-atât de bine conservat, e pur şi simplu fenomenal!
Colecţionarul olandez nu-şi vinde ieftin maşina. Acest exemplar Audi A8 are un preţ afişat de 46,950 euro, iar omul nu se grăbeşte nicăieri. Şi dacă a mers cu ea câte 500 km pe an vreme de 16 ani, putem să-l credem pe cuvânt că nu se grăbeşte nici acum să-şi vândă bijuteria. Însă credem la fel de intens că undeva, un mare admirator de Audi, va avea ochii licărind de fericire când va vedea maşina asta şi va alerga s-o cumpere, chiar şi cu asemenea preţ. Ea poate fi şi mai departe o maşină de colecţie, cu care următorul său proprietar să se înfrupte la cel de puţin, şi probabil doar aşa acest Audi va ajunge ca peste încă 15 ani să coste nu 47 mii, cât costă azi, ci 147 mii.
Una e clar însă. Un al doilea asemenea Audi A8 6.0 W12 din cea de-a doua generaţie a limuzinei, cel mai probabil, nu mai există nicăieri în lume!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter